dómăĭ și -ésc V. dumăĭ.

dúmăĭ, dómăĭ și dómoĭ saŭ -ésc (vest) v. tr. și refl. (rus. dúmatĭ, a crede, a socoti, dúma, glnd. sfat, d. got. dôms, judecată; sîrb. dúmati). Vest. Mă sfătuĭesc, conversez.

domăi (-ăi, -it), vb. – 1. A discuta a sfătui, a dezbate. – 2. A pălăvrăgi. – Var. domoi, dumăi. Sl. (sb., rus.) dumati (Tiktin; Candrea); cf., sb., rus. duma „senat, dumă” › rom. dumă. Este evidentă încrucișarea cu mormăi, sau cel puțin o interpretare expresivă. De aceeași origine, duma, s. f. (în expresia a da duma „a mitui”), din țig. duma „cuvînt” (cf. Graur, BL, IV, 198; Juilland 164); semantismul presupune fazele „am vorbit cu el” › „l-am plătit”. Altă explicație mai puțin plauzibilă la Juilland.