dolman¹ sn [At: COSTINESCU / V: (înv) dolom~, ~ă, dolomană sf / Pl: ~e / E: fr dolman, ger Dolman cf dulamă] 1 Haină scurtă, cu brandenburguri și blană pe margini, purtată de husari pe umăr, prinsă cu o baieră și lăsând mânecile să atârne. 2 Haină bărbătească de postav sau din piele (căptușită cu blană).

DOLMAN, dolmane, s. n. Haină scurtă, de obicei îmblănită, împodobită cu găitane, pe care o purtau în trecut ofițerii de cavalerie și de artilerie. Tinerii cavaleriști în dolmanuri roșii. DUMITRIU, B. F. 160. ♦ Haină bărbătească groasă, de postav sau piele, căptușită cu blană. Purta un dolman ușor aninat numai pe un umăr. SADOVEANU, O. VII 91. – Pl. și: dolmanuri.

DOLMAN s.n. Haină groasă și scurtă (împodobită cu brandenburguri) purtată mai ales de militari. [Cf. fr. dolman, germ. Dolman].

DOLMAN s. n. haină groasă și scurtă, îmblănită și împodobită cu brandenburguri, purtată de ofițeri. ◊ haină bărbătească căptușită cu blană. (< fr. dolman, germ. Dolman)

DOLMAN ~e n. 1) Haină militară scurtă, îmblănită și împodobită cu brandenburguri, purtată de ofițeri. 2) Haină bărbătească căptușită cu blană. /<fr. dolman, germ. Dolman

dolman n. manta militărească scurtă cu brandebururi (în cavalerie și artilerie).

* dolmán n., pl. e (fr. dolman, d. germ. dolman, ung. dolmány, care vine d. turc. dolama. V. dulamă). Un fel de manta ofițerească puțin maĭ lungă de cît tunica. (În România s’a introdus la 1906 p. caveleriștĭ și la 1907 p. artileriștĭ. La 1914 s’aŭ introdus p. toate armele dolmane verzuĭ, facultative, ca și cele de maĭ sus).

dolmană sf vz dolman¹

doloman sn vz dolman

dolomană sf vz dolman

dolman (haină) s. n., pl. dolmane

dolman (haină) s. n., pl. dolmane

dolman s. n., pl. dolmane

doloman, dolomane, s.n. – (reg.) Suman cu mâneci lungi, tivit cu postav (negru) la poale și la buzunare; căput (Bilțiu, 1996). – Din germ. Dolman, fr. dolman (MDA).

doloman, -e, s.n. – Suman cu mâneci lungi, tivit cu postav (negru) la poale și la buzunare; căput (Bilțiu 1996). – Din germ. Dolman.