dojăni v vz dojeni

dojâni v vz dojeni

dojeana v vz dojeni

dojeni [At: PSALT. 248 / V: (înv) ~jâni, doge~, doșe~, (reg) ~jăni, drojeni, ~jeana / Pzi: ~nesc / E: vsl дожень] 1 vt (Înv) A sfătui (într-o situație dificilă). 2 vr (Îvr) A se corecta (1-2). 3 vt (Îrg) A preveni. 4 vt A mustra. 5-7 vtrp, vrr A(-și) face imputări. 8 vi (Îvr) A amenința. 9 vt (Îvr) A pedepsi. 10 (Reg) A descânta (1). 11 vi (Reg) A discuta. 12 vt (Înv; fam) A spăla pe cap. 13 vt (Înv; fam) A săpuni. corectat(ă)

DOJENI, dojenesc, vb. IV. Tranz. A face cuiva observații, a mustra, a certa. Iți vine a rîde... îl dojeni unul cu fața prelungă. CAMILAR, N. I 237. Bătrînul ofta și plîngea și nu-l dojenea. PAS, Z. I 200. De ce ne-ai lăsat să dormim atît de mult, îi ziseră frații, dojenindu-l. ISPIRESCU, L. 316. ◊ Refl. Moș Șărban sări deodată din car, dojenindu-se că a dormit prea mult. BUJOR, S. 137. Căuta să-și potolească răscoala gîndurilor, dojenindu-se singură de nebunia ei. VLAHUȚĂ, O. A. 120.

A SE DOJENI mă ~esc intranz. A se trata cu dojeni (unul cu altul). /<sl. dognati, doženon

A DOJENI ~esc tranz. A trata cu dojeni; a mustra. /<sl. dognati, doženon

dojenì v. a mustra pe cineva. [Slav. DOJENÕ, a prigoni].

dojenésc v. tr. (vsl. do-gnatí, do-ženon, a ajunge, a prinde, d. gnati-ženon, goniti, a goni; ceh. doženiti, dohnati, dohoniti, dohanĕti, a urmări. V. gonesc). Mustru.

dojeni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenesc, imperf. 3 sg. dojenea; conj. prez. 3 să dojenească

dojeni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dojenesc, imperf. 3 sg. dojenea; conj. prez. 3 sg. și pl. dojenească

DOJENI vb. v. certa.

DOJENI vb. a admonesta, a certa, a dăscăli, a moraliza, a mustra, (pop. și fam.) a beșteli, a muștrului, a ocărî, a probozi, (pop.) a sfădi, a sudui, (înv. și reg.) a înfrunta, a oropsi, a stropoli, a toi, (reg.) a cîrti, a tolocăni, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Olt.) a docăni, (prin Mold.) a mogorogi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (Bucov.) a puțui, (Mold.) a șmotri, (Olt. și Ban.) a vrevi, (înv.) a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, (fam. fig.) a săpuni, a scutura. (L-a ~ cu asprime.)

dojeni (-nesc, -it), vb. – A mustra, a certa. Sl. dognati, doženǫ „a lua”, de la gnati, goniti „a urmări” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 99), cf. goni, și ceh. doženiti „a urmări”. – Der. dojană, s. f. (ceartă, mustrare), deverbal; dojenitor, adj. (care dojenește).