DOAMNĂ, doamne, s. f. 1. Termen de politețe pentru o femeie (căsătorită). ◊ Doamnă de onoare = femeie (din aristocrație) aflată în serviciul unei prințese, al unei regine etc. ♦ Soție. ♦ Spec. (Înv.) Soție a unui domnitor sau a unui boier. ♦ Stăpână a unei case, a unei gospodării. 2. Compus: (Bot.; pop.) doamnă-mare sau doamna-codrului = mătrăgună. – Lat. dom(i)na.

doamnă sf [At: (a. 1462), ap. TDRG / Pl: ~ne / E: ml dom(i)na] 1-2 Soție a unui domnitor sau a unui boier. 3 (Pgn) Soție. 4 Termen de politețe pentru o femeie căsătorită. 5 (Îs) ~ de onoare Femeie (din aristocrație) aflată în serviciul unei regine, al unei prințese. 6 Stăpână a unei case, a unei gospodării. 7 (Bot; reg; îc) ~-mare sau ~a-codrului Mătrăgună (Atropa belladona). 8 (Bot; reg; lpl) Cârciumărese (Zinnia elegans).

DOAMNĂ, doamne, s. f. 1. Termen de politețe pentru o femeie căsătorită. ◊ Doamnă de onoare = femeie (din aristocrație) aflată în serviciul unei prințese, al unei regine etc. ♦ Soție. ♦ Spec. Soție a unui domnitor sau a unui boier. ♦ Stăpână a unei case, a unei gospodării. 2. Compus: (Bot.; pop.) doamnă-mare sau doamna-codrului = mătrăgună. – Lat. dom(i)na.

DOAMNĂ, doamne, s. f. 1. (Folosit azi mai rar) Termen de politețe întrebuințat izolat sau pus înaintea numelui unei femei căsătorite căreia i se adresează sau despre care vorbește cineva. Domni cu monoclu și doamne cu buze vopsite. ISAC, O. 90. Doamnele, ostentativ fără treabă, umblă în rochii de casă și fără pălării. IBRĂILEANU, A. 7. [În caretă] se afla o doamnă a cărei frumusețe era încă strălucitoare. MACEDONSKI, O. III 16. Mă hotărîi să mă duc la doamna B. NEGRUZZI, S. I 67. ◊ (Franțuzism; urmat de adj. posesiv) Tînguiește-mă, doamna mea, și nu mă osîndi. NEGRUZZI, S. I 47. ♦ (Învechit, totdeauna cu determinări adjectivale) Soție de boier; jupîneasă. Orice-i zicea boieriul sau doamna acestuia să facă, ea pe loc și făcea. MARIAN, O. II 386. ◊ (Azi, fără determinări) Timotin m-a invitat la el, la mănăstire. Doamna a tăcut ca un mormînt. IBRĂILEANU, A. 15. ♦ Nume dat în trecut de copiii de școală învățătoarelor și profesoarelor căsătorite. 2. (Într-o epocă mai veche) Soție a unui monarh sau a unui prinț. V. regină, principesă. De din vale de Rovine, Grăim, doamnă, cătră tine. EMINESCU, O. I 149. Domnule, măria-ta, Pe Codreanul nu-l ierta, Că... pe doamna ți-a fura. ALECSANDRI, P. P. 90. ♦ Regină, suverană. (Fig.) Și din neguri, dintre codri, tremurînd s-arată luna: Doamna mărilor ș-a nopții. EMINESCU, O. I 148. 3. Compus: (Bot.) doamnă-mare = mătrăgună. Strînge dumneaei și zamă de mătrăgună, ce se cheamă la noi «doamnă-mare». SADOVEANU, N. F. 35.

DOAMNĂ ~e f. 1)(folosit ca termen de politețe și de adresare, izolat sau înaintea numelui) Femeie căsătorită. 2) Soție a domnului. 3) înv. Stăpână a unei case boierești. ◊ ~ mare plantă erbacee otrăvitoare, cu flori brune-violete și cu fructe negre, întrebuințată în medicină; mătrăgună. /<lat. dom[i]na

doamnă f. 1. od. soția Domnului: ce faci tu, copilă? zise Doamna mare BOL.; 2. stăpână: (luna) Doamna mărilor și a nopții varsă liniște și somn EM.; 3. titlu de onoare ce se dă femeilor. [Lat. vulg. DOMNA = clasic DOMINA].

doámnă f., pl. e (lat. dómina și domna, it. donna, fr. dame, pv. (dom)na, sp. duena, dona, pg. dona. V. domn). Soția domnitoruluĭ (regineĭ i se zice și astăzĭ în biserică doamnă și regină). Stăpînă (Poet.) Roma a fost doamna lumiĭ. Titlu de onoare dat cucoanelor și de elevele din școala primară profesoareĭ (Servitoriĭ zic stăpîneĭ cocoană. În Trans. doamnă). V. duducă.

Elena (Doamna) f. soția lui Cuza, după a cărui moarte se retrase la mănăstire, dăruind avereai săracilor; muri în 1909.

Pietrele-Doamnei f. pl. V. Rarău.

Râul-Doamnei m. 1. afluent de-a stânga Argeșului, udă județul Muscel; 2. plasă în jud. Muscel.

Staël (Doamna de) f. (cit. Stal), ilustră scriitoare franceză: Corina, Despre Germania (1766-1817).

Stanca (Doamna) f. 1. fiica lui Iane Cantacuzino și soția lui Mihaiu Viteazul (dela 1583-1601); 2. numele soției lui Brâncoveanu.

doamnă s. f., art. doamna (abr. dna), g.-d. art. doamnei (abr. dnei), voc. doamnă, (dragă ~)/Doamna X; pl. doamne, voc. doamnelor (dar în adresarea în cereri, corespondență: Doamnă Directoare,...) corectat(ă)

doamnă s. f., g.-d. art. doamnei; pl. doamne; abr. nom.-ac. sg. art. dna, g.-d. sg. art. dnei

doamnă s. f., g.-d. art. doamnei; pl. doamne; abr. sg. art. dna, g.-d. art. dnei

+primă doamnă adj. + s. f. (~ de onoare)

DOAMNĂ s. 1. cucoană, madam, (pop.) jupâneasă, (ieșit din uz) damă, (grecism înv.) chera, (italienism înv.) signoră. (O ~ mai în vârstă.) 2. (IST.) (pop.) vodeasă, voduleasă, voievodeasă. (~ Tana, soția domnitorului Moldovei.)

DOAMNĂ s. v. nevastă, soție.

doamnă s. v. NEVASTĂ. SOȚIE.

DOAMNĂ s. 1. cucoană, madam, (pop.) jupîneasă, (ieșit din uz) damă, (grecism înv.) chera, (italienism înv.) signoră. 2. (pop.) vodeasă, voduleasă, voievodeasă. (~ Tana, soția domnitorului Moldovei.)

doamna se folosește corect numai cu numele de familie (de obicei al soțului), chiar dacă la mijloc se pune și prenumele soției, deci doamna Popescu, doamna Maria Popescu; eventual se poate spune numai doamnă, doamna, dar în nici un caz numai cu prenumele: doamna Maria. Desigur, modelul a fost furnizat de obiceiul franțuzesc (vezi madam). Ce e drept, în limba veche, soțiile voievozilor erau numite Doamna Oltea, Doamna Stanca, dar aici doamna era echivalent cu „soția domnului”, și pe atunci nu existau nume de familie.

Fundenii Doamnei, bis. în București, ctitorită de marele spătar Mihai Cantacuzino în 1699 pe malul lacului Fundeni, cu picturi murale executate de Pârvu Mutu. De o mare frumusețe și unic este decorul exotic al fațadelor, împodobit, în întregime cu ornamente orientale de tipul miniaturilor persane, realizate în stuc.

BALTA DOAMNEI, com. în jud. Prahova; 2.865 loc. (1991).

BÎTCA DOAMNEI, înălțime (457 m alt.), la marginea de V a municipiului Piatra-Neamț, unde a fost descoperită o cetate geto-dacică (sec. 1 î. Hr.-1 d. Hr.) cu sanctuar și întărită cu ziduri de piatră.

PIETRELE DOAMNEI, stâncă zveltă în masivul Rarău, alcătuită din calcare mezozoice, de forma unei prisme triunghiulare, ca rezultat al eroziunii diferențiale. Lipsită de vegetație. Declarată monument al naturii. La baza ei apar plante rare ca ochii șoricelului, papucul doamnei, floarea de colț ș.a.

RÂUL DOAMNEI, râu, afl. stg. al Argeșului la Pitești; 98 km. R.D. își formează cursul prin confl. a două pâraie (Valea Rea, 20 km, considerat izv. pr., și Zârna, 17 km) care au obârșia în două lacuri glaciare (Viștea și, respectiv, Zârna) aflate aproximativ la aceeași altitudine (2.190 m) pe versantul de S al m-ților Făgăraș. După un curs vijelios în sectorul montan (panta medie este de 40‰), străbate muscelele și dealurile Argeșului, unde panta de curgere este de 4-8‰. Apele cursului său superior sunt parțial captate și conduse printr-un tunel de aducțiune în lacul de acumulare Vidraru. Afl. pr.: Cernat, Râul Târgului.

DICENTRA Bernh., CERCEII DOAMNEI, fam. Papaveraceae. Gen originar din Asia și America de N, cca 15 specii, erbacee, perene. Frunze penat-partite. Flori roz, galbene sau albe, cordiforme, mai mult sau mai puțin turtite, dispuse unilateral, în raceme arcuite și pendule, lungi. Tufă cca 0,20-0,90 m înălțime. Ramuri frumos arcuite (Pl. 29, fig. 168).

Tropaeolum majus L., « Condurul doamnei ». Specie care înflorește vara-toamna. Flori mari, cu pinteni lungi, pe pedunculi axilari lungi, libere deasupra frunzișului, pe tip 5, sepale colorate, inegale, petale rotunde, galbene-roșietice, cu striuri sîngerii, cele 3 din față fimbriate. Frunze alterne, orbiculate, lung-pețiolate, pe partea inferioară verzi- gri-albăstrui. Plantă anuală, erbacee, cu tulpină cărnoasă, cățărătoare sau tîrîtoare, glabră. Prezintă soiuri pitice și soiuri cu port pînă la 3 m înălțime și divers colorate: roșii, stacojii, galbene-aurii, crem-albe, roz-gălbui, simple sau duble, cu miros plăcut.

doamna albă expr. (tox.) heroină.