17 definiții pentru distincție

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DISTÍNCȚIE, distincții, s. f. 1. Deosebire, diferență. A face distincție. Fără distincție. 2. Finețe, eleganță în înfățișare și comportări. 3. Decorație sau titlu care se acordă unei persoane pentru merite deosebite. [Var.: distincțiúne s. f.] – Din fr. distinction, lat. distinctio, -onis.

DISTÍNCȚIE, distincții, s. f. 1. Deosebire, diferență. A face distincție. Fără distincție. 2. Finețe, eleganță în înfățișare și comportări. 3. Decorație sau titlu care se acordă unei persoane pentru merite deosebite. [Var.: distincțiúne s. f.] – Din fr. distinction, lat. distinctio, -onis.

distíncție sf [At: SĂULESCU, HR. I, 35/12 / V: ~ten~, ~iúne, (îvr) ~nție / Pl: ~ii / E: lat distinctio, -onis, fr distinction] 1 Deosebire între două sau mai multe elemente, ființe etc. Si: distingere (1), (rar) distinctăciune. 2 (Jur; înv; îs) ~iunea bunurilor Separarea bunurilor. 3 Cinste care se acordă unei persoane care se remarcă într-un anumit domeniu. 4 Semn onorific (premiu, recompensă, decorație etc.) cu care se recompensează un merit. 5 (Îlav) Cu ~ În mod excepțional. 6 (Îal) Cu cinste. 7 (Înv) Considerație (1). 8 (Înv; îla) De ~iune De vază Si: important. 9 Finețe sufletească. 10 Eleganță în înfățișare, în comportament, în limbaj etc.

DISTÍNCȚIE, distincții, s. f. 1. (Mai ales în legătură cu verbul «a face») Deosebire, diferență. ◊ Loc. adv. Fără distincție. Toți locuitorii... fără distincție, vor fi ținuți să se supună neîntîrziat, fără ezitare. CAMIL PETRESCU, T. II 362. 2. Atitudine aleasă, finețe, eleganță (în înfățișare și ținută). Ce port nobil... Cîtă simplitate și atîta distincție totuși. CAMIL PETRESCU, T. III 452. Avea, în gest, în felul cum clătina capul, cu bunăvoință, cînd asculta ce i se spune, o distincție pe care... n-o mai întîlnise. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 221. 3. Cinste acordată unei persoane care se remarcă printr-un merit sau care se evidențiază într-un anumit domeniu de activitate; p. ext. semn onorific (premiu, decorație etc.) instituit pentru a recompensa un merit. Marea prețuire a regimului nostru de democrație populară pentru munca femeilor s-a oglindit în miile de ordine, medalii și distincții cu care au fost răsplătite. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2508. Băiatul nu l-a făcut de rușine, a fost elev strălucit și a luat diploma cu distincție. REBREANU, R. I 95. – Variantă: distincțiúne (pronunțat -ți-u-) (GALACTION, O. I 132) s. f.

DISTÍNCȚIE s.f. 1. Deosebire, diferență (în raport cu ceva). 2. Finețe; strălucire, noblețe; eleganță în ținută, în purtări. 3. Semn de deosebită prețuire, stimă acordată cuiva; (p. ext.) semn onorific cu care se recompensează un merit. [Gen. -iei, var. distincțiune s.f. / cf. fr. distinction, lat. distinctio].

DISTÍNCȚIE s. f. 1. deosebire, diferență. 2. atitudine aleasă, finețe în înfățișare și eleganță în ținută. 3. semn de deosebită prețuire (titlu, decorații etc.) ce se acordă cuiva. (< fr. distinction, lat. distinctio)

DISTÍNCȚIE ~i f. 1) Caracter distinct; lipsă de asemănare; deosebire; diferență. 2) Atitudine, comportare, înfățișare aleasă, deosebită. 3) Diplomă sau titlu, care recompensează un merit al cuiva. [Art. distincția; G.-D. distincției; Sil. -ți-e] /<fr. distinction, lat. distinctio, ~onis

DISTINCȚIÚNE s. f. v. distincție.

DISTINCȚIÚNE s.f. v. distincție.

distincți(un)e f. 1. acțiunea de a distinge; 2. deosebire și ceeace stabilește o deosebire între oameni: semn de distincțiune; 3. foloase de naștere sau de merit: persoană de distincțiune.

* distincțiúne f. (lat. distintio, -ónis). Acțiunea de a distinge. Diferență: distincțiunea între bine și răŭ. Diviziune, separațiune: distincțiunea puterilor. Considerațiune, prerogativă, onoare: a primi semne de distincțiune. Aspect nobil: un om de o rară distincțiune. – Și -íncție.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

distincție (desp. -tinc-ți-e) s. f., art. distincția (desp. -ți-a), g.-d. art. distincției; pl. distincții, art. distincțiile (desp. -ți-i-)

distincție (-tinc-ți-e) s. f., art. distincția (-ți-a), g.-d. art. distincției; pl. distincții, art. distincțiile (-ți-i-)

distíncție s. f. (sil. -tinc-ți-e), art. distíncția (sil. -ți-a), g.-d. art. distíncției; pl. distíncții, art. distíncțiile (sil. -ți-i-)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DISTÍNCȚIE s. 1. v. deosebire. 2. v. bun-gust. 3. eleganță, finețe, rafinament, subtilitate. (~ în comportări.)

DISTINCȚIE s. 1. deosebire, diferență, diferențiere, discriminare, (rar) distingere. (Să facem următoarea ~...) 2. eleganță, rafinament, bun-gust, (livr. și fam.) șic. (~ în ținută.) 3. eleganță, finețe, rafinament, subtilitate. (~ în comportări.)

Intrare: distincție
distincție substantiv feminin
  • silabație: dis-tinc-ți-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • distincție
  • distincția
plural
  • distincții
  • distincțiile
genitiv-dativ singular
  • distincții
  • distincției
plural
  • distincții
  • distincțiilor
vocativ singular
plural
distincțiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • distincțiune
  • distincțiunea
plural
  • distincțiuni
  • distincțiunile
genitiv-dativ singular
  • distincțiuni
  • distincțiunii
plural
  • distincțiuni
  • distincțiunilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

distincție, distincțiisubstantiv feminin

  • 1. Deosebire, diferență. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote A face distincție. Fără distincție. DEX '09
    • chat_bubble locuțiune adverbială Fără distincție. DLRLC
      • format_quote Toți locuitorii... fără distincție, vor fi ținuți să se supună neîntîrziat, fără ezitare. CAMIL PETRESCU, T. II 362. DLRLC
  • 2. Finețe, eleganță în înfățișare și comportări. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Ce port nobil... Cîtă simplitate și atîta distincție totuși. CAMIL PETRESCU, T. III 452. DLRLC
    • format_quote Avea, în gest, în felul cum clătina capul, cu bunăvoință, cînd asculta ce i se spune, o distincție pe care... n-o mai întîlnise. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 221. DLRLC
  • 3. Cinste acordată unei persoane care se remarcă printr-un merit sau care se evidențiază într-un anumit domeniu de activitate. DLRLC DN
    • 3.1. Decorație sau titlu care se acordă unei persoane pentru merite deosebite. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Marea prețuire a regimului nostru de democrație populară pentru munca femeilor s-a oglindit în miile de ordine, medalii și distincții cu care au fost răsplătite. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2508. DLRLC
      • format_quote Băiatul nu l-a făcut de rușine, a fost elev strălucit și a luat diploma cu distincție. REBREANU, R. I 95. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.