20 de definiții pentru dispreț

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DISPREȚ s. n. Sentiment de desconsiderare a cuiva sau a ceva; lipsă de considerație sau de stimă față de cineva sau de ceva. ◊ Loc. adv. Cu dispreț = în mod disprețuitor. [Var.: (înv.) despreț s. n.] – Din it. disprezzo.

DISPREȚ s. n. Sentiment de desconsiderare a cuiva sau a ceva; lipsă de considerație sau de stimă față de cineva sau de ceva. ◊ Loc. adv. Cu dispreț = în mod disprețuitor. [Var.: (înv.) despreț s. n.] – Din it. disprezzo.

dispreț sn [At: KOGĂLNICEANU, ap. PLR I, 157 / V: (înv) des~, (îvr) despreciu / E: it disprezzo] 1 Sentiment de desconsiderare a cuiva sau a ceva. 2 Lipsă de stimă față de ceva sau cineva. 3 (Îlav) Cu ~ Fără considerație. 4 (Îlav) În ~ul În ciuda.

DISPREȚ s. n. Sentiment al celui care nesocotește sau depreciază pe cineva sau ceva; atitudine prin care cineva își manifestă lipsa de stimă sau considerație față de cineva sau de ceva; desconsiderație. Fiindcă de avere te-nlătură disprețul, O caldă-mbrățișare primească cîntărețul. MACEDONSKI, O. II 213. Orice suflet mîndru plătește disprețul cu dispreț. VLAHUȚĂ, O. A. II 110. ◊ Loc. adj. De dispreț = care exprimă, care dovedește dispreț; disprețuitor. Înfruntă pe cei de față cu privirile lui negre și-și repezi înainte barba scurtă și creață c-o mișcare de dispreț a buzelor. SADOVEANU, Z. C. 165. Miron Iuga îi aruncă o privire de dispreț. REBREANU, R. II 95. (Rar) Cu dispreț = disprețuitor. [Era] cam colțos, cam cu dispreț pentru galon, dar altfel bun camarad. SADOVEANU, O. VI 177. ◊ Loc. adv. Cu dispreț = în mod disprețuitor, fără stimă sau considerație (față de cineva sau ceva). Beizade privi cu dispreț pe soțul său. SADOVEANU, Z. C. 324. Baiazid privind la dînsul, îl întreabă cu dispreț: – Ce vrei tu? EMINESCU, O. I 146. – Variantă: (învechit) despreț (M. I. CARAGIALE, C. 90, CREANGĂ, A. 145, RUSSO, S. 61) s. n.

DISPREȚ s.n. Sentiment care face pe cineva să nu aibă stimă pentru altcineva sau să nu considere bun un lucru. ♦ Desconsiderare a unei persoane sau a unui lucru. [Pl. -țuri. / < it. disprezzo].

DISPREȚ s. n. sentiment care face pe cineva să nu aibă stimă pentru altcineva sau să nu considere bun un lucru. ◊ desconsiderare a unei persoane, a unui lucru. (< it. disprezzo)

DISPREȚ n. Atitudine care denotă lipsă de considerație față de cineva sau de ceva. /<it. disprezzo

* dispréț n., pl. urĭ (it. disprezzo. V. preț). Disconsiderațiune, sentiment pin care considerĭ (o persoană saŭ un lucru) nedemn de atențiune, fie că nu te temĭ de el, fie că nu-l doreștĭ: dispreț de moarte, de bogățiĭ.

DESPREȚ s. n. v. dispreț.

despreț n. 1. sentiment prin care se judecă o persoană sau un lucru ca nedemn de stimă, de atențiune; 2. fig. desprețul morții. [Lit.: deprețiere].

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DISPREȚ s. desconsiderare, desconsiderație, (înv.) defăimare. (Ce este acest ~ față de el?)

DISPREȚ s. desconsiderare, desconsiderație, (înv.) defăimare. (Ce este acest ~ față de el?)

Dispreț ≠ admirație, adorație, preț, prețuire, respect, simpatie, stimă

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DISPREȚ. Subst. Dispreț, disprețuire, urgisire (înv. și pop.), desconsiderare, desconsiderație, lipsă de respect (de considerație, de stimă, de atenție); nesocotire, ignorare, neglijare, sfidare, desfidere (rar), desfid (înv.); subapreciere, subestimare, subevaluare, depreciere; discreditare, discredit (rar), compromitere. Dezaprobare, reprobare, reprobațiune (rar), blam, blamare, oprobriu (livr.), condamnare, stigmatizare, înfierare (fig.). Adj. Disprețuitor, de dispreț, cu dispreț, plin de dispreț, depreciativ, sfidător. Disprețuit, desconsiderat, discreditat, subapreciat, nerespectat, nesocotit, depreciat, neglijat. Stigmatizat, înfierat (fig.), damnat (livr.). Reprobabil, condamnabil, damnabil. Vb. A disprețui, a nu prețui, a nu respecta, a nu pune preț (pe cineva), a desconsidera, a sfida, a desfide, a urgisi (înv. și pop.), a nesocoti, a deprecia, a nu lua în seamă, a nu ține seamă de..., a ignora, a neglija, a trece peste..., a trata cu dispreț, a subaprecia, a subestima, a subevalua; a discredita, a compromite. A dezaproba, a reproba, a condamna, a blama, a stigmatiza, a înfiera (fig.). Adv. Cu dispreț, disprețuitor. V. antipatie, batjocură, blestem, discreditare, dușmănie, impolitețe, ofensă.

Intrare: dispreț
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dispreț
  • disprețul
  • disprețu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • dispreț
  • disprețului
plural
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • despreț
  • desprețul
  • desprețu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • despreț
  • desprețului
plural
vocativ singular
plural
despreciu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

disprețsubstantiv neutru

  • 1. Sentiment de desconsiderare a cuiva sau a ceva; lipsă de considerație sau de stimă față de cineva sau de ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Fiindcă de avere te-nlătură disprețul, O caldă-mbrățișare primească cîntărețul. MACEDONSKI, O. II 213. DLRLC
    • format_quote Orice suflet mîndru plătește disprețul cu dispreț. VLAHUȚĂ, O. A. II 110. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adjectivală De dispreț = care exprimă, care dovedește dispreț. DLRLC
      sinonime: disprețuitor
      • format_quote Înfruntă pe cei de față cu privirile lui negre și-și repezi înainte barba scurtă și creață c-o mișcare de dispreț a buzelor. SADOVEANU, Z. C. 165. DLRLC
      • format_quote Miron Iuga îi aruncă o privire de dispreț. REBREANU, R. II 95. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adjectivală rar Cu dispreț = disprețuitor.
      sinonime: disprețuitor
      • format_quote [Era] cam colțos, cam cu dispreț pentru galon, dar altfel bun camarad. SADOVEANU, O. VI 177. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Cu dispreț = în mod disprețuitor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Beizade privi cu dispreț pe soțul său. SADOVEANU, Z. C. 324. DLRLC
      • format_quote Baiazid privind la dînsul, îl întreabă cu dispreț: – Ce vrei tu? EMINESCU, O. I 146. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.