DISCUȚIE, discuții, s. f. 1. Schimb de păreri, de vederi; convorbire, conversație. ♦ Conversație animată în contradictoriu; controversă, dispută; ceartă. ◊ Loc. adv. Fără discuție = fără îndoială; neîndoios, indiscutabil. ◊ Expr. Nu (mai) încape discuție = desigur. 2. Analiză, examinare, dezbatere minuțioasă a unei probleme, făcută de obicei în cadrul unui colectiv organizat. [Var.: discuțiune s. f.] – Din fr. discussion.

discuție sf [At: MANIFEST (1813), 22/14 / V: ~iune, (înv) ~usie, ~usiune / Pl: ~ii / E: fr discussion] 1 Schimb de opinii în scopul cercetării amănunțite a unei probleme (făcută de obicei în cadrul unei adunări cu caracter oficial, al unui colectiv organizat etc.) Si: dezbatere, analiză, examinare. 2 Schimb de opinii. 3 (Jur; îf discuțiune) Examinare a bunurilor debitorului principal, care poate cere să depună o cauțiune pentru a se descărca de obligații. 4 Conversație. 5 (Pre) Conversație animată în contradictoriu asupra unui subiect sau asupra unei teme Si: controversă, dispută, ceartă, disensiune, (frm) rezonament. 6 (Îlav) Fără ~ Fără îndoială. 7 (Îal) Negreșit. 8 (Îe) Nu (mai) încape ~ În mod sigur.

DISCUȚIE, discuții, s. f. 1. Schimb de păreri, de vederi; convorbire, conversație. ♦ Conversație animată în contradictoriu; controversă, dispută; ceartă. ◊ Loc. adv. Fără discuție = fără îndoială; neîndoios, indiscutabil. ◊ Expr. Nu (mai) încape discuție = desigur. 2. Cercetare, analiză, examinare, dezbatere minuțioasă a unei probleme, făcută de obicei în cadrul unui colectiv organizat. [Var.: discuțiune s. f.] – Din fr. discussion.

DISCUȚIE, discuții, s. f. 1. Conversație, convorbire, schimb de vederi. Am avut o lungă discuție... cu președintele congresului. CAMIL PETRESCU, T. III 242. Lîngă el, la masă, discuția era în toi. REBREANU, R. I 222. Adela lucra la o broderie cu capul plecat pe gherghef. Uneori îmi arunca o privire pe sub gene, de cîteva ori a luat parte la discuție. IBRĂILEANU, A. 142. ♦ Conversație animată, în contradictoriu (care poate să degenereze în ceartă); controversă, dispută. În cursul discuțiilor animate, cei care vorbesc se ridică pătimaș în picioare. CAMIL PETRESCU, B. 104. După plecarea prietenului se iscase o discuție aprinsă. C. PETRESCU, C. V. 98. ◊ Loc. adv. Fără discuție = fără îndoială, neîndoios, indiscutabil. Are dreptate, fără discuție. ◊ Expr. Nu (mai) încape discuție = desigur, în mod sigur. Veniți sigur mîine? – Nu mai încape discuție! 2. (Mai ales la pl.) Schimb de păreri, de critici și de propuneri referitoare la o chestiune, cu scopul de a o studia mai bine și a o soluționa; cercetare, dezbatere, examinare minuțioasă a unei chestiuni. Cel puțin pe mine mă amuzau enorm discuțiile de principiu. CAMIL PETRESCU, U. N. 29. – Variantă: discuțiune (pronunțat -ți-u-) (GALACTION, O. I 225) s. f.

DISCUȚIE s.f. 1. Convorbire, conversație, schimb de păreri. ♦ Contrazicere; dispută. 2. (La pl.) Schimb de păreri, discutare a unei anumite chestiuni; dezbateri. [Gen. -iei, var. discuțiune s.f. / cf. fr. discussion, lat. discussio].

DISCUȚIE s. f. 1. convorbire, schimb de păreri. ♦ dezbatere contradictorie; dispută. 2. cercetare, examinare minuțioasă a unei probleme. ♦ fără ~ = desigur; nu încape ~ = în mod sigur. (< fr. discussion, lat. discussio)

DISCUȚIE ~i f. 1) Schimb de păreri referitor la o chestiune în vederea unei hotărâri; dezbatere. ◊ Fără ~ fară a se pune la îndoială; în mod obligatoriu. 2) Schimb de vorbe sau de idei pe cale orală; dialog; convorbire. 3) Schimb de păreri contradictorii. [Art. discuția; G.-D. discuției; Sil. -ți-e] /<fr. discussion

discusie sf vz discuție

discusiune sf vz discuție

discuțiune sf vz discuție

DISCUȚIUNE S. f. v. discuție.

DISCUȚIUNE s.f. v. discuție.

discuți(un)e f. 1. acțiunea de a discuta; 2. ceartă, contestație.

* discusiúne f. (lat. discússio, -ónis, fr. discussion, it. discussione, d. lat. discusum, supinu luĭ discútere, a scutura, a risipi, a discuta. V. concusiune, scutur, scot). Deliberare, dezbatere: discusiunea unuĭ proĭect de lege. Contestațiune, ceartă: după multă discusiune, a admis un fine. – Și -úsie. Fals. -țiune, -úție.

discuție (desp. -ți-e) s. f., art. discuția (desp. -ți-a), g.-d. art. discuției; pl. discuții, art. discuțiile (desp. -ți-i-)

discuție (-ți-e) s. f., art. discuția (-ți-a), g.-d. art. discuției; pl. discuții, art. discuțiile (-ți-i-)

discuție s. f. (sil. -ți-e), art. discuția (sil. -ți-a), g.-d. art. discuției; pl. discuții, art. discuțiile (sil. -ți-i-)

discuție

DISCUȚIE s. 1. conversație, convorbire, dialog, (livr.) colocviu, (pop. și fam.) sfat, vorbă, (Ban.) turvin, (înv.) voroavă, (înv., în Transilv.) beseadă, (turcism înv.) musaferea, (fam.) parolă, șuetă. (O ~ agreabilă cu...) 2. v. dezbatere. 3. v. controversă. 4. v. ceartă. 5. v. neînțelegere.

DISCUȚIE s. 1. conversație, convorbire, dialog, (livr.) colocviu, (pop. și fam.) sfat, vorbă, (Ban.) turvin, (înv.) voroavă, (înv., în Transilv.) beseadă, (turcism înv.) musaferea, (fam.) parolă, șuetă. (O ~ agreabilă cu...) 2. chibzuire, deliberare, dezbatere, discutare, (livr.) pertractare. (~ unei probleme acute.) 3. controversă, dispută, (pop.) sfadă. (O ~ vie în jurul...) 4. ceartă, vorbă, zarvă, (pop.) gîlceavă, sfadă. (Multă ~ s-a făcui între ei pentru mine.) 5. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, disensiune, dispută, divergență, gîlceavă, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, vrajbă, zîzanie, (înv. și pop.) price, pricină, sfadă, (pop. și fam.) cîrcotă, dihonie, rîcă, (pop.) harță, (înv. și reg.) pricaz, scîrbă, toi, (reg.) bucluc, hîră, poancă, sfădălie, zoală, (Mold. și Transilv.) poară, (Bucov. și Transilv.) șcort, (înv.) dezunire, gîlcevire, împoncișare, județ, neașezare, neunire, pîră, pricinuire, pricire, prigoană, prigonire, zavistie, zurbavă, (grecism înv.) filonichie, (fig.) ciocnire. (~ dintre două persoane.)

Discuții bizantine – Această expresie s-a născut dintr-o întimplare istorică. Pe la mijlocul secolului al XV-lea, împărăția Bizanțului era pe punctul de a fi complet înghițită de Semilună. Flamura lui Mahomed fusese deja înfiptă în periferiile orașului lui Constantin cel Mare (Constantinopole, pe atunci capitala Bizanțului), dar călugării își mai pierdeau încă vremea în dispute sterpe, dacă să se oficieze slujba în latinește sau în grecește, – și alte asemenea subiecte. De aici expresia „discuții bizantine”, adică discuții sterile pentru lucruri mărunte, certuri absurde, fără importanță, într-un moment cînd sînt în joc probleme vitale, de prim ordin. IST.