12 definiții pentru discernământ (pl. -minte)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

discernămấnt sns [At: HELIADE, PARALELISM, I, 63 / V: (înv) des~ / E: fr discernement] Facultatea de a discerne, de a pătrunde, de a judeca și de a aprecia lucrurile la justa lor valoare.

DISCERNĂMẤNT s. n. Facultatea de a discerne. – Din fr. discernement.

DISCERNĂMẤNT s. n. Facultatea de a discerne, de a pătrunde, de a judeca și a aprecia lucrurile la justa lor valoare. – Din fr. discernement.

DISCERNĂMÂNT s.n. Facultatea de a judeca, de a raționa, de a discerne, de a gândi; judecată, rațiune. [Pl. -turi, -minte. / cf. fr. discernement, it. discernimento].

DISCERNĂMẤNT s. n. facultatea de a discerne; judecată, rațiune. (< fr. discernement)

DISCERNĂMÂNT n. Facultatea de a pătrunde lucrurile, apreciindu-le la justa lor valoare; bun-simț. /<fr. discernement

DISCERNĂMÎ́NT s. n. Facultatea de a discerne, de a pătrunde, de a judeca și a aprecia lucrurile la justa lor valoare. V. alegere, selecționare. O ființă... capabilă de discernămînt, curajoasă. CAMIL PETRESCU, T. II 305. Ar rezulta că Asachi e un novator exagerat, că vrea să introducă cît mai multă cultură apuseană cu putință fără nici un discernămînt. IBRĂILEANU, SP, CR. 45.

discernemânt n. facultatea de a judeca lucrurile.

* discernamént n., pl. e (fr. discernement). Facultatea de a discerne. – Forma corectă rom. ar fi discerniment, ca it. discernimento, că vine de la un vb. îld. (Cp. cu compartiment față de apartament). Forma discernămînt e un barb.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

discernământ s. n., pl. discernămínte

Intrare: discernământ (pl. -minte)
discernământ (pl. -minte) substantiv neutru
substantiv neutru (N10)
Surse flexiune: Ortografic, DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • discernământ
  • discernământul
  • discernământu‑
plural
  • discernăminte
  • discernămintele
genitiv-dativ singular
  • discernământ
  • discernământului
plural
  • discernăminte
  • discernămintelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)