DIPLOMATICĂ¹ s. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care cercetează diplomele (3) și documentele oficiale vechi și le stabilește autenticitatea. Act de diplomatică națională păstrat și azi la Snagov. ODOBESCU, S. I 438. Noi aice învățăm grecește, latinește... precum și alte multe ramuri de învățături, între care și diplomatica. KOGĂLNICEANU, S. 75. – Variantă: (învechit) diplomatic (BĂLCESCU, O. I 54) s. n.

DIPLOMATICĂ¹ s.f. Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu cercetarea vechilor diplome, cărți și altor documente oficiale. [Gen. -cii. / < fr. diplomatique].

DIPLOMATICĂ f. Ramură a istoriei care se ocupă cu studiul diplomelor și documentelor oficiale vechi, cu originea, conținutul și autenticitatea lor. /<fr. diplomatique, lat. diplomaticus

diplomatică f. știința care are de obiect lectura și critica documentelor și a diplomelor vechi: ea fu întemeiată în 1681 de benedictinul Mabillon.

diplomatic¹, ~ă [At: AR (1832), 243¹/10 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr diplomatique] 1 a (Îvr) Diplomat¹ (6). 2-4 smf (Îvr) Diplomat¹ (1-3). 5-10 a Referitor la diplomație (1-6) Si: (înv) diplomaticesc (1-6). 11-13 a Referitor la diplomați¹ (1-3) Si: (înv) diplomaticesc (7-9). 14-19 a Care aparține diplomației (1-6) Si: (înv) diplomaticesc (10-15). 20-22 a Care aparține diplomaților¹ (1-3) Si: (înv) diplomaticesc (16-18). 23 a (Îs) Corp (sau, îvr, corpos, trup) ~ Totalitatea ambasadorilor, miniștrilor și reprezentanților unei țări sau ai mai multor țări care se află, de obicei, în capitala unui stat. 24 a (Îs) Limbă ~ă Limbă în care se fac comunicările și se întrețin relațiile între state. 25 a (Îs) Relații (sau legături) ~ice Relații oficiale, pașnice, pe care statele le întrețin în scopul realizării politicii lor externe. 26 a (Îs) Geantă (sau servietă, valiză) ~ă Geantă, servietă etc. cu care se transportă acte oficiale în altă țară (și al căror conținut este scutit de controlul vamal). 27 a (Îas) Geantă sau servietă asemănătoare ca formă cu cea folosită de diplomați (1). 28 a (Îs) Canale ~ice Comunicare între țări prin intermediul diplomaților (1). 29 a (Îs) Imunitate ~ă Faptul că o persoană nu poate fi urmărită în justiție, potrivit legilor țării în care trăiește, ca urmare a statutului de diplomat (1). 30 sf (Înv) Diplomație (1). 31 sf (Înv) Diplomație (4). 32 a (D. oameni) Care manifestă abilitate, șiretenie Si: abil, calculat. 33 sf (Îvr) Diplomație (7).

diplomatic², ~ă [At: TEODOROVICI, I, 28/16 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr diplomatique, lat diplomciticus] 1 sf Disciplină auxiliară a istoriei care cercetează diplomele (1) și documentele oficiale vechi și le stabilește autenticitatea. 2-3 a Care aparține diplomelor (1) și documentelor oficiale vechi. 4-5 a Referitor la diplomele (1) și la documentele oficiale vechi. 6 a (Îvr) Care a obținut o diplomă (3).

DIPLOMATIC¹ s. n. v. diplomatică¹.

DIPLOMATIC, -Ă I. adj. 1. referitor la diplomație, de diplomat. ♦ corp ~ = totalitatea ambasadorilor, miniștrilor și reprezentanților străini care se află în capitala unui stat. 2. abil, calculat. II. s. f. 1. disciplină a istoriei care se ocupă cu cercetarea vechilor diplome, a cărților și a altor documente oficiale. 2. diplomație (1). (< fr. diplomatique, lat. diplomaticus, /II, 2/ germ. Diplomatik)

* diplomátic, -ă adj. (d. diplomat). Relativ la diplomație, de diplomațĭ: corpu diplomatic. Misterios: aer diplomatic. S.f. Știința care se ocupă de studiul documentelor scrise care stabilesc anumite drepturĭ, anumite fapte politice (A fost întemeiată la 1682 de benedictinu Mabillon). Adv. În mod diplomatic.

diplomatică (desp. di-plo-) s. f., g.-d. art. diplomaticii

diplomatică (di-plo-) s. f., g.-d. art. diplomaticii

diplomatică s. f. (sil. -plo-), g.-d. art. diplomaticii