6 definiții pentru dihor

DIHÓR, dihori, s. m. Mamifer carnivor de mărimea unei pisici, cu corpul lung, cu picioarele scurte și cu blană cafenie, care se apără de dușmani răspândind un miros urât (Putorius putorius). [Acc. și: díhor] – Probabil din sl. *dyhorŭ.

dihór/díhor s. m., pl. dihóri/díhori

dihór (-ri), s. m. – Mamifer carnivor care se apără răspîndind un miros urît (Martes foina, Mustela putorius). Sl. *dŭchorĭ „miros urît” (Cihac, II, 96; Tiktin; Miklosich, Slaw. Elem., 23), cf. sb., cr., cf. tvor, pol. tchorz, bg. dŭchor (Conev 56).

DÍHOR ~i m. Mamifer carnivor de mărimea unei pisici, cu corpul lung și subțire, cu picioarele scurte și blană de culoare cafenie. /<sl. dyhoru

dihor m. mamifer carnivor ce răspândește un miros urît: se vânează pentru blana sa (galbenă cu vârfuri negre), mai ieftină de cât a jderului. [Slav. DIHORŬ (dela dyhati, a sufla greu)].

díhor (est) și dihór (vest) m. (vsl. tŭhorĭ, din dŭhorĭ, a.î., d. duhnonti, a exala, a duhni [ca lat. putorius, dihor, d. putor, putoare; fr. putois], nsl. dihúr díhor, thor, sîrb. tvor, rut. thir, rus. horĭ. V. duh, dugieș, jder, tigoare). Un fel de jder cu blana maĭ proastă și care ucide cu ferocitate și mănîncă păsările domestice, pe care le prinde noaptea amețindu-le cu putoarea luĭ.

Intrare: dihor
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dihor dihorul
plural dihori dihorii
genitiv-dativ singular dihor dihorului
plural dihori dihorilor
vocativ singular
plural