14 definiții pentru dialectică
din care- explicative (10)
- morfologice (4)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
DIALECTICĂ s. f. 1. (Determinat uneori prin «marxistă», «materialistă») Știință care studiază legile generale de mișcare și de dezvoltare a naturii, a societății omenești și a gîndirii; metodă de cercetare opusă metafizicii care, bazîndu-se pe legile obiective ale naturii, ale societății și ale gîndirii, privește fenomenele ca fiind în strînsă legătură și condiționare reciprocă, într-o permanentă mișcare și dezvoltare, cu treceri prin salturi de la o calitate la alta ca rezultat al contradicțiilor interne și al luptei contrariilor. Dialectica cere ca un fenomen social să fie cercetat sub toate aspectele în dezvoltarea lui și ca tot ceea ce este exterior, aparent, să fie redus la forțele motrice fundamentale, la dezvoltarea forțelor de producție și la lupta de clasă. LENIN, O. XXI 206. Istoria științei arată că metoda dialectică este o metodă cu adevărat științifică: începînd cu astronomia și terminînd cu sociologia, se confirmă pretutindeni ideea că în lume nu există nimic veșnic, că totul se schimbă, totul se dezvoltă. În consecință, în natură trebuie să privim totul din punctul de vedere al mișcării, al dezvoltării. Și aceasta înseamnă că întreaga știință contemporană este pătrunsă de spiritul dialecticii. STALIN, O. I 312. 2. Procesul mișcării și al dezvoltării fenomenelor Dialectica naturii. – Pronunțat: di-a-.
DIALECTICĂ s.f. I. (Ant.) Arta de a ajunge la adevăr descoperind contraziceri în raționamentul adversarului. II. Teorie generală despre dezvoltarea naturii, societății și gîndirii, precum și metodă de cunoaștere și de transformare a lumii. [Cf. fr. dialectique, germ. Dialektik, lat. dialectica, gr. dialektike < dialegomai – discut].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DIALECTICĂ f. 1) (în opoziție cu metafizică) Știință care se ocupă cu studiul celor mai generale legi de dezvoltare a naturii, societății și gândirii. 2) Teorie și metodă generală de cercetare a realității, care privește fenomenele ca fiind în strânsă legătură și în condiționare reciprocă. 3) (în filozofia antică) Arta descoperirii adevărului prin confruntarea raționamentelor contrare. 4) Evoluție a lucrurilor; dezvoltare; mișcare. [Sil. di-a-] /<fr. dialectique, lat. dialecticus
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
dialectică f. arta de a raționa într’un mod metodic. Dialectica se preocupă mai mult de forma și de modul de a prezenta ideile, pe când logica are de obiect fondul cugetării și ideile înseși.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DIALECTIC, -Ă, dialectici, -ce, s. f., adj. I. S. f. Proces de gândire care rezidă în analiza și discutarea argumentelor contradictorii, în scopul descoperirii adevărului; arta de a ajunge la adevăr prin dialog. II. Adj. Care este conform cu dialectica (I) sau care o confirmă; care se bazează pe dialectică; care privește fenomenele de pe pozițiile dialecticii. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectique, lat. dialecticus.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
dialectic, ~ă [At: CANTEMIR, I. I. I, 85 / V: (îvr) ~tec / P: di-a~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr dialectique, lat dialecticus] 1 sf (În filozofia antică) Metodă sau artă de a descoperi adevărul prin confruntarea unor păreri contrare sau cu ajutorul discuției. 2 sf (În Evul Mediu și mai târziu) Metodă sau artă de a deosebi adevărul de neadevăr. 3 sf (În Evul Mediu) Logică formală. 4 sf (În filozofia marxistă) Teorie despre dezvoltare, concepută ca o autodezvoltare și o automișcare determinată de contradicțiile interne ale obiectelor și formelor. 5 sf Știință a celor mai generale legi ale dezvoltării naturii, societății și gândirii. 6 sf Teorie generală a cunoașterii și transformării revoluționare a realității. 7 sf Proces al mișcării și dezvoltării fenomenelor realității. 8 sf (Pex) Înlănțuire de fapte, fenomene, aspecte care justifică un anume efect, o anumită soluție, o anumită modificare. 9 sm (Înv) Dialectician (1). 10 a Care este conform cu principiile dialecticii (5). 11 a Care confirmă dialectica (5). 12 a Care se bazează pe dialectică (5). 13 a (Îs) Materialism ~ Concepție filozofică ce îmbină organic rezolvarea consecvent materialistă a problemei fundamentale a filozofiei cu interpretarea consecventă a dialecticii (5). 14-16 a (Îvr) Dialectal (1-3).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DIALECTIC, -Ă, dialectici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. (În filozofia marxistă) Teorie generală și metodă filozofică constând în analiza și depășirea argumentelor contradictorii în scopul descoperirii adevărului. 2. (În filozofia antică) Artă de a discuta în contradictoriu, în scopul ajungerii la adevăr. 3. (În evul mediu) Logică formală. II. Adj. Care este conform cu dialectica (I) sau care o confirmă; care se bazează pe dialectică; care privește fenomenele de pe pozițiile dialecticii. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectique, lat. dialecticus.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de cata
- acțiuni
DIALECTIC, -Ă I. adj. 1. conform cu principiile dialecticii; bazat pe dialectică. 2. care privește fenomenele de pe pozițiile dialecticii. II. s. f. 1. (ant.) arta de a ajunge la adevăr descoperind contraziceri în raționamentul adversarului. 2. (în evul mediu) arta deosebirii adevărului de neadevăr. 3. (în filozofia marxistă) teorie generală despre dezvoltarea naturii, a societății și gândirii, precum și metodă de cunoaștere și de transformare a lumii. 4. procesul mișcării și al dezvoltării fenomenelor. (< fr. dialectique, lat. dialecticus)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
DIALECTIC, -Ă, dialectici, -ce, s.f., adj. 1. S.f. Teorie generală a principiilor devenirii realității, a dezvoltării naturii, societății și gândirii; teorie și metodă generală de cunoaștere a realității și de transformare revoluționară a acesteia. 2. Adj. Care este conform cu principiile dialecticii, care se bazează pe dialectică.
- sursa: DLRC (1980)
- adăugată de 7anca_c
- acțiuni
* dialéctic, -ă adj. (vgr. dialiktikós). Relativ la dialectică. S.m. Care știe, care predă dialectica. Care raționează metodic. S.f. Arta de a raționa metodic și corect. Adv. În mod dialectic.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
dialectică (desp. di-a-) s. f., g.-d. art. dialecticii; pl. dialectici
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
dialectică (di-a-) s. f., g.-d. art. dialecticii; pl. dialectici
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
dialectică s. f. (sil. di-a-), g.-d. art. dialecticii
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
dialectică (i-a), gen. dialecticii
- sursa: MDO (1953)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
- silabație: di-a-
substantiv feminin (F46) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
dialectică, dialecticisubstantiv feminin
- 1. Proces de gândire care rezidă în analiza și discutarea argumentelor contradictorii, în scopul descoperirii adevărului; arta de a ajunge la adevăr prin dialog. DEX '09
- diferențiere (În filozofia antică) Artă de a discuta în contradictoriu, în scopul ajungerii la adevăr. DEX '98 DN
- diferențiere (Determinat uneori prin «marxistă», «materialistă») Știință care studiază legile generale de mișcare și de dezvoltare a naturii, a societății omenești și a gândirii; metodă de cercetare opusă metafizicii care, bazându-se pe legile obiective ale naturii, ale societății și ale gândirii, privește fenomenele ca fiind în strânsă legătură și condiționare reciprocă, într-o permanentă mișcare și dezvoltare, cu treceri prin salturi de la o calitate la alta ca rezultat al contradicțiilor interne și al luptei contrariilor. DLRLC DN
- Dialectica cere ca un fenomen social să fie cercetat sub toate aspectele în dezvoltarea lui și ca tot ceea ce este exterior, aparent, să fie redus la forțele motrice fundamentale, la dezvoltarea forțelor de producție și la lupta de clasă. LENIN, O. XXI 206. DLRLC
- Istoria științei arată că metoda dialectică este o metodă cu adevărat științifică: începînd cu astronomia și terminînd cu sociologia, se confirmă pretutindeni ideea că în lume nu există nimic veșnic, că totul se schimbă, totul se dezvoltă. În consecință, în natură trebuie să privim totul din punctul de vedere al mișcării, al dezvoltării. Și aceasta înseamnă că întreaga știință contemporană este pătrunsă de spiritul dialecticii. STALIN, O. I 312. DLRLC
-
-
- 2. Logică formală. DEX '98
- 3. Procesul mișcării și al dezvoltării fenomenelor. DLRLC
- Dialectica naturii. DLRLC
-
etimologie:
- dialectique DEX '09 DEX '98 DN
- dialecticus DEX '09 DEX '98 DN