dezlănțuire sf [At: PONTBRIANT, D. / S și: desl~ / Pl: ~ri / E: dezlănțui] 1 (Înv) Desfacere din lanț. 2 Pornire bruscă și manifestare cu violență sau cu (zgomot de) mare intensitate Si: declanșare, iscare, începere, (înv) prorupere, (înv) prorupție, (îvp) scornire, stârnire, venire. 3 Năpustire cu furie (asupra cuiva sau a ceva) Si: izbucnire, prăvălire. 4 Angajare (într-o acțiune, într-o problemă etc.) cu pasiune. 5 (Pex) Manifestare violentă a cuiva.

DEZLĂNȚUIRE, dezlănțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezlănțui și rezultatul ei; pornire violentă, declanșare. Imperialismul german a jucat un rol de frunte în dezlănțuirea a două războaie mondiale. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 5, 76. Vuietul înăsprit al vîntului, zborul nisipului și al pulberii, urgia de iad a dezlănțuirii neostoite a forțelor naturii îi acoperiră totul. MIHALE, O. 229. Fu o dezlănțuire fără margini, de mînie, de strigăte care să răsuceau spre cer. CAMIL PETRESCU, N. 22.

dezlănțuire s. f., g.-d. art. dezlănțuirii; pl. dezlănțuiri

dezlănțuire s. f., g.-d. art. dezlănțuirii; pl. dezlănțuiri

dezlănțuire s. f., g.-d. art. dezlănțuirii; pl. dezlănțuiri

DEZLĂNȚUIRE s. declanșare, iscare, izbucnire, începere, pornire, producere, stârnire, venire, (înv. și reg.) scornire, (înv.) prorupere, prorupție. (Înainte de ~ vijeliei.)

DEZLĂNȚUIRE s. declanșare, iscare, izbucnire, începere, pornire, producere, stîrnire, venire, (înv. și reg.) scornire, (înv.) prorupere, prorupție. (Înainte de ~ vijeliei.)

Dezlănțuire ≠ ferecare, încătușare, înlănțuire