9 definiții pentru destrăbălare

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DESTRĂBĂLÁRE, destrăbălări, s. f. Faptul de a se destrăbăla, de a fi destrăbălat; desfrâu, dezmăț. – V. destrăbăla.

DESTRĂBĂLÁRE, destrăbălări, s. f. Faptul de a se destrăbăla, de a fi destrăbălat; desfrâu, dezmăț. – V. destrăbăla.

destrăbălare sf [At: BARONZI, L. 126 / V: (înv) ~reb~ / Pl: ~lări / E: destrăbăla] 1 Pierdere a moralității, a corectitudinii Si: destrăbălat1 (1), stricare, stricăciune. 2 Stare de decădere morală a cuiva Si: corupție, decadență, desfrâu, destrăbălat1 (2), dezmăț, imoralitate, perdiție, pierzare, viciu, (reg) destrăbălăciune, destrăbălătură, (înv) destrămare (6), destrămătură (4). 3 Depravare. 4 Petrecere destrăbălată Si: destrăbălat1 (4).

DESTRĂBĂLÁRE s. f. Faptul de a fi destrăbălat; desfrînare, desfrîu, dezmăț. Poate că destrăbălarea și decăderea oamenilor între cari trăia îi dădeau [cîinelui] tristețea-i înțeleaptă, completa-i lipsă de trufie și de îmbătare. GALACTION, O. I 302.

destrăbălare f. desfrânare. [Origină necunoscută].

destrăbăláre f., pl. ărĭ. Desfrîŭ. – Rar. stră-.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

destrăbălare s. f., g.-d. art. destrăbălării; pl. destrăbălări

destrăbăláre s. f., g.-d. art. destrăbălării; pl. destrăbălări

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DESTRĂBĂLÁRE s. v. corupție.

DESTRĂBĂLARE s. corupție, decadență, decădere, depravare, desfrînare, desfrîu, dezmăț, moralitate, perdiție, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricăciune, viciu, (rar) deșănțare, (înv.) aselghiciune, aselghie, desfătare, preacurvie, preacurvire, preaiubire, (fig.) descompunere, putreziciune, (rar fig.) putrefacție, (înv. fig.) putrejune. (Starea de ~ din înalta societate.)

Intrare: destrăbălare
destrăbălare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • destrăbălare
  • destrăbălarea
plural
  • destrăbălări
  • destrăbălările
genitiv-dativ singular
  • destrăbălări
  • destrăbălării
plural
  • destrăbălări
  • destrăbălărilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

destrăbălare, destrăbălărisubstantiv feminin

  • 1. Faptul de a se destrăbăla, de a fi destrăbălat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Poate că destrăbălarea și decăderea oamenilor între cari trăia îi dădeau [câinelui] tristețea-i înțeleaptă, completa-i lipsă de trufie și de îmbătare. GALACTION, O. I 302. DLRLC
etimologie:
  • vezi destrăbăla DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.