16 definiții pentru despărți

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DESPĂRȚÍ, despárt, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de cineva sau de ceva plecând în altă parte, a părăsi, vremelnic sau definitiv, pe cineva sau ceva; (despre mai multe persoane) a se separa, plecând în direcții diferite. ♦ Refl. Fig. A se înstrăina, a se detașa sufletește de cineva sau de ceva; a rupe legăturile cu cineva. ♦ Refl. A se lipsi de ceva de care e legat sufletește; a renunța la... 2. Refl. A divorța. 3. Tranz. (Despre bariere, obstacole etc.; adesea fig.) A separa, a izola, a pune între... ♦ Tranz. și refl. A (se) împărți (în două sau mai multe părți); a (se) separa, a (se) segmenta. – Lat. *dispartire.

DESPĂRȚÍ, despárt, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de cineva sau de ceva plecând în altă parte, a părăsi, vremelnic sau definitiv, pe cineva sau ceva; (despre mai multe persoane) a se separa, plecând în direcții diferite. ♦ Refl. Fig. A se înstrăina, a se detașa sufletește de cineva sau de ceva; a rupe legăturile cu cineva. ♦ Refl. A se lipsi de ceva de care e legat sufletește; a renunța la... 2. Refl. A divorța. 3. Tranz. (Despre bariere, obstacole etc.; adesea fig.) A separa, a izola, a pune între... ♦ Tranz. și refl. A (se) împărți (în două sau mai multe părți); a (se) separa, a (se) segmenta. – Lat. *dispartire.

despărți [At: PSALT. HUR. 39v/8 / V: (înv) ~per~, (îvr) dis~ / Pzi: ~part și (înv) esc / E: ml *dispartire] 1 vt (C.i. un tot) A face să-și piardă coeziunea. 2 vt (C.i. un întreg) A descompune. 3 vt (C.i. un întreg) A divide. 4 vt (C.i. componente) A separa. 5 vt (C.i. componente) A îndepărta. 6 vt (Mat; îvr) A împărți. 7 vr A se clasifica. 8 vr (Fig; îe) A se ~ sufletul de trup A muri. 9 vr (Reg; îe) A i se ~ inima A i se rupe inima Vz rupe. 10 vr (D. drumuri, râuri) A se bifurca. 11 vr (Pan) A avea evoluții diferite. 12-13 vtr (Înv; d. părți simetrice ale unui ansamblu) A (se) îndepărta temporar. 14-15 vtr (Fig) A (se) învrăjbi. 16 vt (Înv) A despica. 17 vt (C.i. elemente de aceeași natură) A desprinde. 18-19 vtr (C.i. elemente de aceeași natură) A (se) izola dintr-un tot. 20 vt A desface. 21-22 vtr A (se) rupe. 23-24 vtr (C.i. elemente identice sau diferite) A (se) îndepărta. 25-26 vtr (Pan) A (se) deosebi. 27 vr (Fig) A renunța la ceva. 28-29 vr A înceta de a mai fi împreună (temporar sau) definitiv. 30-31 vr A pleca în altă parte (temporar sau) definitiv. 32 vr (Înv; îe) A se ~ dintr-această viață sau din lumea aceasta A muri. 33-36 vtr (Spc) A (se desface sau) a face să se desfacă dintr-o încăierare, dintr-o luptă etc., (ființe sau) grupuri de ființe Si: a despreuna (6-9). 37-39 vr (D. persoane de sex opus) A înceta (de a se mai iubi sau) (de a avea relații sexuale ori) de a mai conviețui. 40 vr (D. soți) A divorța. 41 vr (D. soți) A se separa. 42-44 vt (C.i. persoane de sex opus) A face (să nu se mai iubească sau) (să nu mai aibă relații sexuale ori) să nu mai conviețuiască împreună Si: a despreuna (1-3). 45-46 vt (C.i. soți) A face (să divorțeze sau) să se separe Si: a despreuna (4-5). 47 vt (Înv; c.i. legături matrimoniale) A desface. 48-49 vr A renunța la o (credință sau) convingere. 50 vt (C.i. un spațiu). A împărți prin interpunerea a ceva. 51 vt A servi ca linie de demarcație între două spații. 52-53 vt (C.i. ființe) A împiedica (să mai intre în contact nemijlocit sau) să mai comunice, prin ceva care se interpune. 54-55 vt (A îndepărta printr-un interval de timp de un eveniment sau) a servi ca moment de demarcație în timp. 56 vt (Înv) A ține departe. 57-58 vtr A (se) delimita de cineva sau de ceva. 59-60 vtr A (se) constitui ca o separație de restul indivizilor. 61 vt (Rar) A desluși cu privirea.

DESPĂRȚÍ, despárt, vb. IV. 1. Refl. (Despre două sau mai multe ființe) A se îndepărta, a se separa (temporar) unii de alții plecînd fiecare în altă direcție; a pleca unii de lîngă alții, a se separa unii de alții (pentru totdeauna sau pentru o vreme mai mult ori mai puțin îndelungată). Irina și Ionuț se despart sfioși cu un «noroc bun». DAVIDOGLU, M. 15. Plecau uneori împreună, după lucru. În colțul străzii își urau succes și pe urmă se despărțeau. SAHIA, N. 96. Scumpul meu părinte, cît mă doare să mă despart de d-ta. ALECSANDRI, T. I 410. ◊ (Prin analogie cu ființele) Sînt cîțiva [vulcani mărunți] legați între ei printr-o dragoste și biologie siameză... despărțindu-se numai spre vîrf, pentru a avea fiecare un crater deosebit. BOGZA, C. O. 175. Acolo erau două drumuri care să despărțeau. ȘEZ. IV 171. ♦ Fig. A se îndepărta, a se înstrăina, a se detașa sufletește; a rupe legăturile, relațiile cu cineva. Sufletul lui Măgură se despărți pentru totdeauna de generația lui. CAMILAR, N. I 113. Mai ales de Leventu îmi pare rău că s-a despărțit de noi. SADOVEANU, P. M. 203. ◊ Tranz. Stăpînii firești ai aceleia care mi-i dragă, domnule abate, n-ar primi niciodată să mă vadă alături de dînsa... Sîntem despărțiți cu blestem. SADOVEANU, Z. C. 52. Cine desparte doi dulci, Ducă-i corbii carnea-n nuci; Cine desparte doi dragi, Ducă-i corbii carnea-n fagi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 281. 2. Refl. A se separa de ceva de care e legat sufletește, a se lipsi de..., a renunța la... Eu să mă despart de stînă, Să las sîlha cea bătrînă. COȘBUC, P. II 168. 3. Refl. (Despre soți) A se separa în mod legal; a divorța. Mă, eu... mă despart de muiere. DUMITRIU, B. F. 66. [Adela] s-a despărțit, imediat după căsătorie. IBRĂILEANU, A. 33. ◊ Tranz. (Subiectul este autoritatea care pronunță divorțul) Onorabila Dicasterie îi despărți, și coconul Andronache se duse în voiaj. NEGRUZZI, S. I 79. 4. Tranz. (Subiectul este un element care constituie un hotar, o barieră, un obstacol) A separa, a delimita, a izola. Se opriră nemișcați în drumul ce despărțea cele două moșii. PREDA, Î 150. Zidurile și palatele pe care le vedeam mă despărțeau de Piața Roșie. STANCU, U.R.S.S. 36. La ridicarea cortinei, marele oblon ce desparte terasa de hol este tras pînă jos. SEBASTIAN, T. 9. ◊ (În construcții figurate) Adela va rămînea pentru tine... inabordabilă ca o planetă, din cauza prăpăstiei care te desparte de ea! IBRĂILEANU, A. 187. ◊ (Cu determinarea «în două») Un horn dacă s-ar putea construi aici, să despartă focul în două. BOGZA, C. O. 71. Vîlceaua... despărțea prunăria în două. MACEDONSKI, O. III 6. ◊ Refl. pas. Holul se desparte de terasă prin două mari uși laterale de sticlă. SEBASTIAN, T. 9. ◊ Tranz. (În sens temporal) În pauza care desparte ultimele două acte, un filozof... rostește o vorbă de duh. CAMIL PETRESCU, T. III 501. ♦ A fi, a se afla între... sau pînă la...; a se interpune. Doar cîțiva pași despart cele două tabere. SAHIA, N. 44. Eu departe, tu departe, Două dealuri ne desparte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 115. ◊ (În sens temporal) Puțin mă mai despărțea de ziua logodnei. M. I. CARAGIALE, C. 84. ♦ Refl. A se împărți în două sau în mai multe părți. Nu mai există un sistem capitalist atotcuprinzătorlumea s-a despărțit în două sisteme: sistemul capitalist și sistemul socialist. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2500. – Prez. ind. și: (regional) despărțesc (CREANGĂ, P. 114, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 197, ALECSANDRI, P. P. 22).

A DESPĂRȚÍ despárt tranz. 1) (persoane sau obiecte aflate laolaltă sau în același loc) A face să se despartă; a separa. 2) A desface în două sau în mai multe părți; a împărți. /<lat. dispartire

A SE DESPĂRȚÍ mă despárt intranz. 1) A înceta de a mai fi laolaltă sau în același loc; a se separa. 2)fig. A se detașa sufletește (de cineva sau de ceva). 3) A desface căsătoria în mod legal; a rupe relațiile de căsătorie printr-un divorț; a divorța. /<lat. dispartire

despărțì v. 1. a pune de o parte: a alege și despărți grâne; 2. a fi așezat între: un gard desparte cele două moșii; 3. a (se) depărta unul de altul: s’au despărțit ca prieteni; 4. a divorța. [Lat. vulg. DISPARTIRE].

despárt și despărțésc, a -părțí v. tr. (lat. *dĭs-partire, îld. dĭs-pertire; it. spartire, pv. departir, fr. départir, cat. sp. pg. despartir). Separ, depărtezunu de laltu: a-ĭ despărți pe ceĭ bunĭ de ceĭ răĭ. Împart: a despărți curtea în doŭă (părțĭ). Divorțez. V. refl. Mă separ. Mă împart. Mă divorțez. V. bășcăluĭesc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

despărți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despart, imperf. 3 sg. despărțea; conj. prez. 3 despartă

despărțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. despárt, imperf. 3 sg. despărțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. despártă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DESPĂRȚÍ vb. v. dezbina, învrăjbi.

DESPĂRȚÍ vb. 1. a (se) desprinde, a (se) detașa, a (se) izola, a (se) rupe, a (se) separa. (S-a ~ de grup.) 2. v. răzleți. 3. v. divorța. 4. a separa, (înv. și reg.) a despreuna, (înv.) a dezuni. (S-au luat la bătaie și i-am ~.) 5. a (se) izola, a (se) separa, (rar) a (se) segrega, (înv. și pop.) a (se) deosebi, a (se) osebi. (A ~ animalele bolnave de cele sănătoase.) 6. v. împărți. 7. a (se) descompune, a (se) desface, a (se) divide, a (se) fracționa, a (se) împărți, a (se) scinda, a (se) separa, (rar) a (se) dezalcătui. (Produsul dezintegrării se ~ în particule.) 8. v. compartimenta. 9. v. separa.

DESPĂRȚI vb. 1. a (se) desprinde, a (se) detașa, a (se) izola, a (se) rupe, a (se) separa. (S-a ~ de grup.) 2. a se izola, a se răzleți, a se separa, (pop.) a se răzni, (reg.) a se răzlogi. (O oaie care s-a ~ de turmă.) 3. (JUR.) a divorța, a (se) separa, (înv.) a (se) împărți. (Soții s-au ~.) 4. a separa, (înv. și reg.) a despreuna, (înv.) a dezuni. (S-au luat la bătaie și i-am ~.) 5. a (se) izola, a (se) separa, (rar) a (se) segrega, (inv. și pop.) a (se) deosebi, a (se) osebi. (A ~ animalele bolnave de ceie sănătoase.) 6. a divide, a diviza, a fracționa, a fragmenta, a îmbucătăți, a împărți, a scinda, a secționa, a separa, a tăia. (~ bucata tn trei.) 7. a (se) descompune, a (se) desface, a (se) divide, a (se) fracționa, a (se) împărți, a (se) scinda, a (se) separa, (rar) a (se) dezalcătui. (Produsul dezintegrării se ~ în particule.) 8. a compartimenta, a separa. (A ~ o incintă în spații mai mici.) 9. a separa. (Zidul ~ cele două camere.)

despărți vb. v. DEZBINA. ÎNVRĂJBI.

A (se) despărți ≠ a (se) căsători, a (se) împreuna, a (se) reuni, a (se) uni

Intrare: despărți
verb (VT314)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • despărți
  • despărțire
  • despărțit
  • despărțitu‑
  • despărțind
  • despărțindu‑
singular plural
  • desparte
  • despărțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • despart
(să)
  • despart
  • despărțeam
  • despărții
  • despărțisem
a II-a (tu)
  • desparți
(să)
  • desparți
  • despărțeai
  • despărțiși
  • despărțiseși
a III-a (el, ea)
  • desparte
(să)
  • despartă
  • despărțea
  • despărți
  • despărțise
plural I (noi)
  • despărțim
(să)
  • despărțim
  • despărțeam
  • despărțirăm
  • despărțiserăm
  • despărțisem
a II-a (voi)
  • despărțiți
(să)
  • despărțiți
  • despărțeați
  • despărțirăți
  • despărțiserăți
  • despărțiseți
a III-a (ei, ele)
  • despart
(să)
  • despartă
  • despărțeau
  • despărți
  • despărțiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

despărți, despartverb

  • 1. reflexiv A se îndepărta de cineva sau de ceva plecând în altă parte, a părăsi, vremelnic sau definitiv, pe cineva sau ceva; (despre mai multe persoane) a se separa, plecând în direcții diferite. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Irina și Ionuț se despart sfioși cu un «noroc bun». DAVIDOGLU, M. 15. DLRLC
    • format_quote Plecau uneori împreună, după lucru. În colțul străzii își urau succes și pe urmă se despărțeau. SAHIA, N. 96. DLRLC
    • format_quote Scumpul meu părinte, cît mă doare să mă despart de d-ta. ALECSANDRI, T. I 410. DLRLC
    • format_quote prin analogie Sînt cîțiva [vulcani mărunți] legați între ei printr-o dragoste și biologie siameză... despărțindu-se numai spre vîrf, pentru a avea fiecare un crater deosebit. BOGZA, C. O. 175. DLRLC
    • format_quote prin analogie Acolo erau două drumuri care să despărțeau. ȘEZ. IV 171. DLRLC
    • 1.1. figurat A se înstrăina, a se detașa sufletește de cineva sau de ceva; a rupe legăturile cu cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Sufletul lui Măgură se despărți pentru totdeauna de generația lui. CAMILAR, N. I 113. DLRLC
      • format_quote Mai ales de Leventu îmi pare rău că s-a despărțit de noi. SADOVEANU, P. M. 203. DLRLC
      • format_quote tranzitiv Stăpînii firești ai aceleia care mi-i dragă, domnule abate, n-ar primi niciodată să mă vadă alături de dînsa... Sîntem despărțiți cu blestem. SADOVEANU, Z. C. 52. DLRLC
      • format_quote tranzitiv Cine desparte doi dulci, Ducă-i corbii carnea-n nuci; Cine desparte doi dragi, Ducă-i corbii carnea-n fagi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 281. DLRLC
    • 1.2. A se lipsi de ceva de care e legat sufletește; a renunța la... DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: renunța
      • format_quote Eu să mă despart de stînă, Să las sîlha cea bătrînă. COȘBUC, P. II 168. DLRLC
  • 2. reflexiv Divorța. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: divorța
    • format_quote Mă, eu... mă despart de muiere. DUMITRIU, B. F. 66. DLRLC
    • format_quote [Adela] s-a despărțit, imediat după căsătorie. IBRĂILEANU, A. 33. DLRLC
    • format_quote tranzitiv Onorabila Dicasterie îi despărți, și coconul Andronache se duse în voiaj. NEGRUZZI, S. I 79. DLRLC
  • 3. tranzitiv adesea figurat (Despre bariere, obstacole etc.) A pune între... DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Se opriră nemișcați în drumul ce despărțea cele două moșii. PREDA, Î 150. DLRLC
    • format_quote Zidurile și palatele pe care le vedeam mă despărțeau de Piața Roșie. STANCU, U.R.S.S. 36. DLRLC
    • format_quote La ridicarea cortinei, marele oblon ce desparte terasa de hol este tras pînă jos. SEBASTIAN, T. 9. DLRLC
    • format_quote Adela va rămînea pentru tine... inabordabilă ca o planetă, din cauza prăpăstiei care te desparte de ea! IBRĂILEANU, A. 187. DLRLC
    • format_quote Un horn dacă s-ar putea construi aici, să despartă focul în două. BOGZA, C. O. 71. DLRLC
    • format_quote Vîlceaua... despărțea prunăria în două. MACEDONSKI, O. III 6. DLRLC
    • format_quote reflexiv pasiv Holul se desparte de terasă prin două mari uși laterale de sticlă. SEBASTIAN, T. 9. DLRLC
    • format_quote (În sens temporal) În pauza care desparte ultimele două acte, un filozof... rostește o vorbă de duh. CAMIL PETRESCU, T. III 501. DLRLC
    • 3.1. A fi, a se afla între... sau până la...; a se interpune. DLRLC
      sinonime: interpune
      • format_quote Doar cîțiva pași despart cele două tabere. SAHIA, N. 44. DLRLC
      • format_quote Eu departe, tu departe, Două dealuri ne desparte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 115. DLRLC
      • format_quote (În sens temporal) Puțin mă mai despărțea de ziua logodnei. M. I. CARAGIALE, C. 84. DLRLC
    • 3.2. tranzitiv reflexiv A (se) împărți (în două sau mai multe părți); a (se) separa, a (se) segmenta. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Nu mai există un sistem capitalist atotcuprinzător – lumea s-a despărțit în două sisteme: sistemul capitalist și sistemul socialist. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2500. DLRLC
  • comentariu regional Prezent indicativ și: despărțesc. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.