deslușire sf [At: VĂCĂRESCUL, GR. 147/14 / V: (îvr) dăs~, dos~, desclu~, doslo~ / Pl: ~ri / E: desluși] 1 Distingere a unui sunet, zgomot etc. Si: deslușit¹ (1), deslușeală (1). 2 (Pex) Auzire clară Si: deslușit¹ (2), deslușeală (2). 3 Vedere în semiîntuneric sau într-un spațiu slab luminat Si: deslușit¹ (3), deslușeală (3). 4 Apariție clară a conturului datorită unei surse de lumină Si: deslușit¹ (4), deslușeală (4). 5 Desprindere a unei idei, noțiuni, probleme dintr-un complex de idei, probleme, noțiuni Si: deslușit¹ (5), deslușeală (5). 6 Clarificare a unei probleme Si: deslușit¹ (6), deslușeală (6). 7 Lămurire a cuiva Si: deslușit¹ (7), deslușeală (7). 8 Lămurire asupra unui lucru Si: deslușit¹ (8), deslușeală (8). 9 Desprindere cu claritate Si: deslușit¹ (9), deslușeală (9). 10 Descifrare. 11 (Înv) Citire. 12 (Îlav) Cu ~ În mod clar Si: explicit, limpede.

DESLUȘIRE, deslușiri, s. f. Acțiunea de a desluși; lămurire, explicație. Din a opta zi, băiatul începu să rărească scrisul. Și chiar pînă atunci le dase prea puține deslușiri: gazda bună, birt bun; era mulțumit. BASSARABESCU, v. 21. ♦ (Neobișnuit) Comentare, interpretare. Deslușiri de versuri [titlu]. MACEDONSKI, O. I 421.

dăslușire sf vz deslușire

dosloșire sf vz deslușire^[1] modificată

doslușire sf vz deslușire^[1] modificată

deslușire s. f., g.-d. art. deslușirii; pl. deslușiri

deslușire s. f., g.-d. art. deslușirii; pl. deslușiri

deslușire s. f., g.-d. art. deslușirii; pl. deslușiri

DESLUȘIRE s. 1. v. distingere. 2. v. lămurire. 3. v. claritate.

DESLUȘIRE s. 1. percepere. (~ obiectelor.) 2. clarificare, dezlegare, elucidare, explicare. explicație, lămurire, limpezire, precizare, rezolvare, soluție, soluționare, (înv.) pliroforie, răspicare, (fig.) cheie, descîlcire. (~ unei probleme încurcate.) 3. claritate, limpezime. (~ unei imagini.)