DEZGOLI, dezgolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A lăsa sau a rămâne gol, a(-și) descoperi trupul sau o parte a lui; a (se) dezbrăca, a (se) despuia. – Pref. dez- + goli.

dezgoli [At: (a. 1642), ap. TDRG / Pzi: ~lesc / E: dez- + goli] 1 vt A lăsa gol. 2-3 vtr A-și descoperi trupul sau o parte a lui Si: a (se) dezbrăca, a (se) despuia.

DEZGOLI, dezgolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A lăsa sau a rămâne gol, a(-și) descoperi trupul sau o parte a lui; a (se) dezbrăca, a (se) despuia. – Dez- + goli.

DEZGOLI, dezgolesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la corpul omenesc sau la părțile lui) A dezbrăca, a descoperi, a lăsa gol. Cu mișcări scurte a dat drumul de pe el straielor sumare, care mai mult îl dezgoleau decît îl acopereau, și lunecă fără nici un zgomot în apă. SADOVEANU, N. F. 80. Pleșuvul îl rîdică încet de la pămînt și-i dezgoli pieptul. EMINESCU, N. 77. ◊ Refl. Uitînd rușinea toată și buna-cuviință, Se dezgolesc de haine. NEGRUZZI, S. II 229. (Fig.) Dezgolindu-se codrii de frunzișuri și venind iarna, au ieșit acei buntușnici, ca lupii. SADOVEANU, Z. C. 231.

A DEZGOLI ~esc tranz. (corpul sau părți ale lui) A descoperi, lăsând gol. /dez- + a goli

A SE DEZGOLI mă ~esc intranz. 1) (despre persoane) A se dezbrăca în pielea goală; a scoate toate hainele; a se despuia. 2) (despre arbori, arbuști) A-și lepăda frunzișul; a rămâne fără frunze; a se desfrunzi; a se despuia. /dez- + a goli

desgolì v. a lăsa gol, a descoperi.

dezgolésc v. tr. (amestec din golesc, dezgovesc și dezvălesc). Dezvălesc, descoper: cu peptu dezgolit (saŭ, maĭ simplu și maĭ frumos, cu peptu gol).

dezgoli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgolesc, imperf. 3 sg. dezgolea; conj. prez. 3 să dezgolească

dezgoli vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezgolesc, imperf. 3 sg. dezgolea, conj. prez. 3 sg. și pl. dezgolească

dezgoli

desgolesc, -leam 1 imp.

DEZGOLI vb. v. dezbrăca.

DEZGOLI vb. a (se) despuia, a (se) dezbrăca, (pop.) a (se) goli, (Transilv., Mold. și Bucov.) a (se) tîrși. (S-a ~ pînă la piele.)

A (se) dezgoli ≠ a (se) înveli