14 definiții pentru descendență

descendénță sf [At: CONV. LIT. I, 140 / V: (înv) ~dín~ / Pl: (rar) ~țe / E: fr descendance] 1 Înrudire în linie coborâtoare Si: filiație. 2 (D. opera scriitorilor; asr) Posteritate.

DESCENDÉNȚĂ, descendențe, s. f. 1. Înrudire în linie directă coborâtoare; filiație. 2. (Cu sens colectiv) Posteritate, urmași. – Din fr. descendance.

DESCENDÉNȚĂ, descendențe, s. f. 1. Înrudire în linie coborâtoare; filiație. 2. (Cu sens colectiv) Posteritate, urmași. – Din fr. descendance.

DESCENDÉNȚĂ, descendențe, s. f. 1. Înrudire în linie coborîtoare; filiație. 2. (Cu sens colectiv) Urmași, posteritate.

descendénță s. f., g.-d. art. descendénței; pl. descendénțe

descendénță s. f., g.-d. art. descendénței; pl. descendénțe

DESCENDÉNȚĂ s. filiație, linie, succesiune. (Urmaș în ~ bărbătească.)

Descendență ≠ ascendență

DESCENDÉNȚĂ s.f. 1. Înrudire în linie coborâtoare; filiație. 2. Totalitatea urmașilor; urmași; posteritate. [< fr. descendance].

DESCENDÉNȚĂ s. f. 1. înrudire în linie coborâtoare; filiație. 2. totalitatea urmașilor; posteritate. (< fr. descendance)

DESCENDÉNȚĂ ~e f. 1) Legătură de rudenie în linie dreaptă între generații; filiație. 2) Totalitate de descendenți; ansamblu de urmași; posteritate. [G.-D. descendenței] /<fr. descendance

descendență f. descendenții, posteritatea.

*descendénță f., pl. e (d. descendent; fr. descendance). Scoborîre. Derivarea neamuluĭ. Posteritate, urmașĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DESCENDÉNȚĂ s. filiație, linie, succesiune. (În ~ bărbătească.)

Intrare: descendență
descendență substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular descendență descendența
plural descendențe descendențele
genitiv-dativ singular descendențe descendenței
plural descendențe descendențelor
vocativ singular
plural