DEBARCA, debarc, vb. I. Intranz. (Despre persoane în opoziție cu a se îmbarca) A coborî pe mal dintr-o navă. Nu cunoștea limba țării în care debarcase. BART, E. 102. Noul administrator... cobora din vapor în luntre, spre a debarca în Sulina. MACEDONSKI, O. III 64. ♦ P. ext. A coborî din tren sau din alt vehicul. Atunci debarcăm cu toate ale noastre imediat? SADOVEANU, M. C. 98. ♦ (Glumeț) A descinde, a se așeza (într-un loc, într-o localitate). Studenții debarcaseră de la liceul lor, din provincie, cu șapte ani în urmă, într-o cameră ieftină și îndepărtată, de cartier mărginaș. C. PETRESCU, Î. I 21. ♦ Tranz. Fig. (Familiar) A da jos (pe cineva) dintr-o situație, dintr-un post de conducere; a înlătura, a da afară. ♦ (Rar, despre nave) A trage la mal, a acosta. Într-o dimineață... pornesc spre portul cel mai spre apus al insulei, unde dam cu socoteala că au să debarce acele corăbii. GHICA, S. 393. – Variantă: (învechit) desbarca (GHICA, S. 399, NEGRUZZI, S. III 285) vb. I.

DESBARCA vb. I v. debarca.

desbarcà v. 1. a scoate din corabie; 2. a ieși din corabie, a se coborî pe uscat.