DENOMINAȚIE, denominații, s. f. Denumire, numire. – Din fr. dénomination.

denominație sf [At: CONTEMP., S. II, 1948, nr. 104, 4/2 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr dénomination] (Liv) Denumire.

DENOMINAȚIE, denominații, s. f. (Livr.) Denumire, numire. – Din fr. dénomination.

DENOMINAȚIE s.f. Denumire, numire. ♦ Poreclă. [Gen. -iei, var. denominațiune s.f. / < fr. denomination, cf. lat. denominatio].

DENOMINAȚIE s. f. denumire. (< fr. dénomination, lat. denominatio)

DENOMINAȚIE f. Operație de atribuire a numelor; denumire. [Art. denominația; G.-D. denominației; Sil. -ți-e] /<fr. dénomination

denominațiune sf vz denominație

DENOMINAȚIUNE s.f. v. denominație.

*denominațiúne f. (lat. denominátio, -ónis). Dezignarea uneĭ persoane saŭ lucru pintr’un nume care-ĭ exprimă starea, calitatea ș.a. – Și -áție.

denominație (desp. -ți-e) s. f., art. denominația (desp. -ți-a), g.-d. art. denominației; pl. denominații, art. denominațiile (desp. -ți-i-)

denominație (-ți-e) s. f., art. denominația (-ți-a), g.-d. art. denominației; pl. denominații, art. denominațiile (-ți-i-)

denominație s. f. (sil. -ți-e), art. denominația (sil. -ți-a), g.-d. art. denominației; pl. denominații, art. denominațiile (sil. -ți-i-)

DENOMINAȚIE s. v. denumire, nume, numire.

denominație s. v. DENUMIRE. NUME. NUMIRE.

DENOMINAȚIE s. f. (cf. fr. dénomination): v. denumire.

denominație, denominații s. f. 1. Numire, denumire. 2. Denumire dată organizațiilor religioase sectare desprinse din confesiunile protestante și reformate. [Var.: denominațiune s. f.] – Din fr. dénomination, lat. denominatio.