DEGLUTIȚIE, deglutiții, s. f. Act fiziologic reflex prin care bolul alimentar trece din gură, prin esofag, în stomac; înghițire. [Var.: deglutițiune s. f.] – Din fr. déglutition.

deglutiție sf [At: PROT.-POP., N. D. / V: ~țiune, ~uțiune / Pl: ~ii / E: fr déglutition] (Med) Act fiziologic reflex prin care bolul alimentar trece din gură, prin esofag, în stomac Si: înghițire.

DEGLUTIȚIE, deglutiții, s. f. Act fiziologic reflex prin care bolul alimentar trece din gură, prin esofag, în stomac; înghițire. [Var.: degluțiune s. f.] – Din fr. déglutition.

DEGLUTIȚIE, deglutiții, s. f. (Fiziol.) Act mecanic prin care bolul alimentar, după ce a suferit masticația, trece din gură prin faringe în esofag; înghițire. Masticația și deglutiția erau foarte penibile din cauza paraliziei mușchilor masticatori și ai limbii. PARHON, O. A. I 264.

DEGLUTIȚIE s.f. Înghițire. [Gen. -iei, var. deglutițiune s.f. / cf. fr. déglutition, lat. deglutitio].

DEGLUTIȚIE s. f. actul fiziologic al înghițirii. (< fr. déglutition)

DEGLUTIȚIE ~i f. Act fiziologic care constă în înghițirea unui aliment. [Art. deglutiția; G.-D. deglutiției; Sil. -ți-e] /<fr. deglutition

DEGLUTIȚIUNE s. f. v. deglutiție.

deglutițiune sf vz deglutiție

degluțiune sf vz deglutiție

DEGLUȚIUNE s. f. v. deglutiție.

DEGLUTIȚIUNE s.f. v. deglutiție.

*deglutițiúne f. (lat. deglutitio, -ónis, d. deglutire, a înghiți. V. înghit, sughiț). Fiziol. Înghițire. -Și -íție.

deglutiție (desp. de-glu-, -ți-e) s. f., art. deglutiția (desp. -ți-a), g.-d. art. deglutiției; pl. deglutiții, art. deglutițiile (desp. -ți-i-)

deglutiție (de-glu-, -ți-e) s. f., art. deglutiția (-ți-a), g.-d. art. deglutiției; pl. deglutiții, art. deglutițiile (-ți-i-)

deglutiție s. f. (sil. -glu-, -ți-e), art. deglutiția (sil. -ți-a), g.-d. art. deglutiției; pl. deglutiții, art. deglutițiile (sil. -ți-i-)

DEGLUTIȚIE s. (FIZIOL.) înghițire. (Actul ~ unui bol alimentar.)

DEGLUTIȚIE s. (FIZIOL.) înghițire. (Actul ~ unui bol alimentar.)