14 definiții pentru defăimare

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEFĂIMÁRE, defăimări, s. f. Acțiunea de a defăima și rezultatul ei; bârfire, ponegrire, calomniere. ♦ (Înv.) Dispreț, desconsiderare; umilire, batjocură. – V. defăima.

defăimare sf [At: DOSOFTEI, PS. 42/12 / V: ~fai~, ~faium~, ~fam~, ~ăm~, desf~, difaim~ / Pl: ~mări / E: defăima] 1 (Înv) Îndepărtare cu dispreț și dojană a unei persoane Si: defăimat1 (1), (înv) defăimăciune (1), defăimătură (1). 2 (Înv) Subapreciere. 3 (Înv) Desconsiderare. 4 (Înv) Înjosire. 5 (Înv) Umilire. 6 (Înv) Detestare. 7 Vorbire de rău a cuiva Si: bârfire, defăimat1 (7), ponegrire, (înv) defaimă (1), defăimăciune (7), defăimătură (7). 8 Blamare. 9 Calomniere. 10 Hulire. 11 (Îvr; îe) A lua în ~ A lua în batjocură. 12-13 Compromitere a cuiva (de către sine însuși sau) de către altcineva Si: defăimat1 (11-12), (înv) defăimăciune (11-12), defăimătură (11-12). 14 (Înv) Decădere. 15 (Înv) Profanare. 16 (Înv) Critică vehementă Si: defăimat1 (15), (înv) defăimăciune (15), defăimătură (15). 17 (Înv) Condamnare. 18 (Înv) Stigmatizare. 19 (Îvr) Anulare a unui act Si: defăimat1 (18), (înv) defăimăciune (18), defăimătură (18). 20 (Reg; îf desf~) Prefăcătorie.

DEFĂIMÁRE, defăimări, s. f. Acțiunea de a defăima și rezultatul ei; bârfire, ponegrire, calomniere; dispreț, desconsiderare; umilire, batjocură. – V. defăima.

DEFĂIMÁRE, defăimări, s. f. Acțiunea de a defăima și rezultatul ei. 1. Ponegrire, clevetire, calomnie, hulă. Nu se da înapoi de la nimic: iscodirea, defăimarea, bîrfeala... toate îi păreau deopotrivă bune. M. I. CARAGIALE, C. 20. 2. (Învechit) Dispreț, desconsiderare, umilire, batjocură. Se temea de asprimea tată-său și de șugubața defăimare a oamenilor. CREANGĂ, P. 89. Cîte umiliri rabdă, cîte defăimări sufere! NEGRUZZI, S. I 323.

defăimare f. acțiunea de a defăima și rezultatul ei.

defăĭmáre f. Acțiunea de a defăĭma.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

defăimare (-făi-) s. f., g.-d. art. defăimării; pl. defăimări

defăimáre s. f. (sil. -făi-), g.-d. art. defăimării; pl. defăimări

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DEFĂIMÁRE s. v. desconsiderare, desconsiderație, dispreț.

DEFĂIMARE s. bîrfă, bîrfeală, bîrfire. bîrfit, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, denigrare, discreditare, ponegreală, ponegrire, șoaptă, (pop.) hulă, hulire, năpăstuire, pîră, (înv. și reg.) ponosluire, (Ban.) tonocie, (înv.) balamuție, catigore, clevetă, mozavirie, (fam. fig.) încondeiere, înnegrire. (Nu te pleca la ~ lor; o ~ ordinară.)

defăimare s. v. DESCONSIDERARE. DESCONSIDERAȚIE. DISPREȚ.

Defăimare ≠ elogiere, glorificare, venerare

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DEFĂIMARE. Subst. Defăimare, ponegrire, ponegreală, denigrare, comeraj (rar), vituperație (livr.), discreditare, dezonoare; blasfemie, calomnie, calomniere, bîrfă (fam.), bîrfit, bîrfeală, bîrfire, ponos (pop.), clevetire (pop. și fam.), cleveteală (pop. și fam.), clevetă (înv.). Jignire, ofensă, ofensare, apostrofă, insultă, insultare, hulă (pop.), hulire (pop.), vorbă grea, ocară (pop.), ocărîre (rar), injurie, înjosire, umilire, umilință, ultragiu, ultragiere. Defăimător, difamator (franțuzism), denigrator, detractor (livr,), calomniator, hulitor, ponegritor, clevetitor, clevetici, bîrfitor, infamator (rar), criticant (rar), mahalagiu, mahalagioaică, mahalagiță (reg.). Gurile rele. Adj. Defăimător, infamator (rar), infamant, difamant (franțuzism), ponegritor, denigrator, calomniator, calomnios, bîrfitor, batjocoritor. Jignitor, ofensator, ofensant (rar), insultător, hulitor, injurios, înjositor. Defăimat, denigrat, calomniat, bîrfit, terfelit (fig.). Jignit, ofensat, insultat, umilit, înjosit, ultragiat. Vb. A defăima, a ponegri, a denigra, a vitupera (livr.), a detracta (livr.), a blasfemia (livr.), a discredita, a dezonora, ă batjocori, a terfeli (fig.), a calomnia, a vorbi cu păcat, a face (pe cineva) cîrpă de șters, a face pe cineva troacă (albie) de porci; a bîrfi, a ponosi (înv. și reg.), a cleveti (pop. și fam.), a vorbi de rău, a-i scoate (scorni) cuiva nume, a da pe cineva prin tîrg, a scorni minciuni, a-i scoate cuiva cîntece, a împroșca (a azvîrli) cu noroi în cineva, a tîrî în noroi, a lega tinicheaua de coada (cuiva). A jigni, a ofensa, a insulta, a aduce o jignire, (o ofensă, o insultă), a huli (pop.), a ocărî (pop.), a umple pe cineva de bogdaproste, a porcăi (fam.), a înjosi, a ultragia, a face de ocară (de vorbă, de rîs), a înjura, a da (a lua) în tărbacă (tărbăceală); a se alege cu ocări, a se umple de bogdaproste, a intra în gura lumii. Adv. (În mod) defăimător, calomnios, insultător. V. batjocură, blestem, discreditare, dispreț, neprincipialitate, ofensă, provocare; rtmilință.

Intrare: defăimare
defăimare substantiv feminin
  • silabație: de-făi- info
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • defăimare
  • defăimarea
plural
  • defăimări
  • defăimările
genitiv-dativ singular
  • defăimări
  • defăimării
plural
  • defăimări
  • defăimărilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

defăimare, defăimărisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi defăima DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.