decădere sf [At: ALECSANDRI, S. 12 / Pl: ~ri / E: decădea] 1-4 Trecere într-o situație inferioară celei avute (ca avere,) (ca moralitate,) (ca prestigiu,) ca valoare etc. Si: decăzut¹ (1-4), decadență, declin, degradare, regres. 5 (Jur) Pierdere a unor drepturi sau a unor prerogative acordate de legi, prin neîndeplinirea unor condiții cerute. 6 (Jur; îe) ~ din drepturi Lipsire a unei persoane de unele dintre drepturile sale civile sau politice ca urmare a săvârșirii anumitor infracțiuni.

DECĂDERE, decăderi, s. f. Faptul de a decădea. 1. Declin, decadență, regres. Ai văzut ce era în stare să facă ea într-o epocă de decădere ca aceea a fanarioților. CAMIL PETRESCU, T. I 34. Pe aice și literatura și politica se află în periodul unei triste decăderi. ALECSANDRI, S. 12. ♦ (Uneori determinat prin «moral») Degradare morală, depravare. Poate că destrăbălarea și decăderea oamenilor între cari trăia îi dădeau tristețea-i înțeleaptă. GALACTION, O. I 302. 2. (Jur.) Pierderea unui drept, prin neîndeplinirea unor condiții sau formalități în termenul prevăzut de lege. La primul termen de înfățișare, debitorul urmărit sau terții interesați sînt obligați să depună, sub sancțiunea decăderii, toate probele. B. O. 1951, 1172. ◊ Acțiune în decădere = acțiune intentată de ministerul public pentru decăderea din anumite drepturi a unui condamnat în străinătate pentru o infracțiune de drept comun.

DECĂDERE s.f. Faptul de a decădea; declin. ♦ Depravare. [< decădea].

DECĂDERE s. f. declin, regres; degradare morală; depravare. (< decădea)

decădere f. starea celui ce cade în ruină.

decădere s. f., g.-d. art. decăderii; pl. decăderi

decădere s. f., g.-d. art. decăderii; pl. decăderi

decădere s. f. → cădere

DECĂDERE s. 1. v. declin. 2. declasare, degradare. (~ cuiva din cauza băuturii.) 3. corupere, depravare, pervertire, stricare, viciere, (înv.) degradație. (~ moravurilor.) 4. v. corupție.

DECĂDERE s. 1. decadență, declin, regres, (înv.) descreștere, scădenie, scădere, scăpătare, (fig.) apus, crepuscul. (Înălțare și ~.) 2. declasare, degradare. (~ cuiva din cauza băuturii.) 3. corupere, depravare, pervertire, stricare, viciere, (înv.) degradație. (~ moravurilor.) 4. corupție, decadență, depravare, desfrînare, desfrîu, destrăbălare, dezmăț, imoralitate, perdiție, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricăciune, viciu, (rar) deșănțare, (înv.) aselghiciune, aselghie, desfătare, preacurvie, preacurvire, preaiubire, (fig.) descompunere, putreziciune, (rar fig.) putrefacție, (înv. fig.) putrejune. (Starea de ~ din înalta societate.)

Decădere ≠ ascensiune, avansare, avânt, evoluare, progres, propășire

DECĂDÉRE (< decădea) s. f. 1. Declin, regres. ♦ Degradare morală; decadență. 1. (Dr.) Pierdere a dreptului de a exercita o cale de atac sau de a îndeplini în general un act de procedură, prin neeexercitarea lui într-un anumit termen prevăzut de lege. ♦ Stingere a unui drept subiectiv prin neexercitarea lui în anumite condiții și într-un anume interval de timp. ♦ Lipsire a unei persoane de unele dintre drepturile sale civile sau politice ca pedeapsă complementară în cazul săvârșirii anumitor infracțiuni. ◊ D. din drepturile părintești ◊ sancțiune specifică dreptului familiei, pronunțată de instanța judecătorească, la sesizarea autorității tutelare, prin care sunt privați de toate drepturile și obligațiile părintești (cu excepția obligației legale de întreținere) părinții care pun în pericol sănătatea ori dezvoltarea fizică a copilului sau educarea, învățătura ori pregătirea lui profesională, prin purtare abuzivă sau prin neglijență gravă în îndeplinirea îndatoririlor de părinte.