23 de definiții pentru dată (moment, oară)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

dátă sf [At: ASACHI, S. L. II, 45 / Pl: ~te / E: fr date] 1-2 Timp sau moment în care are (sau va avea) loc un fapt, o întâmplare Si: oară1 (1). 3 (Îlav) ~ta trecută Într-o împrejurare trecută. 4 (Îlav) ~ta viitoare Într-o împrejurare ulterioară. 5 (Îlav) De ~ta aceasta (sau asta), ori (înv) astă ~ Acum. 6 (Îal) În rândul acesta. 7 (Înv; îlav) Din ~ta de acum De acum înainte. 8 (Îlav) Întru (sau la) acea ~ În acel timp. 9 (Înv; îal) Imediat. 10 (Îlal) Pe ~ ce (sau cum) Imediat. 11 (Îal) În momentul când. 12 (Îlav; îoc) de două sau de mai multe ori) O ~ Într-un singur rând. 13 (Îlav) Nu o ~ Adesea. 14 (Îlav) O ~ (cu) În același timp (cu). 15 (Îlav) O ~ cu capul Niciodată. 16 (Îe) O ~ pentru totdeauna Definitiv. 17 (Îe) Încă o ~ Din nou. 18 (Îae) A doua oară. 19 (Îlc) O ~ (ce) Imediat (ce). 20 (Îal) De vreme ce. 21 (Înv; îlav) întâia ~ cât Îndată ce. 22 Timp precis (exprimat în termeni calendaristici) când s-a produs sau urmează să se producă un eveniment. 23 Indicație exactă a timpului (exprimată calendaristic) care apare pe un document, pe o scrisoare, lucrare etc. 24 (Mpl) Numere, mărimi, relații, fapte, elemente etc. care servesc la rezolvarea unei probleme sau care sunt obținute în urma unor cercetări, urmând să fie supuse unor prelucrări și care pot servi la tragerea unei concluzii, la luarea unei decizii etc.

DÁTĂ1, dăți, s. f. (Rar la pl.) Timpul sau momentul în care are loc un fapt sau o întîmplare. Se aud lătrăturile unui cîine de fiecare dată cînd vine sau pleacă lume străină. CAMIL PETRESCU, T. I 533. A fost singura dată în trei luni cînd au vorbit atît de lung. C. PETRESCU, C. V. 356. O singură dată a întrebat cu gura plină de plăcintă: Elisabeta, de cîte ori se mănîncă la noi pe zi? SAHIA, N. 57. ◊ (În concurență cu «oară») L-ai văzut prima dată acum două săptămîni. CAMIL PETRESCU, T. III 119. Dar eu văd de-atîtea dăți Ce cuminte-i firea! COȘBUC, P. I 264. Și-ntîia dată-n viață un plîns amar mă-neacă. EMINESCU, O. I 91. ◊ Loc. adv. Data trecută = cu prilejul anterior, în împrejurarea trecută. Ca și data trecută, aruncară făina pe jos. ȘEZ. I 86. Data viitoare = cu prilejul ulterior, într-o împrejurare viitoare. Să știți că vă aduc data viitoare un ulcior de țuică. SADOVEANU, P. M. 28. De data aceasta (sau asta) sau de astă dată = în împrejurarea în care ne găsim acum, de rîndul acesta, acuma. De data aceasta n-ar mai fi o luptă, ci s-ar vedea simple trupuri... cum aleargă mecanic, în dorul de viață. SAHIA, N. 18. De astă dată însă vă rog să-mi răspundeți categoric. VLAHUȚĂ, O. A. 431. Tot eu te voi scăpa și de data asta. ȘEZ. IV 4. Pe dată (ce... sau cum...), pe loc, numaidecît; în momentul cînd... Orice fecior o vedea Pe dată o și-ndrăgea. TEODORESCU, P. P. 152. (În opoziție cu de două ori) O dată = într-un singur rînd, nu de mai multe ori. Cînd era să iasă, își mai aruncă ochii o dată prin grajd. ISPIRESCU, L. 3. N-am pățit eu asta numai o dată în viața mea. CREANGĂ, P. 124. Să mai sărut o dată pămîntul țerei mele! ALECSANDRI, P. III 296. Să nu ne mai întîlnim Numai sîmbăta o dată, Duminica ziua toată, Alte zile-arareori, Într-una de nouă ori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 62. Nu o dată = în repetate rînduri, de multe ori, adesea. O dată (cu) = în același timp (cu)..., cu același prilej, concomitent, simultan. O dată cu venirea serii, femeile au aprins focul în vatră. BOGZA, C. O. 117. Baba, care se culcase o dată cu găinile, se sculă cu noaptea-n cap. CREANGĂ, P. 6. Nu te ocupa de multe trebi o dată. NEGRUZZI, S. I 248. (Cu o construcție mai puțin obișnuită) Ajunse cu seara o dată la un loc. RETEGANUL, la TDRG. ◊ Expr. O dată cu capul = cu nici un preț, niciodată. O dată cu capul nu putea el crede una ca asta. ISPIRESCU, L. 20 St! nu deschide o dată cu capul! CARAGIALE, O. I 99. O dată pentru totdeauna = definitiv, irevocabil. Ei trebuie să înțeleagă o dată pentru totdeauna că forța brațelor noastre întrece forța tuturor motoarelor. SAHIA, N. 36. Încă o dată = din nou, a doua oară. Încă o dată de vei veni... să te faci că nici mă cunoști. id. ib. 62. ◊ Loc. conj. O dată = (înaintea unui participiu sau a unui adjectiv) din moment ce, îndată ce, imediat ce. O dată intrată pe calea putreziciunii morale și intelectuale, clasa burgheză se cadaverizează. IONESCU-RION, C. 109. O dată pornit din casa d-tale, înapoi nu m-oi mai întoarce. CREANGĂ, P. 192. O dată liberi, unii din noi luară calea Parisului, alții se duseră în Transilvania. BOLINTINEANU, O. 269. O dată ce = de vreme ce. O dată ce s-a luat hotărîrea, rămîne valabilă.

DÁTĂ3 s. f. 1. (Regional, numai în expr.) Cum (sau precum) e data = după cum e obiceiul, datina; după cum trebuie, după cum se cuvine, se cade, se obișnuiește. Cu lăutari s-aducem fata, Cu vin și chef, precum e data. COȘBUC, P. I 241. Stați... pînă merg eu... să mă gat, cum e data să meargă omul RETEGANUL, P. III 9. 2. (Popular) Soartă, destin. Eu n-am mumă, tu n-ai tată, Amîndoi sîntem d-o dată. BIBICESCU, P. P. 25. ◊ Expr. Așa-i (sau așa i-a fost) data (cuiva) = așa-i soarta (cuiva), așa i-a fost (cuiva) sortit, scris. Așa-i data fetelor Să scrie cătanelor. HODOȘ, P. P. 208.

DÁTĂ2 dăți f. Fiecare dintre cazurile când se produce o întâmplare sau un fapt care se repetă; oară. O singură ~. Ultima ~.De altă ~ din trecut; de cândva. O ~ pentru totdeauna definitiv; categoric. De fiecare ~ de câte ori are loc. De ~a aceasta în cazul de față. /<fr. date

dată f. 1. deseamnă momentul, timpu lui sau repetițiunea-i: întâia-dată, altă dată; pe dată, la moment; 2. fig. soartă: așa le-a fost dată; 3. pl. noțiuni ce servă de bază unui raționament, unei cercetări: datele fundamentale ale discuțiunii; 4. timpul preciz când s’a făcut sau e să se facă ceva. [Lat. DATA; sensurile 3 și 4 reproduc pe ale fr. donnée și date].

dátă f., pl. dățĭ (d. daŭ). Oară, moment: o dată (pl. de doŭă orĭ). Întîĭa dată saŭ întîĭa oară, prima dată saŭ prima oară (pl. a doŭa, a treĭa oară). Rînd, serie de timp: astă dată, de astă dată, data asta (acuma, în acest timp). Altă dată, odată, odinioară (lat. olim), nu acuma: altă dată eram maĭ fericit, să viĭ altă dată. De o cam dată. V. deocamdată. Pe dată, îndată, imediat (V. odată). Dintr’o dată, pe dată, îndată, dintr’o singură lovitură: dintr’o dată l-a învins. Dată, pl. date (fr. date, it. data, d. lat. datum, pl. data). Ziŭa, timpu cînd s’a făcut, cînd s’a emis un lucru: pe peatră era data anuluĭ 1504 (moartea luĭ Ștefan cel Mare). Pl. Noțiunĭ, înformațiunĭ ale științeĭ (fr. donée): în această carte îs date importante.

DAT2, -Ă, (I) dați, -te, adj., (II) dăți, s. f. I. Adj. Pus la dispoziție, oferit: înmânat, transmis, prezentat, dăruit. ◊ Expr. La un moment dat = într-un anumit moment; în clipa aceea. În cazul dat = în acest caz, în cazul de față. Dat fiind (că...) = ținând seama de... (sau că...), având în vedere (că...); deoarece. Dat dracului (sau naibii) = deștept, isteț; șmecher, șiret. Dat uitării = uitat, părăsit. II. S. f. Momentul, împrejurarea (repetabilă) când se produce un fapt; oară, rând. ◊ Loc. adv. Data trecută = cu prilejul anterior. Data viitoare = într-o împrejurare ulterioară. De data aceasta (sau asta) ori de astă dată = de rândul acesta, acum. Pe dată ce... (sau cum...) = îndată; pe loc, numaidecât. O dată = într-un singur caz; Nu o dată = de multe ori. Încă o dată = din nou. III. S. f. (Pop.) Soartă, destin. ◊ Cum (sau precum) e data = după cum e obiceiul, datina. – V. da2.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

da2 (oară) s. f., g.-d. art. dății; pl. dăți (și în loc. adv.)

da1 (oară) s. f., g.-d. art. dății; pl. dăți

da2 (obicei, soartă) (reg.) s. f.

dátă (momentul unei întâmplări, oară) s. f., g.-d. art. dății; pl. dăți

!o da1 (o singură dată) loc. adv. (Te mai rog ~. ~ pentru totdeauna, ~ în viață, ~ la două luni)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DÁTĂ s. v. datină, destin, fatalitate, fel, menire, noroc, obicei, predestinare, rânduială, soartă, tradiție, ursită, uz, uzanță, zodie.

DÁTĂ s. 1. (înv.) veleat. (La ce ~ s-a întâmplat evenimentul?) 2. termen, timp, vreme, zi, (pop.) soroc, (înv.) sorocire, veleat. (La ~ hotărâtă...) 3. v. oară. 4. v. rând, (reg.) vers. (În trei dăți am fost pe deal.)

DA s. 1. (înv.) veleat. (La ce ~ s-a întîmplat evenimentul?) 2. termen, timp, vreme, zi, (pop.) soroc, (înv.) sorocire, veleat. (La ~ hotărîtă...) 3. oară. (Întîia ~.) 4. rînd, (reg.) vers. (În trei ~ am fost pe deal.)

da s. v. DATINĂ. DESTIN. FATALITATE. FEL. MENIRE. NOROC. OBICEI. PREDESTINARE. RÎNDUIALĂ. SOARTĂ. TRADIȚIE. URSITĂ. UZ. UZANȚĂ. ZODIE.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dată (dắți), s. f.1. Oară, rînd. – Dintr-o dată, brusc. – Pe dată, imediat. – 2. Soartă, destin. De la dat, part. de la a da (după Tiktin, direct din lat. data); pentru al doilea sens, cf. lat. fata, rom. zisa, scrisa. Cu acest ultim sens formează și pl. date. Se întîlnește cu dată, s. f. (timpul precis al unui eveniment), din fr. date, și dată, s. f. (dat, antecedent), traducere a fr. donnée. Comp. altădată, adv. (odinioară), care se distinge de obicei de altă dată (în alt rînd; încă o dată); deocamdată, adv. (pentru moment); deodată, adv. (dintr-o dată, brusc; simultan); vreodată, adv. (uneori); niciodată, adv. (nicicînd); îndată, adv. (imediat). – Din rom. provine rut. data „rație” (Candrea, Elemente, 407).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

A NOVO (lat.) din nou; încă o dată – Afacere judiciară trimisă a novo în fața altei instanțe.

DELIBERANDUM EST SAEPE, STATUENDUM EST SEMEL (lat.) trebuie să cugeți de multe ori, dar să hotărăști o singură dată – Publilius Syrus, „Sententiae”, 132.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

data aviatoare expr. (glum.) data viitoare.

Intrare: dată (moment, oară)
dată2 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F61)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • da
  • data
plural
  • dăți
  • dățile
genitiv-dativ singular
  • dăți
  • dății
plural
  • dăți
  • dăților
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

da, dățisubstantiv feminin

  • 1. Momentul, împrejurarea (repetabilă) când se produce un fapt. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Se aud lătrăturile unui cîine de fiecare dată cînd vine sau pleacă lume străină. CAMIL PETRESCU, T. I 533. DLRLC
    • format_quote A fost singura dată în trei luni cînd au vorbit atît de lung. C. PETRESCU, C. V. 356. DLRLC
    • format_quote O singură dată a întrebat cu gura plină de plăcintă: Elisabeta, de cîte ori se mănîncă la noi pe zi? SAHIA, N. 57. DLRLC
    • format_quote L-ai văzut prima dată acum două săptămîni. CAMIL PETRESCU, T. III 119. DLRLC
    • format_quote Dar eu văd de-atîtea dăți Ce cuminte-i firea! COȘBUC, P. I 264. DLRLC
    • format_quote Și-ntîia dată-n viață un plîns amar mă-neacă. EMINESCU, O. I 91. DLRLC
    • diferențiere Fiecare dintre cazurile când se produce o întâmplare sau un fapt care se repetă. O singură dată. Ultima dată. NODEX
    • chat_bubble locuțiune adverbială Data trecută = cu prilejul anterior, în împrejurarea trecută. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Ca și data trecută, aruncară făina pe jos. ȘEZ. I 86. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Data viitoare = într-o împrejurare ulterioară, cu prilejul ulterior. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Să știți că vă aduc data viitoare un ulcior de țuică. SADOVEANU, P. M. 28. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială De data aceasta (sau asta) ori de astă dată = de rândul acesta, în cazul de față. DEX '09 DLRLC NODEX
      sinonime: acum
      • format_quote De data aceasta n-ar mai fi o luptă, ci s-ar vedea simple trupuri... cum aleargă mecanic, în dorul de viață. SAHIA, N. 18. DLRLC
      • format_quote De astă dată însă vă rog să-mi răspundeți categoric. VLAHUȚĂ, O. A. 431. DLRLC
      • format_quote Tot eu te voi scăpa și de data asta. ȘEZ. IV 4. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială De fiecare dată = de câte ori are loc. NODEX
    • chat_bubble locuțiune adverbială De altă dată = din trecut; de cândva. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Pe dată ce... (sau cum...) = pe loc, în momentul când... DEX '09 DLRLC
      • format_quote Orice fecior o vedea Pe dată o și-ndrăgea. TEODORESCU, P. P. 152. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială (În opoziție cu de două ori) O dată = într-un singur caz. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Cînd era să iasă, își mai aruncă ochii o dată prin grajd. ISPIRESCU, L. 3. DLRLC
      • format_quote N-am pățit eu asta numai o dată în viața mea. CREANGĂ, P. 124. DLRLC
      • format_quote Să mai sărut o dată pămîntul țerei mele! ALECSANDRI, P. III 296. DLRLC
      • format_quote Să nu ne mai întîlnim Numai sîmbăta o dată, Duminica ziua toată, Alte zile-arareori, Într-una de nouă ori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 62. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Nu o dată = de multe ori, în repetate rânduri. DEX '09 DLRLC
      sinonime: adesea
    • chat_bubble locuțiune adverbială O dată (cu) = în același timp (cu)..., cu același prilej. DLRLC
      • format_quote O dată cu venirea serii, femeile au aprins focul în vatră. BOGZA, C. O. 117. DLRLC
      • format_quote Baba, care se culcase o dată cu găinile, se sculă cu noaptea-n cap. CREANGĂ, P. 6. DLRLC
      • format_quote Nu te ocupa de multe trebi o dată. NEGRUZZI, S. I 248. DLRLC
      • format_quote (Cu o construcție mai puțin obișnuită) Ajunse cu seara o dată la un loc. RETEGANUL, la TDRG. DLRLC
    • chat_bubble O dată cu capul = cu nici un preț. DLRLC
      sinonime: niciodată
      • format_quote O dată cu capul nu putea el crede una ca asta. ISPIRESCU, L. 20. DLRLC
      • format_quote St! nu deschide o dată cu capul! CARAGIALE, O. I 99. DLRLC
    • chat_bubble O dată pentru totdeauna = categoric, definitiv, irevocabil. DLRLC NODEX
      • format_quote Ei trebuie să înțeleagă o dată pentru totdeauna că forța brațelor noastre întrece forța tuturor motoarelor. SAHIA, N. 36. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Încă o dată = din nou, a doua oară. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Încă o dată de vei veni... să te faci că nici mă cunoști. SAHIA, N. 62. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune conjuncțională O dată = (înaintea unui participiu sau a unui adjectiv) din moment ce, îndată ce, imediat ce. DLRLC
      • format_quote O dată intrată pe calea putreziciunii morale și intelectuale, clasa burgheză se cadaverizează. IONESCU-RION, C. 109. DLRLC
      • format_quote O dată pornit din casa d-tale, înapoi nu m-oi mai întoarce. CREANGĂ, P. 192. DLRLC
      • format_quote O dată liberi, unii din noi luară calea Parisului, alții se duseră în Transilvania. BOLINTINEANU, O. 269. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune conjuncțională O dată ce = de vreme ce. DLRLC
      • format_quote O dată ce s-a luat hotărârea, rămâne valabilă. DLRLC
  • 2. (numai) singular popular Destin, soartă. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Eu n-am mumă, tu n-ai tată, Amîndoi sîntem d-o dată. BIBICESCU, P. P. 25. DLRLC
    • chat_bubble Așa-i (sau așa i-a fost) data (cuiva) = așa-i soarta (cuiva), așa i-a fost (cuiva) sortit, scris. DLRLC
      • format_quote Așa-i data fetelor Să scrie cătanelor. HODOȘ, P. P. 208. DLRLC
  • chat_bubble regional Cum (sau precum) e data = după cum e obiceiul, datina; după cum trebuie, după cum se cuvine, se cade, se obișnuiește. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Cu lăutari s-aducem fata, Cu vin și chef, precum e data. COȘBUC, P. I 241. DLRLC
    • format_quote Stați... pînă merg eu... să mă gat, cum e data să meargă omul. RETEGANUL, P. III 9. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.