DACOROMÂN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

dacoromân, ~ă [At: SADOVEANU, O. XX, 613 / Pl: ~i, ~e / E: dac¹ + român] 1 smp Populație românească din nordul Dunării. 2-3 smf, a (Persoană) care aparține dacoromânilor (1). 4-5 smf, a (Om) originar din nordul Dunării. 6 sf Dialect vorbit de dacoromâni (1). 7 a (D. dialecte, graiuri) Care aparține dacoromânilor (1) Si: dacoromânesc (1). 8 a Privitor la dacoromâni (1) Si: dacoromânesc (2). 9 a Specific dacoromânilor (1) Si: dacoromânesc (3).

DACOROMÂN, -Ă, dacoromâni, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni, cel mai răspândit și mai dezvoltat dintre dialectele limbii române. 2. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. – Dac + român.

DACOROMÂN¹ ~ă (~i, ~e) Care aparținea populației romanice din nordul Dunării. / dac + român

DACOROMÎN, -Ă, dacoromîni, -e, adj. (Despre dialect, grai, cuvinte, spre deosebire de aromîn, istroromîn, meglenoromîn) Al romînilor sau privitor la romînii din nordul Dunării. Mîngîie-mă, rogu-te, cu cîteva cuvinte dacoromîne, în singurătatea mea de aici. CARAGIALE, O. VII 11. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de romînii din nordul Dunării.

DACOROMÂNĂ f. mai ales art. Limba dacoromânilor. / dac + română

dacoromân (român(esc) din Dacia) adj. m., s. m., pl. dacoromâni; adj. f. dacoromână, pl. dacoromâne

dacoromân adj. m., s. m., pl. dacoromâni; adj. f. dacoromână, pl. dacoromâne

dacoromân adj., s. m. → român

dacoromân, -ă adj.

dacoromână (idiom) s. f., g.-d. art. dacoromânei

dacoromână (idiom) s. f., g.-d. art. dacoromânei

dacoromână (idiomul) s. f., g.-d. art. dacoromânei

DACOROMÂN, -Ă adj. (< dac + român, -ă): în sintagma dialect dacoromân (v. dialect).

DACOROMÂN, -Ă (< dac + român) s. m., adj. 1. S. m. Termen folosit în lingvistică pentru a denumi populația românească din N Dunării spre a o deosebi de populațiile de origine românească ce locuiesc în S Dunării (aromâni, istroromâni, meglenoromâni). 2. Adj. Care aparține dacoromânilor (1), privitor la dacoromâni. ♦ (Substantivat, f.) Dialectul vorbit de dacoromâni (1). A devenit limbă națională și literară. V. limba română.