opțiuni
  • info

9 definiții pentru dăinuire

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DĂINUIRE s. f. Faptul de a dăinui; persistență; menținere. – V. dăinui.

DĂINUIRE s. f. Faptul de a dăinui; persistență; menținere. – V. dăinui.

dăinuire sf [At: COSTINESCU / V: (îvr) ~nire / Pl: ~ri / E: dăinui] 1 Continuare a existenței în timp Si: dăinuit, durare, durat1, menținere, păstrare, perpetuare, persistare, rămânere, stăruință, ținere, (liv) subzistare, (îvr) dăineală, petrecere. 2 (Rar) Trăire.

DĂINUIRE s. f. Faptul de a dăinui; persistență, menținere.

dăinire sf vz dăinuire

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!dăinuire (desp. dăi-) s. f., g.-d. art. dăinuirii; pl. dăinuiri

dăinuire (dăi-) s. f., g.-d. art. dăinuirii

dăinuire s. f., g.-d. art. dăinuirii; pl. dăinuiri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DĂINUIRE s. menținere, persistență.

DĂINUIRE s. menținere, persistență.

Intrare: dăinuire
dăinuire substantiv feminin
  • silabație: dăi-nu-i-re info
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dăinuire
  • dăinuirea
plural
  • dăinuiri
  • dăinuirile
genitiv-dativ singular
  • dăinuiri
  • dăinuirii
plural
  • dăinuiri
  • dăinuirilor
vocativ singular —
plural —
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dăinire
  • dăinirea
plural
  • dăiniri
  • dăinirile
genitiv-dativ singular
  • dăiniri
  • dăinirii
plural
  • dăiniri
  • dăinirilor
vocativ singular —
plural —
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dăinuire, dăinuirisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi dăinui DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.