căldărușă sf [At: ISPIRESCU, L. 396 / V: ~șe, ~șie / Pl: ~șe, ~și / E: căldare + -ușă] 1-2 (Șhp) Căldare (1) (mică) Si: căldărușcă (1-2), căldăruță (1-2). 3 Conținut al unei căldărușe (1-2). 4 Căldărușă împreună cu conținutul. 5 Parte a morii nedefinită mai îndeaproape. 6 (Bot; șlp) Plantă erbacee ornamentală cu tulpină simplă sau ramificată, păroasă, cu flori albastre, violete, roșii, mai rar alb; Si: candeluță, căldare (10), cănăcei (4), cârligei, cârlobatiță, cerceluși, chipigicuri, cinci-clopoței, cinci-coade, cinci-cote, ciocănași, ciucurei, clopoței, cornuți, cupe, floarea clopotului, focușor, toporași, țucalăi (Aquilegia vulgaris). 7 (Bot; reg) Filimică (Calendula officinalis). 8 (Bot; reg) Lalea pestriță (Fritillaria orientalis). 9 (Bot; îc) ~șa-popii Plantă spontană urcătoare ca volbura, cu florile ca laurul, care face semințe ca roichițele și folosită ca medicament contra zgăibii Si: desfăcătoarea cea mare, iarba zgăibii (Nicandra physaloides). 10 (Îf ~șie) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

CĂLDĂRUȘĂ, căldărușe, s. f. 1. Diminutiv al lui căldare (I). Atîrnă căldărușa de mămăligă în crăcane. ISPIRESCU, L. 396. ♦ Căldare mică în care preotul poartă agheasma. 2. Nume dat unei plante din familia ranunculaceelor, cu flori albastre, violete, roșii sau, mai rar, albe; se cultivă în parcuri și grădini ca plantă ornamentală (Aquilegia vulgaris ).

CĂLDĂRUȘĂ, căldărușe, s. f. 1. Diminutiv al lui căldare (I). 2. Plantă ornamentală cu flori albastre, violete, roșii, mai rar albe (Aquilegia vulgaris).

CĂLDĂRUȘĂ ~e f. (diminutiv de la căldare) Plantă ornamentală cu flori albastre, violete si roșii, cultivată în parcuri și grădini. /căldare + suf. ~ușă

căldărușă f. 1. căldare mică în care preoții pun aiasma și mătăuzul; 2. plantă cultivată pentru frumoasele-i flori albastre, roșii sau violete; are forma unei căldărușe cu cinci cavități, de unde și numele-i de cinci coade, cinci clopoței, etc. (Aquilegia); 3. varietate de struguri.

căldărúșă f., pl. ĭ și e. Căldare mică, maĭ ales aceĭa în care preutu ortodox poartă agheazma cînd merge din casă în casă la ziŭa întîĭa a luniĭ. O plantă renunculacee, toporaș, cincĭ-coade (aquilégia [nigricans și vulgaris]).

căldărușe sf vz căldărușă

căldărușie sf vz căldărușă

căldărușă s. f., art. căldărușa, g.-d. art. căldărușei; pl. căldărușe

căldărușă s. f., art. căldărușa, g.-d. art. căldărușei; pl. căldărușe

căldărușă s. f., art. căldărușa, g.-d. art. căldărușei; pl. căldărușe

căldărușă, pl. căldărușe

căldărușă, -și.

CĂLDĂRUȘĂ s. 1. găletușă. (O ~ cu nisip.) 2. (BOT., Aquilegia vulgaris) (reg.) candeluță, toporaș, cinci-clopoței, cinci-coade, clopoței-cornuți (pl.).

CĂLDĂRUȘĂ s. 1. găletușă. (O ~ cu nisip.) 2. (BOT.; Aquilegia vulgaris) (reg.) candeluță, toporaș, cinci-clopoței, cinci-coade, clopoței-cornuți (pl.).

căldărușă, căldărușe, s.f. Căldare mică: „…a rămas aproape printre primii gazde-n Bârsana. De la căldărușa aceea de aur” (Bilțiu, 1999: 155). – Din căldare + suf. -ușă.

căldărușă, căldărușe s. f. Diminutiv al lui căldare. ♦ Căldărușă pentru agheasmă = obiect de cult de forma unui vas mic de aramă, în care se pune apa sfințită cu care preotul botează casele credincioșilor și care se folosește mai ales la slujba agheasmei (sfințirea apei) mici și mari. – Din căldare + suf. -ușă.

AQUILEGIA L. CĂLDĂRUȘE, fam. Ranunculaceae. Gen originar din America de N, Asia și Europa, peste 30 de specii, erbacee sau semilemnoase, perene, cu tulpini ramificate de jos, 40-80 cm înălțime, cu rădăcină pivotantă. Flori mari (5 sepale, de obicei colorate, 5 petale alungite în pinteni recurbați, număr mare de stamine) hermafrodite, actinomorfe, des albastre, dispuse în panicule ramificate. Frunze trilobate, verzi-închis (PI. 8, fig. 45).