CURĂȚEL, -ICĂ, curăței, -ele, adj. Diminutiv al lui curat; destul de curat, îngrijit; p. ext. (despre oameni) frumușel, drăguț, simpatic. ♦ Lucrat îngrijit; bunicel. – Curat + suf. -el, -ică.

curățel, ~ea a [At: LB / Pl: ~ei, ~ele / E: curat³ + -el] 1-2 (Șhp) (Destul de) curat¹ (8). 3 Îngrijit. 4-5 (D. oameni; irn) (Destul de) drăguț. 6 Lucrat îngrijit.

CURĂȚEL, -EA, -ICĂ, curăței, -ele, adj. Diminutiv al lui curat; destul de curat, îngrijit; p. ext. (despre oameni) frumușel, drăguț, simpatic. ♦ Lucrat îngrijit; bunicel. – Curat + suf. -el, -ea, -ică.

CURĂȚEL, -ICĂ, -EA, curăței, -ele, adj. (Despre persoane) Diminutiv al lui curat; destul de curat, îngrijit, prezentabil; p. ext. frumușel, drăguț, simpatic. Fiindcă avea darul de a fi curățel, toți flăcăii din sat îl pizmuiau. ISPIRESCU, L. 229. ♦ (Despre animale) Curat, bine îngrijit. Îi plăcea moșneagului să aibă tot iepe tinere și curățele. CREANGĂ, P. 166. ♦ (Despre lucruri) Curat, ordonat. Casa nu era mare, dar era curățică. PAZ, Z. I 182. Ținuta de tîrg a lui Culai se alcătuia dintr-un surtuc curățel, pantaloni întregi și o cămașă albastră. SADOVEANU, N. F. 148. Intrarăm într-o ceainărie ce se părea mai curățea. CONTEMPORANUL, III 570. ♦ (Despre realizări ale oamenilor) Făcut cu grijă, îngrijit, bunicel. A rostit două cuvîntări mai curățele. C. PETRESCU, Î. II 260. Făcea... poezioare... uneori destul de curățele. CARAGIALE, N. F. 100

curățel a. destul de curat, frumușel: băiat curățel.

curățél, -țícă adj., pl. eĭ, ele. Fam. Destul de curat, frumușel: băĭat curățel. Adv. Lucrează curățel.

!curățel adj. m., pl. curăței; f. curățică, pl. curățele

curățel adj. m., pl. curăței; f. curățică/curățea, pl. curățele

curățel adj. m., pl. curăței; f. sg. curățică/curățea, pl. curățele

CURĂȚEL adj. îngrijit, spălat, spălățel, (înv. și reg.) acurat, (fig.) scuturat. (Un om mai ~.)

CURĂȚEL adj. îngrijit, spălat, spălățel, (înv. și reg.) acurat, (fig.) scuturat. (Un om mai ~.)

CURĂȚELE, com. în jud. Bihor; 3.051 loc. (1991).