14 definiții pentru cumpăt

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CÚMPĂT s. n. 1. Echilibru sufletesc, judecată dreaptă, stăpânire de sine; cumpătare. 2. (Rar) Încercare grea la care este supus cineva. 3. (Înv.; în expr.) Pe sub cumpăt = pe ascuns; cu vicleșug. – Lat. compitus (= computus „socoteală”).

CÚMPĂT s. n. 1. Echilibru sufletesc, judecată dreaptă, stăpânire de sine; cumpătare. 2. (Rar) Încercare grea la care este supus cineva. 3. (Înv.; în expr.) Pe sub cumpăt = pe ascuns; cu vicleșug. – Lat. compitus (= computus „socoteală”).

cumpăt sn [At: PRAV. 496 / Pl: ~pete / E: ml compitus] 1 (Înv) Stare de nehotărâre înaintea luării unei decizii. 2 (Pop; îe) A sta în ~ A chibzui. 3 (Înv) Chibzuință. 4 (Înv) Discernământ. 5 (Înv) Echilibru sufletesc. 6 (Înv) Judecată dreaptă. 7 Stăpânire de sine. 8 (Pfm; îe) A(-și) pierde (sau a prăpădi) ~ul A-și pierde calmul. 9 (Pfm; îe) A(-și) ține ~ul A-și păstra calmul. 10 (Pfm; îe) A-și căpăta ~ul A-și recăpăta calmul. 11 (Îlav) Cu ~ (bun) Chibzuit. 12 (Îlav) Fără ~ Neliniștit. 13 (Înv) Părere. 14 (Înv) Tact. 15 (Înv) Dreptate. 16 (Înv) Moderație. 17 Sobrietate. 18 (Înv) Orânduială. 19 (Înv) Potrivire. 20 (Înv; îs) ~ul vremii Conjunctură. 21 (Rar) Încercare. 22 (Rar) Primejdie. 23 (Rar) Nenorocire. 24 (Înv; îlav) Pre supt ~ Pe furiș. 25 (Îal) Cu vicleșug.

CÚMPĂT s. n. 1. (Adesea în construcții cu verbele «a avea», «a ține», «a căpăta», «a pierde» etc.) Echilibru sufletesc, judecată dreaptă, măsură, stăpînire de sine; cumpătare. Își pierduse cumpătul; tăcea stînjenit. CAMILAR, TEM. 32. Simțeai în el o tărie, un cumpăt, ceva solid... care îți impuneau. GALACTION, O. I 207. Voinea nu-și pierduse cumpătul și stătu locului lipit cu burta de spinarea calului și cu mîinile încleștate de coama lui. POPESCU, B. III 18. E iute! n-are cumpăt. Aminteri, bun băiat, deștept, cu carte, dar iute. CARAGIALE, O. I 111. 2. (Rar) Vreme de primejdie, nenorocire, încercare grea la care este supus cineva. V. cumpănă (5). Da... Da... se întoarse baciul către ascultători. Atunci mare cumpăt a fost. CAMILAR, T. 178. 3. (Învechit, în expr.) Pe sub cumpăt = pe ascuns, pe furiș, cu vicleșug. S-ar fi zărit intr-acea noapte oameni d-ai lui Stoica... strecurîndu-se pe sub cumpăt în casele răposatului Ilie comisul. ODOBESCU, S. A. 94.

CÚMPĂT n. Stăpânire de sine; echilibru sufletesc; sânge rece. ◊ A-și pierde ~ul a se pierde cu firea. A-și ține ~ul a-și păstra sângele rece. /<lat. compitus

cumpăt n. 1. stare de echilibru a sufletului: a-și pierde cumpătul; 2. măsură, moderațiune: fără cumpăt; pe sub cumpăt, într’ascuns, pe furiș. [Lat. COMPUTUS, socoteală (evoluțiune metaforică analogă lui seamă, care însemnează deopotrivă socoteală și reflexiune)].

cúmpăt n., pl. inuz. ete (ca și it. cómpito, datorie, obligațiune, vine d. lat. cómpitum, răspîntie, adică „a te opri la răspîntie, a prevedea”, infl. de cómputus, socoteală). Moderațiune, măsură, tact, sînge rece, prezență de spirit, curaj. A-țĭ păstra cumpătu, a-țĭ păstra liniștea sufletească, a nu te enerva. A-țĭ perde cumpătu, a-țĭ perde răbdarea orĭ curaju. Vechĭ. Cu cumpăt bun, cu socoteală. Fără cumpăt, fără sfială. Pe supt cumpăt, pe ascuns.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CÚMPĂT s. 1. calm, fire, stăpânire, (înv.) stăpânie, (fig.) sânge rece, (rar fig.) răceală. (Nu-ți pierde ~ul.) 2. v. chibzuială.

CUMPĂT s. 1. calm, fire, stăpînire, (înv.) stăpînie, (fig.) sînge rece, (rar fig.) răceală. (Nu-ți pierde ~.) 2. chibzuială, chibzuință, chibzuire, cumințenie, cumpătare, înțelepciune, judecată, măsură, minte, moderație, rațiune, socoteală, socotință, tact, (livr.) continență, (rar) cuminție, ponderație, temperanță, (pop.) scumpătate, (înv. și reg.) sfat, (înv.) sămăluire, socoată, tocmeală, (fam.) schepsis, (fig.) cumpăneală, cumpănire. (Procedează cu mult ~.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cumpăt (-pete), s. n.1. Măsură, moderație, cumpătare. – 2. Prudență, tact. – 3. Sobrietate. – 4. Ordine, aranjare. Lat. cumpŭtum „calcul, socoteală”, probabil pe baza unei var. vulg., *compĭtum (Philippide, Principii, 44; Șeineanu, Semasiol., 127; Candrea-Dens., 444; Philippide, II, 658); cf. alb. kupëtoń „a observa”. Încercarea lui Pușcariu, ZRPh., XXVII, 680 și DAR (cf. REW 2099) de a explica acest cuvînt plecînd de la lat. compitum „răscruce” nu pare potrivită, și se bazează pe o evoluție semantică, improbabilă, plecîndu-se de la expresia a sta în cumpăt „a șovăi”, rară și datorată cu siguranță unei confuzii cu a sta în cumpănă. Rezultatul u aton › ă este rar, însă nu inexplicabil, cf. păi < post. Este de asemenea posibil ca cumpăt să fie simplu deverbal al cuvîntului următor. – Der. cumpăta, vb. (a dispune, a organiza, a modera; a potoli, a liniști, a împăca; a reduce; a da impus; a sfătui, a îndemna); cumpătare, s. f. (înv., moderație, sobrietate); necumpătat, adj. (exagerat, excesiv); necumpătare, s. f. (exces).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a-și ține cumpătul expr. 1. a rămâne calm, a nu se enerva. 2. a nu se speria, a nu intra în panică.

Intrare: cumpăt
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cumpăt
  • cumpătul
  • cumpătu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • cumpăt
  • cumpătului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

cumpătsubstantiv neutru

  • 1. Echilibru sufletesc, judecată dreaptă, stăpânire de sine. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Simțeai în el o tărie, un cumpăt, ceva solid... care îți impuneau. GALACTION, O. I 207. DLRLC
    • format_quote E iute! n-are cumpăt. Aminteri, bun băiat, deștept, cu carte, dar iute. CARAGIALE, O. I 111. DLRLC
    • chat_bubble A-și pierde cumpătul = a se pierde cu firea. NODEX
      • format_quote Își pierduse cumpătul; tăcea stînjenit. CAMILAR, TEM. 32. DLRLC
      • format_quote Voinea nu-și pierduse cumpătul și stătu locului lipit cu burta de spinarea calului și cu mîinile încleștate de coama lui. POPESCU, B. III 18. DLRLC
    • chat_bubble A-și ține cumpătul = a-și păstra sângele rece. NODEX
  • 2. rar Încercare grea la care este supus cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: nenorocire
    • format_quote Da... Da... se întoarse baciul către ascultători. Atunci mare cumpăt a fost. CAMILAR, T. 178. DLRLC
  • chat_bubble învechit Pe sub cumpăt = pe ascuns; cu vicleșug. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote S-ar fi zărit într-acea noapte oameni d-ai lui Stoica... strecurîndu-se pe sub cumpăt în casele răposatului Ilie comisul. ODOBESCU, S. A. 94. DLRLC
etimologie:
  • limba latină compitus (= computus „socoteală”). DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.