cumpătare sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II 67/14 / Pl: ~tări / E: cumpăta] (Înv) Potrivire. 2 Dispunere. 3 Îndurare. 4 Uneltire. 5 Determinare a cuiva să facă ceva Si: cumpătat¹ (5). 6 Străduință. 7 Economisire. 8 Păstrare. 9 Menajare. 10 Moderație. 11 Stăpânire de sine Si: cumpătat¹ (11). 12 Fel de a fi calculat Si: cumpătat¹ (12). 13 (Iuz) Calificativ reverențios pentru domnitori în actele scrise.

CUMPĂTARE s. f. Măsură, moderație (mai ales cu privire la mîncare și băutură); înfrînare, sobrietate. La mîncare să ai cumpătare și la băutură să fii cu măsură. POP.

CUMPĂTARE f. Simț al măsurii; sobrietate; austeritate. /Din cumpăt

cumpătare f. 1. măsură, moderațiune; 2. abținere dela băuturi și mâncări multe.

cumpătáre f., pl. ărĭ. Moderațiune, înfrînare, sobrietate.

cumpătare s. f., g.-d. art. cumpătării

cumpătare s. f., g.-d. art. cumpătării

cumpătare s. f., g.-d. art. cumpătării

CUMPĂTARE s. v. chibzuială.

CUMPĂTARE s. chibzuială, chibzuință, chibzuire, cumințenie, cumpăt, înțelepciune, judecată, măsură, minte, moderație, rațiune, socoteală, socotință, tact, (livr.) continență, (rar) cuminție, ponderație, temperanță, (pop.) scumpătate, (înv. și reg.) sfat, (înv.) sămăluire, socoată, tocmeală, (fam.) schepsis, (fig.) cumpăneală, cumpănire. (Procedează cu multă ~.)