8 definiții pentru cuminecat


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cuminecat2, ~ă a [At: (a. 1640) GCR I, 88/37 / V: ~nic~ / Pl: ~ați, ~e / E: cumineca] Care a primit cuminecătura (2) Si: împărtășit, grijit.

cuminecat1 sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: cumineca] 1-2 Cuminecare (1-2).

CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare).

A CUMINECÁ cumínec tranz. (credincioși, creștini) A supune ritualului de cuminecătură; a împărtăși; a griji. /<lat. comminicare

A SE CUMINECÁ mă cumínec intranz. A primi cuminecătura; a se împărtăși; a se griji. /<lat. comminicare


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cuminecá vb., ind. prez. 1 sg. cumínec, 3 sg. și pl. cumínecă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CUMINECÁ vb. v. împărtăși.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cuminecá (-c, -át), vb.1. A împărtași, a griji. – 2. (Înv.) A comunica. – Mr. cumnic, cumnicare, cumînic, megl. cuminic. Lat. communĭcāre prin intermediul unei var. vulg. *commĭnĭcare (Densusianu, Hlr., 188; Pușcariu 441; Candrea-Dens., 435; REW 2090; DAR; Rosetti, I, 61); cf. alb. kungoń (Philippide, II, 637), it. communicare, lomb. skuminiar, genov. kominiga, prov. comengar, fr. communier, sp. comulgar, port. comungar, sl. comŭkati (Cihac, I, 67 și II, 290, crede că rom. provine din sl., ceea ce nu pare posibil, cf. Vasmer 608). Este dublet al neol. comunica, vb.Der. cuminecătură, s. f. (împărtășanie).

Intrare: cuminecat
cuminecat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cuminecat
  • cuminecatul
  • cuminecatu‑
  • cumineca
  • cuminecata
plural
  • cuminecați
  • cuminecații
  • cuminecate
  • cuminecatele
genitiv-dativ singular
  • cuminecat
  • cuminecatului
  • cuminecate
  • cuminecatei
plural
  • cuminecați
  • cuminecaților
  • cuminecate
  • cuminecatelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)