13 definiții pentru cult (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cult2, ~ă a [At: LM / Pl: ~lți, ~e / E: lat cultus] 1-2 Care are un nivel înalt de cultură și de cunoștințe Si: instruit 3-4 (D. manifestări ale oamenilor) De care dă dovadă un om cult2 (1-2). 5 Care are caracter savant. 6 (Îoc popular; d. muzică, literatură, poezie) Creat de un autor instruit.

CULT2, -Ă, culți, -te, adj. 1. Care are un nivel înalt de cultură și de cunoștințe; instruit. 2. (Despre manifestări ale oamenilor) De care dă dovadă omul cult (1); care are caracter savant, cărturăresc. 3. (În opoziție cu popular; despre muzică, poezie, literatură etc.) Creat de un autor instruit. – Din lat. cultus.

CULT2, -Ă, culți, -te, adj. 1. Care are un nivel înalt de cultură și de cunoștințe; instruit. 2. (Despre manifestări ale oamenilor) De care dă dovadă omul cult (1); care are caracter savant, cărturăresc. 3. (În opoziție cu popular; despre muzică, poezie, literatură etc.) Creat de un autor instruit. – Din lat. cultus.

CULT2, -Ă, culți, -te, adj. Care are un înalt nivel de cultură și de cunoștințe; instruit. V. învățat. Noi vrem să facem din toți muncitorii și din toți țăranii oameni culți și instruiți, și o vom face cu timpul. STALIN, PROBL. LEN. 621. Nu se poate construi socialismul fără. oameni culți. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 340, 1/3.

CULT, -Ă adj. Cu un nivel înalt de cunoștințe, de cultură; învățat, instruit. [< lat. cultus].

CULT2, -Ă adj. 1. cu un nivel înalt de cunoștințe, de cultură; învățat, instruit. 2. (despre manifestări ale oamenilor) de care dă dovadă omul cult (1); livresc. 3. (despre muzică, literatură, poezie) creat de un autor instruit. (< lat. cultus)

CULT1 ~tă (~ți, ~te) Care are un înalt nivel de cultură. Om ~. /<lat. cultus

*2) cult, -ă adj. (lat. cultus, part. d. cólere, a cultiva). Instruit, învățat: om cult, țară cultă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cult1 adj. m., pl. culți; f. cúltă, pl. cúlte

cult adj. m., pl. culți; f. sg. cúltă, pl. cúlte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CULT adj. 1. citit, cultivat, educat, instruit, învățat, (rar) școlit, (înv.) pedepsit, politicit, spudaxit, sufletesc. (Tânăr ~.) 2. v. livresc. (Formație lexicală ~.)

CULT adj. 1. citit, cultivat, educat, instruit, învățat, (rar) școlit, (înv.) pedepsit, politicit, spudaxit, sufletesc. (Tînăr ~.) 2. cărturăresc, livresc, savant. (Formație lexicală ~.)

Cult ≠ incult, necult, înapoiat, necioplit, necultivat


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cult (cúltă), adj. – Instruit. Lat. cultus (sec. XIX). – Der. cult, s. n. (omagiu adus prin acte religioase; religie, confesiune); cultiva, vb., din fr. cultiver; sec. XVIII (înainte cultivi(rui), cultiverisi, din germ. kultivieren); cultivabil, adj.; cultivator, s. m.; cultură, s. f., din fr. culture; cultural, adj.; incultură, s. f.; incult, adj., din fr.; necultivat, adj.

Intrare: cult (adj.)
cult1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cult
  • cultul
  • cultu‑
  • cultă
  • culta
plural
  • culți
  • culții
  • culte
  • cultele
genitiv-dativ singular
  • cult
  • cultului
  • culte
  • cultei
plural
  • culți
  • culților
  • culte
  • cultelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)