12 definiții pentru cucură

CÚCURĂ1, cucure, s. f. (Înv.) Tolbă de săgeți. – Din ngr. kúkuron.

CÚCURĂ2, cucure, s. f. (Reg.) Parte a plugului care leagă între ele brăzdarul, cormana și plazul. – Din magh. kukora.

cúcură (tolbă de săgeți, parte a plugului) s. f., g.-d. art. cúcurei; pl. cúcure

CUCÚRĂ s. v. cormană, răsturnătoare, tolbă.

cúcură (-re), s. f. – Parte a plugului care leagă între ele brăzdarul, cormana și plazul, făcută din lemn. Mag. kukora „strîmb” (DAR), cf. sb. kukora „cîrlig”. După Cancel 14, din rus. kókori.

cúcură (-ri), s. f. – Tolbă de săgeți. Ngr. ϰούϰουρον, din lat. cucurum (Philippide, II, 710; REW 4790; DAR), împrumut literar din sec. XVI, fără circulație reală. Cf. alb. kukurë (Meyer 211), bg. kukur (Conev 71), it. còccano (Battisti, II, 991).

CÚCURĂ1 ~e f. Piesă de lemn sau de fier, care leagă între ele brăzdarul, cormana și plazul. /<ngr. kukora

CÚCURĂ2 ~e f. înv. Tolbă de săgeți. /<ung. kúkuron

cucură f. Mold. tolbă. [Gr. bizantin KÚKURON].

cucură f. Mold. Tr. cormana plugului. [Ung. KUKORA, încovoiat].

1) cúcură f., pl. ĭ (vgerm. kukur, ngerm. köcher, toc, tolbă, de unde și mlat. cúcurum, mgr. kúkuron, alb. kúkură și vfr. coivre. REW. 4790). Vechĭ. Tolbă de săgețĭ.

2) cúcură f., pl. ĭ (cp. cu ung. kukora, încovoĭat). Nord. Cormană.

Intrare: cucură
cucură
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cucu cucura
plural cucure cucurele
genitiv-dativ singular cucure cucurei
plural cucure cucurelor
vocativ singular
plural