9 definiții pentru credere


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

credere sf [At: LB / Pl: ~ri / E: crede] 1 (Iuz) Însărcinare a cuiva cu ceva Si: credință (1), (îvr) crezare (1), crezămănt (1), crezut1 (1). 2 (Iuz) Încredințare a ceva cuiva Si: credință (2), (îvr) crezare (2), crezămănt (2), crezut1 (2). 3 Încredințare de adevărul unui lucru Si: credință (3), (îvr) crezare (3), crezămănt (3), crezut1 (3), crezuție (2). 4-5 Siguranță asupra unei afirmații (proprii sau) a altcuiva Si: credință (4-5), (îvr) crezare (4-5), crezămănt (4-5), crezut1 (4-5). 6 Încredere în cineva Si: credință (6), (îvr) crezare (6), crezămănt (6), crezut1 (6). 7 Bizuire pe cineva Si: credință (7), (îvr) crezare (7), crezământ (7), crezut1 (7). 8 Admitere a unui adevăr Si: credință (8), (îvr) crezare (8), crezământ (8), crezut1 (8). 9 Acceptare a părerii cuiva Si: credință (9), (îvr) crezare (9), crezământ (9), crezut1 (9). 10 Înțelegere a cuiva Si: credință (10), (îvr) crezare (10), crezământ (10), crezut1 (10). 11 Considerare. 12 Părere. 13 Închipuire. 14 Înfumurare. 15 Milă de cineva Si: credință (15), (îvr) crezare (15), crezământ (15), crezut1 (15). 16 Înțelegere pentru suferința cuiva Si: credință (16), (îvr) crezare (16), crezământ (16), crezut1 (16). 17 Luare în seamă a necazului cuiva Si: credință (17), (îvr) crezare (17), crezământ, crezut1 (17). 18-19 Cult pentru cineva sau ceva Si: credință (18), (îvr) crezare, crezământ (18), crezut1 (18). 20 Nădejde în cineva sau ceva Si: credință (19), (îvr) crezare (19), crezământ (19), crezut1 (19). 21 Credință în Dumnezeu, acceptare a preceptelor religioase Si: credință (20), (îvr) crezare (20), crezământ (20), crezut1 (20), crezuție (3). 22 Presupunere. 23 Bănuială. 24 Speranță. 25-26 Luare drept altceva sau altcineva decât este în realitate Si: credință (24), (îvr) crezare (24), crezământ (24), crezut1 (24). 27 Autoconsiderare. 28 Părere despre sine neconformă cu realitatea Si: credință (26), (îvr) crezare (26), crezământ (26), crezut1 (26). 29 Imagine despre sine mai bună decât realitatea Si: credință (27), (îvr) crezare (27), crezământ (27), crezut1 (27).

crede [At: COD. VOR. 29/12 / Pzi: cred și (reg) crez, Cj 3: să ~ea și (reg) să ~ează, Im: ~ede și ~ezi, Ps: ~ezui, Pt: ~ezut, Gz: ~ezând / E: ml credo, -ere] 1 vt (Iuz) A însărcina pe cineva cu ceva. 2 vt (Iuz) A încredința cuiva ceva. 3 vt (Îoc a se îndoi) A fi încredințat de adevărul unui lucru Si: a se încrede, a se încredința. 4 vt (Iuz; elipsă pentru crede că n-am) Se spune cerșetorilor când nu li se dă pomană. 5 vt (Îe) Cred și eu! Nu mă mir. 6 vt (Îae) Desigur. 7-8 vi (Cu pp în) A da crezare (30-31) cuiva. 9 vi (Cu pp în) A avea încredere în cineva. 10 vi (Cu pp în) A se bizui pe cineva. 11 vt(a) A admite adevărul a ceva. 12 vt(a) A accepta părerea cuiva. 13 vt(a) A înțelege pe cineva. 14 vi (Îe) A nu ~ ochilor (sau, înv, ochii) A nu crede ceea ce se vede. 15 vi (Îe) A (nu)-i veni a ~ A (nu) putea să creadă (3) ceva. 16 vt(a) (Îe) (Să vezi și) să nu crezi! Este de necrezut! 17 vt(a) (Îvp; pzi) Zău! 18 vt(a) (Ban; îf -ezi!) Crede-mă! 19 vt A considera că... 20 vt A i se părea că... 21 vt A-și închipui că... 22 vt(a) (Pzi 2; int) Oare? 23 vi (Îe) Cine te crezi? Ce părere ai? 24 vi (Îae) Ești înfumurat. 25 vi A avea milă de cineva. 26 vi A avea înțelegere pentru suferința cuiva. 27 vi A lua în seamă necazul cuiva. 28 vi (Cu pp în) A ține foarte mult la ceva. 29-30 vi (Cu pp în) A avea un cult pentru cineva sau ceva. 31-32 vi A-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 33 vi A crede în Dumnezeu și a accepta preceptele religioase. 34 vt A presupune. 35 vt A bănui. 36 vt A spera. 37-38 vt A lua drept altceva sau altcineva decât este în realitate. 39 vr A se considera. 40 vr (Pex) A se socoti altfel decât este în realitate. 41 vr (Pex) A avea despre sine părere exagerat de bună.

CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru. ◊ Expr. Cred și eu! = se înțelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenințare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaște dreptatea cuiva, a fi înțelegător față de durerea sau de suferința cuiva. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-și crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea față de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-și închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-și pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existența lui Dumnezeu și a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credință religioasă. – Lat. credere.

A CRÉDE cred 1. tranz. 1) A accepta ca fiind adevărat sau posibil. ~ cele spuse.Cred și eu se înțelege de la sine. 2) (de regulă, urmat de o completivă) A găsi de cuviință; a socoti; a considera; a gândi. 3) A prețui printr-o judecată favorabilă; a considera; a socoti; a aprecia. Acest semn îl credem de bun augur. 4) (persoane) A trata cu îngăduință, cunoscând situația; a înțelege. 2. intranz. 1) A avea (toată) nădejdea; a se încrede. 2) A avea o anumită credință religioasă; a fi credincios. /<lat. credere

A SE CRÉDE mă cred intranz. A avea o părere exagerată despre calitățile proprii; a fi încrezut. /<lat. credere


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

créde vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. créd, 1 pl. crédem; conj. prez. 3 sg. și pl. creádă; part. crezút

crede (ind. prez. 1 sg. cred, conj. creadă)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CRÉDE vb. 1. v. considera. 2. a considera, a găsi, a socoti, a vedea. (Această circumstanță o ~ de bun augur.) 3. a se considera, a se închipui, a se socoti, a se vedea, (pop.) a se ține. (Se ~ inteligent.) 4. v. bănui. 5. a presupune, a socoti, (franțuzism) a prezuma, (reg.) a probălui, (înv.) a supoza. (~ că vom pleca în două zile.) 6. v. aștepta. 7. v. părea. 8. v. spera. 9. v. încrede.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

créde (-d, -ezút), vb.1. A socoti, a-și imagina, a-și închipui. – 2. A fi de părere. – 3. A avea încredere. – 4. A avea credință religioasă. – 5. A da credit părerii altcuiva. – 6. A înțelege, a compătimi, a fi înțelegător față de durerea cuiva. – 7. (Refl.) A fi îngîmfat, a avea o părere bună despre sine. – Mr. cred, cridzui, credere, istr. credu. Lat. crēdĕre (Pușcariu 411; Candrea-Dens., 404; REW 2307; DAR); cf. it. credere, prov., v. cat. creire, fr. croire, sp. creer, port. crer.Der. crez, s. n. (totalitatea principiilor cuiva, concepția de viață); crezut, s. m. (persoană de încredere; împuternicit); necrezut, adj. (incredibil); crezător, adj. (încrezător; credul); crezare, s. f. (încredere); crezămînt, s. n. (încredere, credit); încrede, vb. (a încredința ceva cuiva; rar, a asigura; înv., a converti, a convinge; refl., a avea încredere, a avea siguranță, a spera); încrezut, adj. (încrezător; fidel; mîndru, înfumurat); încrezător, adj. (încrezător, credul); neîncrezător, adj. (incredul; bănuitor); încredere, s. f. (siguranță, credință; credulitate); neîncredere, s. f. (lipsă de încredere, suspiciune); încrezămînt, s. n. (înv., credință). Cf. credință. Der. neol. creanță, s. f. (credit), din fr. créance; credență, s. f. (înv., bufet, mobilă), din it. credenza, sec. XVIII; în Trans., cu var. înv. credenț, din germ. Kredenz(tisch); credit, s. n., din it. credito, fr. crédit; credita, vb., din fr. créditer; (a)creditivă, s. f., din germ. Akkreditiv; creditor, s. m., din it. creditore; credul, adj., din fr. crédule; credulitate, s. f., din fr.; incredul, adj.; credibilitate, s. f.

Intrare: credere
credere infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • credere
  • crederea
plural
  • crederi
  • crederile
genitiv-dativ singular
  • crederi
  • crederii
plural
  • crederi
  • crederilor
vocativ singular
plural