4 definiții pentru crănțănire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CRĂNȚĂNÍ, crănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot, rozând cu dinții ceva uscat sau tare; a ronțăi. 2. (Despre foarfece) A produce un zgomot caracteristic atunci când cele două lame se izbesc între ele. – Cranț + suf. -ăni.

A CRĂNȚĂNÍ ~ésc intranz. A produce un sunet caracteristic fărâmițând cu dinții ceva tare și uscat. /cranț + suf. ~ăni


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

crănțăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crănțănésc, imperf. 3 sg. crănțăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. crănțăneáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CRĂNȚĂNÍ vb. v. ronțăi.

Intrare: crănțănire
crănțănire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • crănțănire
  • crănțănirea
plural
  • crănțăniri
  • crănțănirile
genitiv-dativ singular
  • crănțăniri
  • crănțănirii
plural
  • crănțăniri
  • crănțănirilor
vocativ singular
plural

crănțăni crânțăni (2)

  • 1. A face zgomot, rozând cu dinții ceva uscat sau tare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: crănțăi ronțăi
  • 2. (Despre foarfece) A produce un zgomot caracteristic atunci când cele două lame se izbesc între ele.
    surse: DEX '09 DEX '98 un exemplu
    exemple
    • Au crănțănit foarfecele. C. PETRESCU, Î. II 76.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Cranț + sufix -ăni.
    surse: DEX '98 DEX '09