4 definiții pentru crănțăni (1 crănțăn)

CRĂNȚĂNÍ, crănțănésc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot, rozând cu dinții ceva uscat sau tare; a ronțăi. 2. (Despre foarfece) A produce un zgomot caracteristic atunci când cele două lame se izbesc între ele. [Prez. ind. și: crắnțăn] – Cranț + suf. -ăni.

crănțăní (a crănțăni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crănțănésc / crắnțăn, imperf. 3 sg. crănțăneá; conj. prez. 3 să crănțăneáscă / să crắnțăne

CRĂNȚĂNÍ vb. v. ronțăi.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CRĂNȚĂNÍ vb. a crănțăi, a ronțăi. (~ biscuiți.)

Intrare: crănțăni (1 crănțăn)
crănțăni (1 crănțăn) verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) crănțăni crănțănire crănțănit crănțănind singular plural
crănțăne crănțăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) crănțăn (să) crănțăn crănțăneam crănțănii crănțănisem
a II-a (tu) crănțăni (să) crănțăni crănțăneai crănțăniși crănțăniseși
a III-a (el, ea) crănțăne (să) crănțăne crănțănea crănțăni crănțănise
plural I (noi) crănțănim (să) crănțănim crănțăneam crănțănirăm crănțăniserăm, crănțănisem*
a II-a (voi) crănțăniți (să) crănțăniți crănțăneați crănțănirăți crănțăniserăți, crănțăniseți*
a III-a (ei, ele) crănțăne (să) crănțăne crănțăneau crănțăni crănțăniseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)