CORUPȚIE, corupții, s. f. 1. Abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie. 2. Desfrânare, depravare. [Var.: (înv.) corupțiune s. f.] – Din fr. corruption, lat. corruptio, -onis.

corupție sf [At: (1848) URICARIUL X, 4/21 / V: conr~, ~iune / Pl: ~ii / E: fr corruption] 1 (Înv) Alterare. 2 Seducere. 3 Depravare. 4 Abatere de la cinste. 5 Abdicare de la o datorie.

CORUPȚIE, corupții, s. f. 1. Stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie. 2. Desfrânare, depravare. [Var.: (înv.) corupțiune s. f.] – Din fr. corruption, lat. coruptio, -onis.

CORUPȚIE, corupții, s. f. 1. Stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie. 2. Desfrînare, depravare. Am văzut fața ta pală de o bolnavă beție, Buza ta învinețită de-al corupției mușcat. EMINESCU, O. I 29. – Pronunțat: -ți-e. – Variantă: (învechit) corupțiune (HOGAȘ, DR. II 167, CARAGIALE, O. VII 261) s. f.

CORUPȚIE s.f. 1. Îndepărtare, abatere de la moralitate, de la datorie. 2. Depravare, pervertire; venalitate. [Gen. -iei, var. corupțiune s.f. / cf. lat. corruptio, fr. corruption].

CORUPȚIE s. f. abatere de la moralitate, de la datorie; depravare, pervertire, venalitate. (< fr. corruption, lat. corruptio)

CORUPȚIE ~i f. Abatere de la moralitate; decădere; declasare; degenerare. [Art. corupția; G.-D. corupției; Sil. -ți-e] /<fr. corruption, lat. corruptio, ~onis

corupțiune sf vz corupție

CORUPȚIUNE s.f. v. corupție.

corupți(un)e f. 1. fapta și efectul coruperii; 2. starea celui corupt.

*corupțiúne f. (lat. corrúptio, -ónis). Stricare, alterare: corupțiunea aeruluĭ. Fig. Mituire: corupțiunea marturilor. Depravare: corupțiunea obiceĭurilor. Evoluțiune: corupțiunea cuvintelor. – Și -úpție.

corupție (desp. -ți-e) s. f., art. corupția (desp. -ți-a), g.-d. art. corupției; pl. corupții, art. corupțiile (desp. -ți-i-)

corupție (-ți-e) s. f., art. corupția (-ți-a), g.-d. art. corupției; pl. corupții, art. corupțiile (-ți-i-)

corupție s. f. (sil. -ți-e), art. corupția (sil. -ți-a), g.-d. art. corupției; pl. corupții, art. corupțiile (sil. -ți-i-)

corupție

corupție, -ției gen. a.

CORUPȚIE s. 1. v. coruptibilitate. 2. decadență, decădere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, dezmăț, imoralitate, perdiție, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricăciune, viciu, (rar) deșănțare, (înv.) aselghiciune, aselghie, desfătare, preacurvie, preacurvire, preaiubire, (fig.) descompunere, putreziciune, (rar fig.) putrefacție, (înv. fig.) putrejune. (Starea de ~ a unei societăți.) 3. v. seducere.

CORUPȚIE s. 1. coruptibilitate, (livr.) venalitate. (~ unui magistrat.) 2. decadență, decădere, depravare, desfrînare, desfrîu, destrăbălare, dezmăț, imoralitate, perdiție, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricăciune, viciu, (rar) deșănțare, (înv.) aselghiciune, aselghie, desfătare, preacurvie, preacurvire, preaiubire, (fig.) descompunere, putreziciune, (rar fig.) putrefacție, (înv. fig.) putrejune. (Starea de ~ din înalta societate.) 3. corupere, pervertire, seducere, seducție. (~ unei minore.)