CORAL², -Ă, corali, -e, adj., s. n. 1. Adj. De cor (1), pentru cor. ♦ (Substantivat, f.) Formație corală; cor (1). 2. S. n. Cântec religios liturgic pe mai multe voci, cântat inițial în cor¹ de credincioșii cultului protestant. ♦ Compoziție pentru orgă pe tema unui cântec liturgic. – Din fr. choral.

coral², ~ă a [At: TDRG / Pl: ~i, ~e / E: fr choral] 1 a Referitor la cor¹ (1). 2 a Specific corului² (1). 3 a Care provine de la cor² (1). 4 a Care aparține corului¹ (1). 5 a Care cuprinde un ansamblu Si: unanim. 6 a (Îs) Templu ~ Sinagogă în care cântă un cor¹ (1). 7 a (Lit; d. compuneri literare) Ale cărui motive, elemente, personaje prezintă armonie. 8 sf Cor¹ (1). 9 sn (În biserica protestantă) Cântec religios liturgic pe mai multe voci. 10 sn Compoziție pentru orgă pe tema unui cântec liturgic.

CORAL², -Ă, corali, -e, adj. s. n. 1. Adj. De cor (1), pentru cor. ♦ (Substantivat, f.) Organizație corală; cor (1). 2. S. n. (În biserica protestantă) Cântec religios pe mai multe voci. ♦ Compoziție pentru orgă pe tema unui cânteg liturgic. – Din fr. choral.

CORAL², corale, s. n. Cîntec religios pe mai multe voci. Coralele lui Bach.

CORAL, -Ă adj. 1. Referitor la cor; de cor. 2. Care cuprinde un ansamblu; unanim, de acord. 3. (Lit.; despre compuneri literare; op. individual, singular) Ale cărui motive, elemente, personaje etc. prezintă armonie, acordîndu-se ca vocile unui cor. // s.n., s.f. (Muz.) Compoziție muzicală (religioasă) cu structură strofică pentru cor. [Cf. it. corale].

CORAL², -Ă I. adj. 1. de, pentru cor. 2. care cuprinde un ansamblu; unanim, de acord. 3. (despre compuneri literare) ale căror motive, elemente, personaje prezintă armonie, acordându-se ca vocile unui cor. II. s. f. formație corală amplă; cor (I, 2). III. s. n. cântec religios (liturgic) pe mai multe voci. ◊ compoziție pentru orgă pe tema unui asemenea cântec. (< fr. choral, it. corale)

CORAL¹ ~e n. (în biserica protestantă) Cântec religios pentru cor. /<fr. choral

coral a. care cântă în cor, care formează un cor: templu coral. ║ n. cântec religios la Protestanți: un coral de Luther.

*corál, -ă adj. (fr. choral). Care formează un cor, care cîntă corurĭ, de cor: cîntece corale. S. n., pl. e saŭ și urĭ. Un fel de cîntec religios: un coral de Luther.

coral² (cântare) s. n., pl. corale

coral³ (cântec) s. n., pl. corale

coral (cântec religios) s. n., pl. corale

coral, -ă, s. f., pl. corale; s. n., pl. coraluri; adj. m., pl. corali, fem. corală, pl. corale

coral (< lat. cantus choralis „cântare corală”ș gr. χορός [horos], „cor”) 1. Cântare corală a cărei structură este determinată de corespondența muzicii cu versul. 2. Gen al muzicii religioase V-europ. caracterizat printr-o atmosferă de meditație, liniște și reculegere. Determinant pentru conturarea unui c. este ritmul*, foarte puțin variat, bazat pe valori* de note* egale și lungi. De asemenea, linia melodică este foarte simplă. C. este interpretat de obicei de coruri (1) mixte. În ev. med. c. era cântat la unison* în bis. catolice și polifonic* de către protestanți. Odată cu Reforma lui Martin Luther (sec. 16) c. a căpătat o importanță deosebită. Cunoscător și iubitor de muzică, Martin Luther și-a dat seama de importanța muzicii pentru educarea poporului în practica de cult. De aceea el a cules melodii profane și le-a adaptat la textele bis. C. a cunoscut o largă răspândire în muzica lui J.S. Bach, care l-a prelucrat și l-a folosit în compozițiile sale (imnuri*, fugi*, mise*, psalmi* etc.). Sunt renumite și foarte numeroase c. prelucrate (armonizate) de J.S. Bach. pentru cor și care apar în cantatele *, motetele*, magnificatul* și pasiunile* compuse de el, cum ar fi: Wien schön leuchtet der Morgenstern (BWV 1), pe un coral (BWV 436) de Philipp Nicolai (1597), folosit de Bach și în alte cantate (BWV 36, 37, 49, 61, 172), dar și într-o prelucrare pentru orgă* (BWV 739); Komm, du süsse Todesstunde (BWV 161), în care apare celebrul coral al lui Christoph Knoll (1611) Herzlich tut mich verlangen, de mai multe ori utilizat de Bach în cantate (BWV 135, 153), dar mai cu seamă în Matthäus-Passion BWV 244 (de 5 ori, pe textele O Haupt voll Blut und Wunden și Befiehl du deine Wege), dar și în Weihnachts-Oratorium BWV 248 (pe textul Wie soll ich dich empfangen) ș.a. De altfel armonizările de c. din cuprinsul operei lui Bach au fost strânse în colecții separate începând chiar după moartea maestrului (Joh. Seb. Bachs vierstimmige Choralgesänge gesammelt von Carl Philipp Em. Bach. Erster Theil, Berlin u. Leipzig 1765, Zweiter Theil, 1769) și au continuat să apară și în deceniile următoare (BWV 253-438 editate în 4 volume de Kirnberger și Ph. Em. Bach între 1784 și 1787). Ediția critică Erk-Smend este cea utilizată și astăzi. C. a pătruns și în muzica instr. fiind adeseori temă* pentru realizarea unor variațiuni* (J.S. Bach în Simf. nr. 4, partea a IV-a, realizează 32 de variațiuni polif. pe baza c. Nach dir, Herr, verlanget mich, care a dat și titlul cantatei BWV 150 de J.S. Bach). C. generând atâtea forme* și genuri (1, 2) muzicale cunoscute, a stat și la baza altor categorii noi: cantata-c., fantezia-c., fuga-c., preludiul-c. [v. preludiu (1); c. variat] etc. În muzica simf. contemporană c. este folosit adesea fără nici o legătură cu textele religioase, fiind preferat pentru redarea unei atmosfere de meditație, sobre, profunde. Asemenea lucrări sunt Simf. nr. 9 (partea a II-a) de Dvořák, Simfonia nr. 15 (partea a II-a) de Șostakovici. În muzica românească c. apare cu precădere în muzica simf. a lui W. Berger (Simfonia nr. 4, partea a IV-a; Simfonia nr. 11, partea a II-a).