COPĂIȚĂ, copăițe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui copaie. – Copaie + suf. -iță.

copăiță sf [At: PANN, P. V. II, 137/20 / P: ~pă-i~ / Pl: ~țe / E: copaie + -iță] (Reg) 1-8 (Șhp) Copaie (1-4) (mică).

COPĂIȚĂ, copăițe, s. f. Diminutiv al lui copaie. – Copaie + suf. -iță.

COPĂIȚĂ, copăițe, s. f. Diminutiv al lui copaie; covățică. În iarbă, la un loc bătătorit într-adins, o copăiță, și în copăiță, un copilaș. CARAGIALE, O. III 102.

copăiță f. teica morii.

copăíță f., pl. e. Copaĭe mică.

copăiță (reg.) s. f., g.-d. art. copăiței; pl. copăițe

copăiță (reg.) s. f., g.-d. art. copăiței; pl. copăițe

copăiță s. f., g.-d. art. copăiței; pl. copăițe

COPĂIȚĂ s. albioară, albiuță, covățică, (pop.) covățea. (~ pentru frământat aluatul.)

COPĂIȚĂ s. v. teică.

COPĂIȚĂ s. albioară, albiuță, covățică, (pop.) covățea. (~ pentru frămîntat aluatul.)

copăiță s. v. TEICĂ.