9 definiții pentru contenit


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

contenít1 sn [At: DA ms / V: ~tin~ / Pl: ~uri / E: conteni] 1 Contenire (1). 2 (Reg) Loc de pășune rezervat anumitor vite.

contenit2, ~ă a [At: CORESI, LIT. I2, 357 / V: ~nat / Pl: ~iți, ~e / E: conteni] 1 Încetat. 2 Împiedicat. 3 Înfrânat. 4 Interzis. 5 Stăpânit.

contenít, -ă adj. (d. contenesc). Vechĭ. Rezervat, moderat, înfrînat, cumpătat: om contenit la toate (Cost.). – Și cu-.

conteni [At: COD. VOR. 34/6 / V: (înv) ~tin~, cun~ / Pzi: ~nesc / E: ml continere] 1-2 vi (D. flinte; construit cu prepoziția din) A întrerupe o mișcare sau o acțiune începută. 3 vt A opri. 4 vi (D. ploaie, vânt, plâns, durere etc.) A se domoli. 5 vi (Pex) A se opri. 6 vt A porunci cuiva să înceteze. 7 vi A lua sfârșit Si: a înceta. 8 vi (Îe) A ~ din viață A muri. 9 vi (Îe) A ~ din gură A tăcea. 10 vt A potoli pe cineva. 11 vr A se stăpâni. 12 vt (Cu o complinire introdusă prin pp din, de la, ca să) A împiedica. 13 vi (Înv) A interzice. 14 vt (Înv) A opri.

CONTENÍ, contenesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A întrerupe sau a înceta o mișcare sau o acțiune începută; a (se) opri. – Lat. continere.

A CONTENÍ ~ésc 1. intranz. (despre procese, fenomene etc.) A-și opri desfășurarea; a înceta. Ninsoarea ~ește. 2. tranz. (acțiuni) A face să nu se mai producă; a înceta. /<lat. continere


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

contení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contenésc, imperf. 3 sg. conteneá; conj. prez. 3 sg. și pl. conteneáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONTENÍ vb. 1. v. înceta. 2. v. opri. 3. a se curma, a înceta, a se opri, a se potoli, a se sfârși, a sta, a se termina, (înv. și pop.) a (se) ostoi, (prin Ban.) a se prorupe, (Mold.) a tinchi, (înv.) a se precurma. (Vijelia, ploaia a ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

contení (-nésc, -ít), vb. IV 1. A înfrîna, a reține, a stăvili. – 2. A interzice, a împiedica. – 3. A opri. – 4. A se opri, a înceta. – 5. A sfîrși, a face să înceteze. – 6. A tăcea. – Var. (înv.) cunteni (rar), contena, înconteni. Mr. acumtini, megl. cuntini. Origine obscură. Lat. contĭnĕre se potrivește semantic; iar rezultatul con-cun, în loc de cu-, deși nu pare normal, nu este imposibil (cf. cumpăt, cumplit față de cuprinde; însă păstrarea lui t (cf. ținea) este mai greu de explicat. Totuși, acest etimon a fost admis de Candrea. Cihac, II, 651, pleacă de la ngr. ϰονταίνω „a apropia, a scurta”; după Pușcariu, Dscor, I, 226-30 și DAR, este vorba de lat. cunctināre, în loc de cunctāri „a zăbovi, a șovăi”. S-ar putea admite o contaminare cu *contĕnuāre, în loc de tĕnuāre, „a reduce, a diminua”. Cuvîntul apare din primele texte din sec. XVI. Der. necontenit, adj. (fără oprire, neîncetat; mereu); cuntenitură, s. f. (înv., interdicție); cuntirimînt, s. n. (înv., acțiunea de a conteni), al cărui rotacism indică prezența unui cuvînt din fondul tradițional; contenință, s. f., înv., din sec. XVII, astăzi înlocuit prin continență, s. f., din lat. continentia (sec. XIX).

Intrare: contenit
contenit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • contenit
  • contenitul
  • contenitu‑
  • conteni
  • contenita
plural
  • conteniți
  • conteniții
  • contenite
  • contenitele
genitiv-dativ singular
  • contenit
  • contenitului
  • contenite
  • contenitei
plural
  • conteniți
  • conteniților
  • contenite
  • contenitelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)