24 de definiții pentru constituție

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CONSTITUȚIE, constituții, s. f. 1. Totalitatea particularităților morfologice, funcționale și psihologice ale unui individ. ♦ Conformație. 2. Lege fundamentală a unui stat, care stabilește forma de guvernământ și de organizare statală, precum și drepturile și obligațiile fundamentale ale cetățenilor. [Var.: constituțiune s. f.] – Din fr. constitution, lat. constitutio, -onis.

constituție sf [At: ZILOT, CRON. 352 / V: (înv) ~ută, ~iune / Pl: ~ii / E: fr constitution] 1 (Înv) Constituire (1). 2 (Înv) Constituire (3). 3 Structură fizică a unui corp. 4 Ansamblu de elemente care constituie un întreg. 5 Totalitate a particularităților morfologice, funcționale și psihologice ale unui individ. 6 Structură fizică generală a corpului omenesc. 7 Lege fundamentală a unui stat, învestită cu o forță juridică superioară celorlalte legi, prin care sunt fixate modalitățile de încredințare și de exercitare a puterii, drepturile și îndatoririle cetățenilor, constituirea și funcționarea organelor centrale și locale de stat, raporturile dintre ele sau raporturile acestora cu cetățenii etc. 8 (Jur) Stabilire a unei rente sau dote.

CONSTITUȚIE, constituții, s. f. 1. Totalitatea particularităților morfologice, funcționale și psihologice ale unui individ; structură fizică generală a corpului omenesc. 2. Lege fundamentală a unui stat, învestită cu o forță juridică superioară celorlalte legi, care cuprinde principiile esențiale ale organizării lui, stabilește drepturile și datoriile principale ale cetațenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme și locale etc., reflectând astfel stadiul de dezvoltare socială, economică și politică la un moment dat a statului respectiv. [Var.: constituțiune s. f.] – Din fr. constitution, lat. constitutio, -onis.

CONSTITUȚIE1 s. f. (De obicei urmat de determinări calitative) Structură fizică generală a corpului omenesc. Fusese de o constituție puternica, voinic și tînăr. PĂUN-PINCIO, P. 113. De o statură microscopică... și de o constituție foarte delicată. NEGRUZZI, S. I 206. ◊ (Glumeț) Un țînțar nervos și foarte Slab de constituție În zadar vrea să ia parte Și el la discuție. TOPÎRCEANU, S. A. 64. – Pronunțat: -ți-e.

CONSTITUȚIE2, constituții, s. f. Lege fundamentală a unui stat, care cuprinde principiile de bază ale organizării lui, stabilește drepturile și datoriile fundamentale ale cetățenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme și locale etc., reflectînd în întregime structura socială respectivă. Constituția este înregistrarea, și fixarea legislativă a cuceririlor care au fost deja obținute și asigurate. STALIN, PROBL. LEN. 542. Constituția din 1923 era expresia caracterului antinațional al regimului burghezo-moșieresc, a politicii de infeudare a țării față de puterile imperialiste occidentale, de scoatere la mezat la tejgheaua capitalului internațional a independenței și suveranității de stat a Romîniei. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 683. Constituția din 1948, făurită în primele luni după proclamarea Republicii Populare Romîne, corespundea unei etape în care procesul revoluționar de transformare a țării nocstre se afla abia în germene sau într-un stadiu inițial. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 684. Pentru prima oară [în 1952] Constituția Republicii Populare Romîne înscrie rolul partidului nostru în viața politică și de stat a țării. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 697. – Pronunțat: -ți-e.

CONSTITUȚIE s.f. I. Structura fizică a unui corp, a unui organism; alcătuire, structură. ♦ Compoziție, ansamblu de elemente care constituie un întreg. II. Lege fundamentală a unui stat, în care sunt consemnate principiile de bază ale organizării lui, drepturile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor, sistemul electoral etc. [Gen. -iei, var. constituțiune s.f. / cf. lat. constitutio, fr. constitution, rus. konstituțiia].

CONSTITUȚIE s. f. I. 1. totalitatea particularităților morfologice, funcționale și psihologice ale unui individ. 2. conformație; arhitectură (3). II. lege fundamentală a unui stat, care stabilește principiile de bază ale organizării lui, drepturile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme și locale (< fr. constitution, lat. constitutio)

CONSTITUȚIE1 ~i f. 1) Mod de constituire a elementelor unui întreg; structură; factură; compoziție; componență. 2) Ansamblu de particularități morfologice, funcționale și psihologice ale unui om. 3) Aspect general; formă exterioară; conformație; configurație. ~a corpului. [Art. constituția; G.-D. constituției; Sil. -ți-e] /<fr. constitution, lat. constitutio, ~onis corectat(ă)

CONSTITUȚIE2 ~i f. 1) Lege fundamentală a unui stat care determină forma de guvernământ, structura social-economică și politică, modul de organizare și de funcționare a organelor de stat, drepturile esențiale și obligațiile cetățenilor. 2) Broșură care cuprinde această lege. [Art. constituția; G.-D. constituției; Sil. -ți-e] /<fr. constitution, lat. constitutio, ~onis

CONSTITUȚIUNE s. f. v. constituție.

CONSTITUȚIUNE s. f. v. constituție.

constitu sf vz constituție

constituțiune sf vz constituție

CONSTITUȚIUNE s.f. v. constituție.

constituți(un)e f. 1. totalitatea elementelor esențiale, compozițiunea lucrurilor: constituțiunea corpurilor; 2. temperamentul unei persoane: constituțiune robustă; 3. legea fundamentală a unei țări care determină datoriile și drepturile cetățenilor și ale guvernului: Constituiiunea română, introdusă și întocmită după modelul celei belgiene din 1866, fu modificată în anii 1870, 1884 și în 1917 la Iași. V. convențiune.

*constituțiúne f. (lat. constitútio, -ónis). Compozițiune: constituțiunea aeruluĭ. Complexiune: constituțiune robustă, delicată. Lege fundamentală a unuĭ stat: constituțiunea românească a fost votată la 1866. Fig. Fam. A aplica constituțiunea, a trage o bătaĭe. – Și -úție.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

constituție (structură; lege) (desp. -ți-a) s. f., art. constituția (desp. -ți-a), g.-d. art. constituției; pl. constituții, art. constituțiile (desp. -ți-i-)

constituție (structură, lege) (-ți-e) s. f., art. constituția (-ți-a), g.-d. art. constituției; pl. constituții, art. constituțiile (-ți-i-)

constituție s. f. (sil. -ți-e), art. constituția (sil. -ți-a), g.-d. art. constituției; pl. constituții, art. constituțiile (sil. -ți-i-)

!Constituția (legea fundamentală) (desp. -ți-a) s. propriu f. art., neart. Constituție (în ~), g.-d. art. Constituției corectat(ă)

*Constituția (legea fundamentală) (-ți-a) s. propriu f., g.-d. Constituției

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CONSTITUȚIE s. I. conformație, factură, fizic, natură, structură, (înv.) temperament. (De o ~ delicată sau robustă.) II. (POL.) (înv.) statut. (~ lui Cuza.)

CONSTITUȚIE s. I. conformație, factură, fizic, natură, structură, (înv.) temperament. (De o ~ delicată sau robustă.) II. (POLITICĂ) (înv.) statut. (~ lui Cuza.)

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CONSTITÚȚIE (< fr., lat.) s. f. I. 1. Totalitatea particularităților morfologice, funcționale și psihologice ale unui individ; este condiționată ereditar de și ontogenetic și determină caracterul reacțiilor față de acțiunea agenților externi; structură, alcătuire. 2. Conformație. II. Legea fundamentală a unui stat, care reflectă stadiul de dezvoltare socială, economică și politică a acestuia la un moment dat, stabilind forma de guvernămînt și organizare statală, precum și drepturile și obligațiile fundamentale ale cetățenilor. Prima c. a fost Constituția americană de la 1787, urmată de Constituția franceză de la 1791. În sec. 19 și la începutul sec. 20, constituția scrisă s-a generalizat în Europa și Asia, iar mai apoi și în Africa. În România, prima c. a fost adoptată la 1866. Au urmat c. de la 1923 și 1938. Alte c. au fost adoptate în anii 1948, 1952, 1965, 1991.

Intrare: constituție
constituție substantiv feminin
  • silabație: -ți-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • constituție
  • constituția
plural
  • constituții
  • constituțiile
genitiv-dativ singular
  • constituții
  • constituției
plural
  • constituții
  • constituțiilor
vocativ singular
plural
constituțiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • constituțiune
  • constituțiunea
plural
  • constituțiuni
  • constituțiunile
genitiv-dativ singular
  • constituțiuni
  • constituțiunii
plural
  • constituțiuni
  • constituțiunilor
vocativ singular
plural
constitută
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

constituție, constituțiisubstantiv feminin

  • 1. Totalitatea particularităților morfologice, funcționale și psihologice ale unui individ. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Fusese de o constituție puternică, voinic și tînăr. PĂUN-PINCIO, P. 113. DLRLC
    • format_quote De o statură microscopică... și de o constituție foarte delicată. NEGRUZZI, S. I 206. DLRLC
    • format_quote glumeț Un țînțar nervos și foarte Slab de constituție În zadar vrea să ia parte Și el la discuție. TOPÎRCEANU, S. A. 64. DLRLC
  • 2. Lege fundamentală a unui stat, care stabilește forma de guvernământ și de organizare statală, precum și drepturile și obligațiile fundamentale ale cetățenilor. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Constituția este înregistrarea și fixarea legislativă a cuceririlor care au fost deja obținute și asigurate. STALIN, PROBL. LEN. 542. DLRLC
    • format_quote Constituția din 1923 era expresia caracterului antinațional al regimului burghezo-moșieresc, a politicii de înfeudare a țării față de puterile imperialiste occidentale, de scoatere la mezat la tejgheaua capitalului internațional a independenței și suveranității de stat a Romîniei. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 683. DLRLC
    • format_quote Constituția din 1948, făurită în primele luni după proclamarea Republicii Populare Romîne, corespundea unei etape în care procesul revoluționar de transformare a țării noastre se afla abia în germene sau într-un stadiu inițial. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 684. DLRLC
    • format_quote Pentru prima oară [în 1952] Constituția Republicii Populare Romîne înscrie rolul partidului nostru în viața politică și de stat a țării. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 697. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.