CONSTANTĂ, constante, s. f. (Mat.) Mărime a cărei valoare rămîne neschimbată.

CONSTANTĂ s.f. 1. (Mat.) Mărime cu valoare invariabilă, neschimbată. 2. (Fiz.) Mărime care caracterizează un fenomen, un material, un aparat etc. 3. Element al limbajului formalizat, reprezentînd un nume socotit fix pentru același denotat. [< fr. constante].

CONSTANTĂ ~e f. 1) Mărime care nu-și schimbă valoarea. ~a gazelor. ~ radioactivă. 2) med. Indice care consemnează starea normală a organismului. 3) log. Expresie a cărei semnificație este socotită fixă. /<fr. constante

constant, ~ă [At: GFIICA, S. 209 / Pl: ~nți, ~e / E: fr constant, lat constans, -ntis] 1 a Care rămâne neschimbat Si: invariabil, statornic. 2 a (Pex) Credincios. 3 (Ecn; îs) Capital ~ Parte a capitalului investită în mijloacele de producție, care nu-și schimbă mărimea valorii în procesul de producție. 4 a (Ggf; îs) Climate ~e Climate în care diferența dintre media de temperatură a verii și cea a iernii nu depășește 7, 8°C. 5 a (Ggf; îs) Vânturi ~e Vânturi care, în unele regiuni ale globului, bat în aceeași direcție tot timpul anului. 6 a (Mat; îs) Cantitate ~ă Cantitate care rămâne neschimbată în raport cu altele, variabile. 7 sf (Mat) Mărime a cărei valoare rămâne neschimbată. 8 sf Mărime care caracterizează un fenomen, aparat, substanță. 9 av Mereu.

CONSTANT, -Ă I. adj. care rămâne neschimbat; invariabil. ♦ capital ~ = parte a capitalului investită în mijloacele de producție, care nu-și schimbă mărimea valorii în procesul de producție. II. s. f. 1. (mat.) mărime având o valoare invariabilă. 2. (fiz.) mărime care caracterizează un fenomen, material, aparat etc. 3. element al limbajului formal reprezentând un nume socotit fix pentru același denotat. (< fr. constant, lat. constans)

constantă s. f., g.-d. art. constantei; pl. constante

constantă s. f., g.-d. art. constantei; pl. constante

constantă s. f., pl. constante

CONSTANTA LUI PLANCK s. (FIZ.) cuantă de acțiune.