14 definiții pentru conduită

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CONDUÍTĂ, conduite, s. f. 1. Fel de a se purta, comportare; manieră. 2. Comportament. – Din fr. conduite.

CONDUÍTĂ, conduite, s. f. 1. Fel de a se purta, comportare; manieră. 2. Comportament. – Din fr. conduite.

condui sf [At: G. M. ZAMFIRESCU, Sf. M. N. II, 191 / P: ~du-i~ / Pl: ~te / E: fr conduite] 1 Comportament. 2 (Îs) Linie de ~ Statornicie în comportare.

CONDUÍTĂ, conduite, s. f. Purtate, fel de a se purta, atitudine în societate, deprinderi morale. Elevul are o bună conduită în școală, a Maro, probabil, regreta conduita avută față de Șalomia. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 191. ◊ Linie de conduită = normă de purtare.

CONDUÍTĂ s.f. Comportare, atitudine (în societate, în viață). [Pron. -du-i-. / < fr. conduite, cf. rus. konduita].

CONDUÍTĂ s. f. fel de a se purta, comportare; manieră; comportament. (< fr. conduite)

CONDUÍTĂ ~e f. Mod de a se purta; manieră; comportament; ținută. [Sil. -du-i-] /<fr. conduite

conduită f. modul de a se conduce, purtare.

*conduítă f., pl. e (rus. pol. konduita, d. fr. conduite). Barb. Purtare, atitudine (maĭ ales a elevilor la școală).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

condui s. f., g.-d. art. conduitei; pl. conduite corectat(ă)

condui s. f., g.-d. art. conduitei; pl. conduite

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CONDUÍTĂ s. 1. comportament, comportare, purtare, (rar) purtat, (pop.) port, purtătură, (prin Olt.) săbaș, (Olt.) umblet, (înv.) petrecere, politie. (Are o ~ necorespunzătoare.) 2. v. comportare.

CONDUI s. 1. comportament, comportare, purtare, (rar) purtat, (pop.) port, purtătură, (prin Olt.) săbaș, (Olt.) umblet, (înv.) petrecere, politie. (Are o ~ necorespunzătoare.) 2. apucătură, comportament, comportare, deprindere, maniere (pl.), moravuri (pl.), năravuri (pl.), obiceiuri (pl.), purtare, (pop.) modă, (Transilv.) pont, (înv.) duh, (turcism înv.) talîm. (Ce înseamnă ~ asta?)

Intrare: conduită
conduită substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • condui
  • conduita
plural
  • conduite
  • conduitele
genitiv-dativ singular
  • conduite
  • conduitei
plural
  • conduite
  • conduitelor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

condui, conduitesubstantiv feminin

  • 1. Fel de a se purta. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Elevul are o bună conduită în școală, DLRLC
    • format_quote Maro, probabil, regreta conduita avută față de Salomia. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 191. DLRLC
    • 1.1. Linie de conduită = normă de purtare. DLRLC
  • 2. Comportament, ținută. DEX '09 DEX '98
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.