2 definiții pentru comânjit

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

comînji (-jesc, -it), vb. – A murdări, a mînji, a spurca. – Var. (Mold.) tămînji. Origine expresivă, plecînd de la mînji. Pentru valoarea expresivă a compunerii pe baza lui co-, cf. cofleși, față de fleașcă, copleși, față de pleoști, și probabil de cotropi. După Philippide, ZRPh., XXXI, 304, din lat. commingĕre „a murdări cu urină”, opinie acceptată de Pușcariu, Dacor., IV, 1350 și REW 2085 și reprodusă cu rezerve în DAR. Cuvîntul este rar, în Trans.Der. comînjeală, s. f. (murdărie).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

comânji, comânjesc, vb. IV (reg.) a (se) murdări; a (se) unge; a (se) tăvăli.

Intrare: comânjit
comânjit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • comânjit
  • comânjitul
  • comânjitu‑
  • comânji
  • comânjita
plural
  • comânjiți
  • comânjiții
  • comânjite
  • comânjitele
genitiv-dativ singular
  • comânjit
  • comânjitului
  • comânjite
  • comânjitei
plural
  • comânjiți
  • comânjiților
  • comânjite
  • comânjitelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)