7 definiții pentru codană

CODÁN, -Ă, codani, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Pop.) Fată tânără (cu cozi). 2. Adj. (Pop., rar; despre animale) Care are coadă (lungă și stufoasă). – Coadă + suf. -an.

CODÁN, -Ă, codani, -e, s. f., adj. 1. S. f. Fată tânără (cu cozi). 2. Adj. (Rar; despre animale) Care are coadă (lungă și stufoasă). – Coadă + suf. -an.

CODÁN, -Ă, codani, -e, adj. (Despre animale) Codat. Căci e vînatul cel domnesc La urși cu negre blane, La lupi ce-n fugă clănțănesc, La vulpile codane. ALECSANDRI, P. III 139. ◊ (Substantivat) Cumătră codană (= vulpea) fugea înapoi. SADOVEANU, P. M. 44. Numai Dinu Potop, înaintea tuturor își sîngeră codanul ( = calul codan), jucînd pe spinarea lui ca un stîlp negru. DELAVRANCEA, S. 203.

!codán (pop., rar) adj. m., pl. codáni; f. codánă, pl. codáne

codán adj. m., s. m., pl. codáni; f. sg. codánă, pl. codáne

codan a. 1. la coadă, cel din urmă; 2. cu coada lungă: vânatul cel domnesc la vulpile codane AL.

codán, -ă adj. (d. coadă). Fam. Cu coada mare: vulpea codană. S. f. (din godană supt [!] infl. luĭ codan). Fată care începe a intra în horă. V. godănacă.

Intrare: codană
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular coda codana
plural codane codanele
genitiv-dativ singular codane codanei
plural codane codanelor
vocativ singular
plural