coțăire¹ sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: coțăi¹] (Reg) 1 Mișcare a cozii Si: coțăială¹, coțăit¹ (1). 2 Clătinare a apei într-un vas Si: coțăială¹ (2), coțăit¹ (2).

coțăire² sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: coțăi²] (Pop) 1 (D. animale) Împerechere. 2 (Pex; d. oameni) Relație sexuală.

coțăi¹ vi [At: COMAN, GL. / V: coțoi¹, cuțui / Pzi: ~esc / E: ns cf bățâi] (Reg) 1 A da din coadă. 2 (D. apă) A se clătina într-un vas în mișcare.

coțăi (-ăesc, -it), vb. – 1. A mișca din coadă. – 2. (Refl.) Despre cîini, a se împerechea. – Var. coțoi. Creație expresivă, a cărei intenție primitivă este imitarea unei mișcări ritmice, cf. bîțîi, hîțîi, moțăî; caracterul său imitativ este dovedit, în plus, de terminația caracteristică -ăi, cf. colcăi, foșgăi, etc. Ca și în alte cazuri, coincide cu alte creații spontane, cu care nu poate avea legătură directă, cf. it. cozzare (› fr. cosser) „a lovi cu coarnele”, sau slov. kùcati „despre animale, a se împerechea”, a cărui origine expresivă este evidentă (pentru it. cozzare se propune tradițional un lat. *cottiare, însă cf. Prati). DAR crede că este vorba de două cuvinte diferite, și pune în legătură primul sens. cu rut. kocofist „codobatură”, și pe al doilea cu cățeli, ambele ipoteze la fel de improbabile. După Cihac, II, 77, în legătură cu rus. kotitisja „despre pisici, a făta”. Der. coțăială, s. f. (împerechere, la cîini; Arg., copulație în general); coțac, s. m. (pește dintr-o specie nedefinită; persoană slabă), pentru al cărui prim sens cf. fiță; coțoi, s. m. (țînc, puști); coțovei, s. m. (cățel); coțoveică, s. f. (femeie stricată); coțob, adj. (palavragiu, flecar; nesupus, recalcitrant); coțobăi, vb. (a scociorî, a iscodi), var. de la cociobăi; coțobăni (var. coțopăni, coțopeni, coțofeni), vb. refl. (a se ridica, a se înălța; a se mîndri, a se împăuna; a se strădui); coțobîră (var. coțoligă), s. f. (Trans., veveriță), cf. rut. kocobirca; încoțopi, vb. (despre cocoși, a călca găina), cuvînt care lipsește în dicționare (cf. Macedonski: cocoșii se apucau să încoțopească puicile prin bălării); coțofană, s. f. (pasăre, Pica caudata; femeie care vorbește mult; traversă), a cărui der. se explică pornindu-se de la coțofeni „a se împăuna”, datorită îngîmfării atribuite acestei păsări în mentalitatea populară. Acest ultim cuvînt s-ar explica, după Cihac, II, 652 și Scriban, pornind de la ngr. ϰότζυφας „sturz”; după Tiktin, în legătură cu it. gazza. DAR oscilează între a-l pune în legătură cu coțăi, sau cu rut. kocofist „codobatură”; coțoflic, s. n. (coadă de porc), cuvînt folosit aproape exclusiv în ghicitori); coțulă (var. coțușcă), s. f. (femeie provocatoare); coțuș, s. m. (persoană băgăcioasă). Cf. cotei.