clină sf [At: COSTINESCU / Pl: ~ne / E: it china (după înclina)] (Pop) 1 Poziție înclinată. 2 Pantă. 3 Coborâș.

CLINĂ, cline, s. f. Suprafață înclinată, teren care coboară; pantă, coastă, povîrniș. Taica... calcă adînc și greu, și caii la fel fac cînd trag aici pe clină. DUMITRIU, V. L. 8.

CLINĂ s.f. (Rar) Povîrniș, urcuș, teren înclinat. [< it. clina, lat. clino].

CLINĂ s. f. 1. suprafață de teren cu înclinație domoală. 2. (biol.) modificare gradată și continuă a frecvenței genotipurilor ori fenotipurilor într-o populație în funcție de schimbarea condițiilor de mediu. (< it. clina, lat. clino)

clină f. înclinațiune, pozițiune oblică.

*clínă f., pl. e (it. china, după in-clin). Povîrniș: urcarăm domol clina (Sadov. VR. 1907, 10, 68).

clină (pantă) (livr.) s. f., g.-d. art. clinei; pl. cline

clină (pantă) (pop.) s. f., g.-d. art. clinei; pl. cline

clină (pantă) s. f., g.-d. art. clinei; pl. cline

clină, pl. cline

CLINĂ s. v. pantă.

CLINĂ s. (GEOGR.) coastă, coborîș, costișă, muchie, pantă, povîrniș, pripor, repeziș, scoborîș, versant, (rar) prăvălac, prăvăliș, (înv. și reg.) piază, scapăt, (reg.) pieptan, pieptar, piezișea, povîrghie, prăval, prăvălitură, răpăguș, (prin Munt.) aplecuș, (înv.) bair, povîrnitură, (fig.) șold. (~ a unui deal.)