clarobscur [At: MACEDONSKI, O. I, 65 / Pl: ~uri, ~e sn / E: fr clair-obscur] 1 sn Procedeu grafic și pictural cu care se redau volumele prin distribuirea gradată a umbrei și a luminii sau prin efecte de contrast puternice. 2 sn Pictură sau gravură de lemn realizată în mai multe nuanțe ale aceleiași culori. 3-4 smf, a (Spațiu) în care lumina se amestecă cu întunericul.

CLAROBSCUR s. n. Procedeu de distribuire a umbrei și luminii pe suprafața unui tablou, în așa fel încît raportul dintre ele să marcheze fie un echilibru, fie preferința pentru zona de umbră a obiectelor reprezentate. Rembrandt este un maestru al clarobscurului. ◊ (Adjectival) Și-n umbra Cea clarobscură-a stîlpilor de neauă Văzut-am o copilă dulce-înaltă, Subțire ca-ntruparea unui crin. EMINESCU, O. IV 107. (Fig.) Subiectul nu reiese destul în relief pe fondul clarobscur al școalei germane. MACEDONSKI, O. IV 71.

CLAROBSCUR, -Ă adj. (Pict.) Care cuprinde zone de umbră și de lumină în contrast puternic. // s.n. Efect artistic de contrast produs prin distribuția luminii și a umbrei profunde într-un tablou. ♦ Pictură monocromă care, pentru a obține efect, folosește contrastul dintre lumină și umbră. [După it. chiaroscuro, fr. clair-obscur].

*clar-obscúr n., pl. urĭ saŭ e (după fr. clair-obscur și it. chiaroscúro). În pictură, imitațiunea efectuluĭ pe care-l produce lumina pe suprafețele pe care le bate și lăsînd în umbră pe cele pe care nu le bate. V. grafit 1.

clarobscur

clar-obscur, clar-obscuri pl. m., clar-obscure pl. f.