11 definiții pentru clăcui

clăcuí vi [At: ANON. CAR. / Pzi: ~ésc / E: clacă] A clăcăși.

CLĂCUÍ, clăcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A clăcăși. – Clacă + suf. -ui.

CLĂCUÍ, clăcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A clăcăși. – Clacă + suf. -ui.

CLĂCUÍ, clăcuiesc, vb. IV. Intranz. (Învechit) A clăcăși. [Clăcașii] clăcuiau, adică plăteau proprietarului în muncă chiria pămîntului pe care locuiau și în care se hrăneau. GHICA, S. A. 35.

clăcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcuiésc, imperf. 3 sg. clăcuiá; conj. prez. 3 să clăcuiáscă

clăcuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcuiésc, imperf. 3 sg. clăcuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. clăcuiáscă

CLĂCUÍ vb. v. clăcăși.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

clăcuí, clăcuiesc, vb. tranz. – (reg.) A munci în clacă, fără plată (Memoria, 2004); clăcăși. – Din clacă + suf. -ui (DER, DEX, MDA).

clăcuí, clăcuiesc, vb. tranz. – A munci în clacă, fără plată (Memoria 2004). – Din clacă + -ui.

Intrare: clăcui
verb (V408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • clăcui
  • clăcuire
  • clăcuit
  • clăcuind
singular plural
  • clăcuiește
  • clăcuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • clăcuiesc
(să)
  • clăcuiesc
  • clăcuiam
  • clăcuii
  • clăcuisem
a II-a (tu)
  • clăcuiești
(să)
  • clăcuiești
  • clăcuiai
  • clăcuiși
  • clăcuiseși
a III-a (el, ea)
  • clăcuiește
(să)
  • clăcuiască
  • clăcuia
  • clăcui
  • clăcuise
plural I (noi)
  • clăcuim
(să)
  • clăcuim
  • clăcuiam
  • clăcuirăm
  • clăcuiserăm
  • clăcuisem
a II-a (voi)
  • clăcuiți
(să)
  • clăcuiți
  • clăcuiați
  • clăcuirăți
  • clăcuiserăți
  • clăcuiseți
a III-a (ei, ele)
  • clăcuiesc
(să)
  • clăcuiască
  • clăcuiau
  • clăcui
  • clăcuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)