11 definiții pentru ciudat


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ciudat, ~ă a [At: PSALT. 10/16 / Pl: ~ați, ~e / E: bg чудат] 1 (Înv) Miraculos. 2 (Îrg) Care trezește admirație (prin frumusețe, măreție etc.) Si: admirabil, minunat. 3 Care iese din comun, șocând prin aspect, manifestări, evoluție etc. Si: bizar, extravagant, neobișnuit, straniu, (pop) abraș (a), (înv) ciudnic, (reg) benguț. 4 (Rar) Original.

CIUDÁT, -Ă, ciudați, -te, adj. Care iese din comun, care șochează (prin aspect, manifestări, evoluție etc.); curios, straniu, bizar; ciudos (2). – Din bg. čudat „minunat”.

CIUDÁT, -Ă, ciudați, -te, adj. Care iese din comun, care șochează (prin aspect, manifestări, evoluție etc.); curios, straniu, bizar; ciudos (2). – Din bg. čudat „minunat”.

CIUDÁT, -Ă, ciudați, -te, adj. 1. (Despre lucruri sau despre noțiuni abstracte) Care iese din comun, neobișnuit, curios, straniu, bizar. În urechi îi sunau ciudate și depărtate glasuri. CAMILAR, N. I 181 Iazurile lucii ca oglinzile răsfrîngeau luna nemișcată din înalt, o lună ciudată, atîrnată parcă în văzduh, în aburi, subt un cer albastru spălăcit. SADOVEANU, O. I 520. Ciudat nume!... Cine ți l-a dat? ALECSANDRI, T. I 446. ◊ (Adverbial) Copacul negru răsărit ciudat în zorii albi, pe cîmpul foarte sur, își răsfăța scheletul deșirat. DESLIU, Voi ce priviți așa ciudat la mine? BENIUC, V. 23. Ochii lui Anton sclipeau foarte ciudat. SADOVEANU O. VI 246. 2. (Despre oameni) Care are ciudățenii, căruia cu greu îi poate intra cineva în voie, cu care greu se poate înțelege și împăca cineva; curios, sucit, supărăcios. V. capricios, mofturos. Celălalt, un om de tot ciudat, fără pic de asemănare, cu conmesenii și cu ceilalți obișnuiți ai casei. GALACTION, O. I 305. 3. Plin de curiozitate, curios. După storuri capete ciudate Vor să vadă noul trecător. BENIUC, V. 59.

CIUDÁT ~tă (~ți, ~te) Care șochează prin felul său de a fi; neobișnuit; straniu; bizar; anapoda. Un om ~. Ornament ~. [Sil. ciu-dat] /<bulg. țudat

ciudat a. de mirare, curios: om ciudat, lucru ciudat.

cĭudát, -ă adj. (d. cĭudă saŭ bg. čudat. V. chisnovat). Straniŭ, curios, bizar. Adv. În mod straniŭ. V. paraxin și șod.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ciudát adj. m., pl. ciudáți; f. ciudátă, pl. ciudáte

ciudát adj. m., pl. ciudáți; f. sg. ciudátă, pl. ciudáte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CIUDÁT adj. v. neobișnuit.

CIUDAT adj. bizar, curios, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, inexplicabil, insolit, năstrușnic, neobișnuit, original, paradoxal, singular, straniu, (livr.) abracadabrant, (rar) străin, (pop.) pidosnic, pocit, poznaș, (Mold.) deșănțat, (Transilv., Ban, și Olt.) șod, (înv.) ciudos, (grecism înv.) paraxin, (fam.) sanchiu, (fam. fig.) fistichiu, întors, sucit, trăsnit. (Ce chestie ~!)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

A AVEA IDEI CIUDATE a avea bășini în cap, a-i bubui (cuiva) mintea, a-i cânta sticleții în cap.

Intrare: ciudat
ciudat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciudat
  • ciudatul
  • ciudatu‑
  • ciuda
  • ciudata
plural
  • ciudați
  • ciudații
  • ciudate
  • ciudatele
genitiv-dativ singular
  • ciudat
  • ciudatului
  • ciudate
  • ciudatei
plural
  • ciudați
  • ciudaților
  • ciudate
  • ciudatelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)