13 definiții pentru ciudățenie

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CIUDĂȚENIE, ciudățenii, s. f. 1. Aspect, caracter ciudat, bizar, curios al unui lucru, al unei atitudini, al unui fenomen etc. 2. (Concr.) Lucru, ființă, întâmplare etc. ciudată. – Ciudat + suf. -enie.

CIUDĂȚENIE, ciudățenii, s. f. 1. Aspect, caracter ciudat, bizar, curios al unui lucru, al unei atitudini, al unui fenomen etc. 2. (Concr.) Lucru, ființă, întâmplare etc. ciudată. – Ciudat + suf. -enie.

ciudățenie sf [At: GHEREA, ST. CR. II, 273 / Pl: ~ii / E: ciudat + -enie] 1 (Înv) Minunăție. 2 Aspect ciudat al unui lucru, al unei situații, al unui fenomen etc. Si: (îvr) ciudație (2), ciudățime (2), ciudeasmă (2). 3 (Ccr) Lucru, ființă, întâmplare etc. ciudată Si: ciudăție (3), ciudățime (3), ciudeasmă (3). 4 (Rar) Originalitate. 5 (Înv) Supărare mare Si: ciudăție (5), ciudățime (5), ciudeasmă (5). 6 (Înv; îlav) Cu ~ Bizar. 7 (Lpl) Lucruri extravagante Si: ciudă (19). corectat(ă)

CIUDĂȚENIE, ciudățenii, s. f. 1. Aspect, caracter bizar, neobișnuit, curios al unui lucru, al unei atitudini, al unei purtări etc.; originalitate, curiozitate, particularitate. Lăsase foștilor elevi amintirea unui om cu multe ciudățenii și stîngăcii. C. PETRESCU, I. I 12. 2. Lucru ciudat, întîmplare, apariție curioasă; bazaconie, drăcie, comedie. Îl privea din tălpi pînă în creștet ca pe o ciudățenie. – Pronunțat: -ni-e.

CIUDĂȚENIE ~i f. 1) Comportament ciudat. 2) Caracter ciudat; bizarerie. Multe ~i a mai văzut! [Sil. -ni-e] /ciudat + suf. ~enie

ciudățenie f. întâmplare, purtare ciudată.

cĭudățénie f. Capriciŭ, extravaganță, bizarerie. – Rar cĭudăție.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

ciudățenie (desp. -ni-e) s. f., art. ciudățenia (desp. -ni-a), g.-d. art. ciudățeniei; pl. ciudățenii, art. ciudățeniile (desp. -ni-i-)

ciudățenie (-ni-e) s. f., art. ciudățenia (-ni-a), g.-d. art. ciudățeniei; pl. ciudățenii, art. ciudățeniile (-ni-i-)

ciudățenie s. f. (sil. -ni-e), art. ciudățenia (sil. -ni-a), g.-d. art. ciudățeniei; pl. ciudățenii, art. ciudățeniile (sil. -ni-i-)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CIUDĂȚENIE s. 1. bazaconie, bizarerie, bâzdâganie, curiozitate, drăcie, drăcovenie, minunăție, năstrușnicie, năzdrăvănie, poznă, (rar) singularitate, (pop.) comedie, (reg.) dănănaie, nagodă, șozenie, (Ban. și Olt.) miraz, (Transilv. și Ban.) mirăzenie, (Mold.) șanț. (Multe ~ a mai văzut.) 2. v. extravaganță. 3. curiozitate, (grecism rar) paraxenie. (Avea unele ~ în comportare.)

CIUDĂȚENIE s. 1. bazaconie, bizarerie, bîzdîganie, curiozitate, drăcie, drăcovenie, minunăție, năstrușnicie, năzdrăvănie, poznă, (rar) singularitate, (pop.) comedie, (reg.) dănănaie, nagodă, șozenie, (Ban. și Olt.) miraz, (Transilv. și Ban.) mirăzenie, (Mold.) șanț. (Multe ~ a mai văzut.) 2. bizarerie, excentricitate, extravaganță, fantezie, originalitate, teribilism. (Ce sînt ~ astea?) 3. curiozitate, (grecism rar) paraxenie. (Avea unele ~ în comportare.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CIUDĂȚENIE. Subst. Ciudățenie, paraxenie (grecism înv.), șodenie (reg.), lucru ciudat, lucrul dracului, curiozitate, bazaconie, bizarerie (livr.), drăcie, drăcovenie (fam.), drăcărie (pop. și fam.), comedie (pop.și fam.), comedia dracului, comedia naibii, nostimadă, minunăție, minune, mirozenie (pop.), extravaganță, excentricitate, originalitate, original, raritate, singularitate (rar). Capriciu, toană. Adj. Ciudat, ciudos (înv.), curios, paraxin (grecism înv.), neobișnuit, bizar (livr.), straniu, șod (reg.), ieșit din comun, excentric, extravagant, funambulesc (rar), original, singular; nebun de legat, împușcă-n-lună; capricios, cu toane. Vb. A fi ciudat, a fi ieșit din comun, a fi nu știu cum, a avea (o) păsărică (păsărici) la cap (sub pălărie), a avea sticleți la cap, a avea idei bizare, a fi cu o doagă sărită, a avea toane. Adv. (În mod) ciudat, bizar, straniu (livr.). V. afectare, capriciu, curiozitate, nebunie, originalitate, ostentație.

Intrare: ciudățenie
ciudățenie substantiv feminin
  • silabație: -ni-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciudățenie
  • ciudățenia
plural
  • ciudățenii
  • ciudățeniile
genitiv-dativ singular
  • ciudățenii
  • ciudățeniei
plural
  • ciudățenii
  • ciudățeniilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ciudățenie, ciudățeniisubstantiv feminin

  • 1. Aspect, caracter ciudat, bizar, curios al unui lucru, al unei atitudini, al unui fenomen etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Lăsase foștilor elevi amintirea unui om cu multe ciudățenii și stîngăcii. C. PETRESCU, I. I 12. DLRLC
  • 2. concretizat Lucru, ființă, întâmplare etc. ciudată. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Îl privea din tălpi până în creștet ca pe o ciudățenie. DLRLC
etimologie:
  • Ciudat + sufix -enie. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.